Cutremur devastator în Italia

Previziuni înfricoșătoare despre un cutremur ce va distruge un mare oraș românesc

693
(reînnoit 20:08 07.06.2019)
Arsenie Boca a vorbit despre momentul în care undele seismice vor lovi din plin Bucureștiul.

BUCUREȘTI, 7 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Cunoscutul părinte al Ardealului a vorbit despre undele seismice folosind cuvintele ”cele două ouări”. Arsenie Boca a spus că, atunci când va fi timpul, se va produce o a treia undă și va pune la pământ Capitala țării noastre.

Potrivit previziunilor lui Arsenie Boca, ar trebui să ne așteptăm la un cutremur mult mai mare față de cele care au avut loc până acum. Bucureștiul ar urma să fie lovit din toate direcțiile, iar, în final, va dispărea de pe harta României.

Se pare că toate aceste nenorociri se întâmplă pentru că oamenii au prea multe păcate și, într-un fel, trebuie să plătească pentru greșelile lor, notează evzmonden.ro

„Se va oua de două ori, iar la a treia ouare, marele oraş va fi şters de pe faţa pământului pentru păcatele lui”, a spus Arsenie Boca.

Zonele vulnerabile la cutremur din București

De altfel, o simulare a specialiștilor de la Măgurele pentru un cutremur în București, întocmit anul trecut, arată că zona de nord a Capitalei ar fi cea care va prelua cel mai puternic șocul.

După Nordul Capitalei, următoarele cel mai afectate zone din București de un cutremur în România ar fi centrul şi estul oraşului, precizează digi24.ro

De asemenea, cei mai expuşi ar fi locuitorii din zonele Otopeni, Pipera, Aviaţiei. Pantelimon, unul dintre cartierele-dormitor ale Capitalei, este el în zona roşie pe harta riscului seismic a Bucureștiului. 

Specialiștii atrag atenția că zona de-a lungul Dâmboviței este periculoasă fiindcă acolo sunt regiuni cu teren nisipos. Acolo pot apărea fenomene de lichefiere a solului, iar clădirile aflate acolo pot să se incline.

Menționăm că, în secolul trecut, Bucureștiul a fost zguduit de două cutremure puternice. Primul, care s-a produs în data de 10 noiembrie 1940, la ora 3.39, a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter.

Au existat aproape 300 de morți, majoritatea la prăbușirea blocului Carlton, structură cu 12 etaje din beton armat.

Cutremurul din 4 martie 1977 de la ora 21.22 a avut efecte devastatoare asupra României. Seismul a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și a durat aproape 56 de secunde. La nivel național au murit 1578 de persoane, notează historia.ro.

Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat în București unde s-au prăbușit peste 30 de clădiri și blocuri mari. 

693
Tagurile:
România, Cutremur puternic, previziuni, Arsenie Boca

Загрузка...