Sfintele Taine

Iată de ce trebuie împărtăşim cât mai des copiii

400
(reînnoit 15:47 10.01.2019)
Copiii până la 7 ani pot fi împărtăşiţi fără spovedanie, iar până la 4 ani se pot împărtăşi chiar dacă au mâncat. Iată de ce este important să împărtăşim copiii cât mai des.

BUCUREŞTI, 10 ian – Sputnik, Doina Crainic. Împărtăşirea deasă cu Trupul şi Sângele Domnului vindecă şi întăreşte copilul trupeşte şi duhovniceşte, scrie portalul ortodox Doxologia.

În cartea „Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie”, de N. E. Pestov, un medic mărturiseşte că prescria rar medicamente în cazul copiilor care erau des împărtăşiţi. Mai mult, asupra acestor copii, „legea moştenirii însuşirilor rele nu are nici o putere”.

„E. Poseleanin vorbeşte despre nişte părinţi care aveau motive serioase să se teamă că defectele lor vor fi moştenite de copil. Pentru a împiedica transmiterea lor, după sfatul duhovnicului, ei împărtăşeau pruncul în fiecare duminică. Astfel, acesta a crescut complet sănătos”, scrie autorul cărţii.

De asemenea, nu de puţine ori s-a întâmplat ca Sfânta Împărtăşanie să vindece copii în mod miraculos. Aşa s-a întâmplat cu Sfântul Andrei Criteanul, care în copilărie nu vorbea. Însă, după rugăciunile fierbinţi ale părinţilor, copilul s-a vindecat primind împărtăşirea cu Sfintele Taine şi nu a mai fost mut.

„Episcopul Teofan Zăvorâtul a observat că în ziua când sunt împărtăşiţi copiii sunt mai liniştiţi. Câteodată chiar sunt plini de bucurie duhovnicească şi sunt gata să îmbrăţişeze pe oricine”, subliniază N. E. Pestov.

400
Tagurile:
necesitate, copii, împărtășanie
Tematic
Marele misterios al religiilor, îngerul Gabriel, și Revelația Bunei Vestiri
Despre adevăratul sens al Tainei Nunții - Viața Sfinților Adrian și Natalia
Calendar Creștin Ortodox 2019
Coronavirus în România: testare în București

23 septembrie - Un nou record de cazuri COVID-19 în România

133
(reînnoit 14:47 23.09.2020)
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică precizează că, până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 116.415 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus – COVID-19.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Autoritățile spun că 93.558 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.767 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 681 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 4.550 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 47 de decese - 35 bărbați și 12 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Majoritatea deceselor înregistrate – 45 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.061. Dintre acestea, 498 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.278.125 de teste. Dintre acestea 24.544 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.165 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.379 la cerere.

De la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Strategică, au fost raportate și rezultatele a 201 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 septembrie.

Pe teritoriul României, 8.917 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.959 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.442 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

La numărul unic de urgență au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore,  1.011 apeluri și 543 la linia TELVERDE - 0800 800 358, deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 511 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 114.024 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Autoritățile reamintesc https://stirioficiale.ro/informatii/buletin-de-presa-23-septembrie-2020-ora-13-00 cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE -0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 -coronavirus: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  112 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 – coronavirus - și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică subliniază că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Autoritățile reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 22 septembrie 2020, au fost raportate 2 923 580 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit,  Italia, și Germania.

Măsuri speciale anti COVID-19, pe 27 septembrie

Data de 27 septembrie 2020 marchează ziua în care au loc alegerile locale în România. Multe secții de votare sunt amplasate în unități de învățământ – școli și grădinițe – iar autoritățile din Educație au anunțat, deja, că acolo cursurile vor fi suspendate.

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis instrucțiuni precise privind organizarea alegerilor în contextul pandemiei de coronavirus.

Sputnik notează că este vorba, în primul rând, de purtarea măștii, astfel încât aceasta să acopere nasul și gura. Masca va fi purtată de toți cei care se află în interiorul secției de votare.

Se asigură o distanță de un metru între participanții la procesul electoral.
Se va realiza dezinfecția periodică și după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la procesul electoral.
AEP precizează însă că respectarea aplicării măsurilor respective cade în sarcina Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Sănătății.

© Sputnik / Джастин Гриффитс-Уилльямс

Cursuri suspendate

Școlile și grădinițele unde se organizează secții de votare vor avea cursurile suspendate. De mâine, 24 septembrie 2020, orele trec în online numai pentru unitățile de învățământ care organizează secții de votare.

