Elevi, examene, gimnaziu, școală

Gratuităţi pentru elevii din Bucureşti, imediat după vacanţa din februarie

303
Potrivit unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, toţi elevii din învăţământul preuniversitar acreditat vor beneficia de gratuităţi la transportul în comun.

BUCUREŞTI, 16 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Veşti bune pentru elevii din Capitală. După ce revin din vacanţa intersemestrială, care va fi în perioada 2-10 februarie, aceştia vor putea să circule gratuit cu autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele în Bucureşti.

Beneficiari sunt numai elevii care învaţă în Capitală, iar ei vor putea călători numai în condiţiile prevăzute de autoritatea de reglementare a serviciului de transport, respectiv Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov, în Regulamentul Serviciului Comunitar de transport public local de călători în regiunea Bucureşti-Ilfov.

„Cheltuiala privind trasnportul acestei categorii este cheltuiala eligibilă la calculul compensaţiei acordate de Municipiul Bucureşti aferentă serviciului public de transport conform contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public de Călători în regiunea Bucureşti-Ilfov nr. 1/17.09.2018 încheiat cu Societatea de Transport Bucureşti S.A.”, se arată în Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din data de 12.12. 2018

Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa ordinară a CGMB din data de 12 decembrie 2018. Ea intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data aducerii la cunoştinţă publică. Asta înseamnă că elevii vor beneficia de gratuitate începând cu data de 10 februarie 2019.

303
Tagurile:
Bucureşti, Elevi

Загрузка...