Carte

Un strămoș al limbii române, descoperit în cel mai misterios manuscris din lume

1488
(reînnoit 14:19 15.05.2019)
Un cercetător al Universității din Bristol afirmă că a reușit să descifreze unul din cele mai misterioase texte din lume, care ar reprezenta singurul document scris într-o limbă protoromanică.

BUCUREȘTI, 15 mai – Sputnik. Un cercetător al Universității Bristol a reușit să realizeze ceea ce nu au reușit să facă în ultimul secol criptografii, lingviștii și inteligența artificială - să decripteze unul din cele mai misterioase texte din lume – Manuscrisul lui Voynich.

Se presupune că acesta a fost scris prin secolul XV de un autor necunoscut, într-o limbă necunoscută, cu utilizarea unor simboluri unice.

​Doctorul Gerard Cheshire a reușit în două săptămâni să descifreze documentul asupra căruia au lucrat savanții timp de un secol.

În recenzia lui, “Explicarea limbii și sistemul de Scriere al MS408 (Voynich)”, publicată în revista Romance Studies, Cheshire explică modul în care a reușit să decripteze manuscrisul, afirmând că a descoperit singurul document scris într-o limbă protoromanică.

Potrivit savantului, manuscrisul a fost elaborat de călugărițele dominicane în calitate de material de referință pentru regina Aragonului, Maria a Castiliei (1401-1458), ruda Ecaterinei de Aragon.

“Nu ar fi o exagerare să spunem că această lucrare reprezintă una din cele mai importante realizări în lingvistica romanică”, spune Cheshire.

Limba protoromană este strămoșul limbilor romanice contemporane – româna, franceza, italiana, spaniolă, portugheză, catalonă și galiciană.

Aceasta a fost răspândită pe larg în regiunea Mediteraneană, însă nu a fost utilizată în scrierea unor documente oficiale, pentru care era utilizată latina. Prin urmare, se credea că nu s-a păstrat niciun document scris în această limbă.

Autorul cercetării a specificat că manuscrisul lui Voynich reprezintă o combinație între simboluri familiare și familiare pentru savanți. În text nu există semne de punctuație, însă unele litere sunt însemnate cu anumite simboluri pentru desemnarea punctuației și accentelor fonetice.

Toate literele sunt scrise de mână. Vocalele duble lipsesc, însă pot fi observate anumite abrevieri ale unor componente fonetice sub formă de diftonguri, triftonguri, cvadriftonguri și chiar cvintiftonguri. De asemenea, există unele cuvinte și prescurtări în latină.

Următorul pas va fi utilizarea datelor obținute pentru traducerea întregului manuscris și alcătuirea lexicului. Potrivit doctorului Cheshire, această muncă ar putea dura o perioadă lungă întrucât documentul conține peste 200 de pagini.

Documentul a fost descoperit în 1912 de către anticarul polonez Wilfried Michael Voynich, la colegiul iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma.

1488
Tematic
Cercetătorii au descoperit remediul care ar anihila definitiv toate formele de gripă
Descoperire uluitoare. Confirmă teoria lui Herodot despre egipteni, după 2500 de ani -FOTO
Beci „din perioada otomană”, descoperit în Tighina la o adâncime de 3 metri - VIDEO

Загрузка...