Regula este, însă, valabilă pentru toată România. Mai exact, grădinițele și școlile care nu sunt secții de votare nu își suspendă cursurile la finalul săptămânii acesteia și începutul celei viitoare, pentru organizarea procesului de votare,
Astfel, având în vedere situația specială în care se desfășoară alegerile locale 2020, cât și prevederile din Legea nr. 55/2020 privind măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat suspendarea cursurilor în zilele de 24.09.2020, 25.09.2020, 26.09.2020 respectiv, 28.09.2020, 29.09.2020, pentru unitățile de învățământ din Municipiului București ce găzduiesc secții de votare, se arată în mesajele primite pe grupurile de Whatsapp, informează Sputnik.

Președintele Klaus Iohannis a precizat, la un moment dat, că, după procesul electoral, este nevoie de o perioadă pentru a se face dezinfecție profundă.

133
Tagurile:
Bolnavi, Decese, Romania, coronavirus
Tematic
50% din oameni ar putea avea imunitate la COVID-19 - studiu
Noi restricții impuse de autoritățile din Atena din cauza COVID-19 - detalii
Va fi înregistrat al doilea vaccin rusesc împotriva Covid-19
Germania: măsuri speciale împotriva COVID-19 şi a gripei
Kadîrov se va vaccina împotriva COVID-19

Загрузка...
Bogdan Gheorghiu

Ministrul Culturii, acțiune jenantă: inaugurează o librărie

69
Alexandria devine, astăzi, epicentrul culturii din România, sub girul demnitarului Bogdan Gheorghiu. Mai e ceva de comentat?

România este țara mereu surprinzătoare, în care nu doar că nu ajungi să te plictisești, dar care, așa cum spunea Mircea Badea, ”ne ocupă tot timpul”.

Țara asta este locul în care fiecare român își regândește ideile despre o noțiune au alta.

Astăzi este rândul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să ne facă să privim dintr-o altă perspectivă termenul de cultură. De ce?

Simplu: omul participă la Alexandria la deschiderea oficială a singurei librării din oraș, dotată la standarde moderne.

Motivația lui Gheorghiu este mai mult decât înduioșătoare. Demnitarul afirmă că librăria va fi nu doar un spațiu de vânzare, ci și un spațiu ”cultural, elegant, dedicat literaturii şi altor arte moderne, un spaţiu deschis evenimentelor culturale şi artistice”.

Mă întreb, însă, cât de mult a decăzut cultura în România dacă ministrul însuți decide să facă un drum în Alexandria ca să inaugureze o librărie? Este, cumva, un proiect al Ministerului Culturii și noi nu știm?

Desigur, este de apreciat faptul că demnitarul susține o inițiativă privată, însă este jenant să facă din asta un eveniment național sau chiar o acțiune a instituției pe care o conduce.

Mai în glumă, mai în serios, aș întreba dacă librăria în cauză a acordat reduceri astăzi, cu prilejul vizitei lui Bogdan Gheorghiu.

A nu se înțelege că eu contest importanța și necesitatea unei librării în Alexandria. Spun, doar, că unele evenimente nu trebuie neapărat să ajungă de interes național…

69
Tagurile:
Bogdan Gheorghiu

Загрузка...
Daniel Ghiță

Daniel Ghiță o susține pe Firea împotriva ”hahalerelor”

0
Campionul mondial Daniel Ghiță a postat un mesaj de susținere pentru Gabriela Firea după ce aceasta a fost jignită de Nicușor Dan care a numit-o ”panaramă”.

BUCUREȘTI, 3 iul - Sputnik. ”Alături de Gabriela Firea!”, a postat campionul și activistul Daniel Ghiță pe pagina sa de facebook, ca reacție la jignirile aduse de Nicușor Dan Primarului General al Capitalei.

”Dați share masiv, să vadă hahalerele serviciilor că nu mai păpăm campania de dezbinare a poporului român!”, își îndeamnă Ghiță cititorii, mesajul său devenind viral pe net.

Daniel Ghiță spune despre Nicușor Dan că numai ”golanii de cartier” vorbesc ca el, nu unul care dorește sa devină Primar!

”Unul care face trafic de influența și deschide 400 de procese și le retrage pe ultima sută de metri! Este liber să candideze la Rahova?! DNA,  dormi? Nu este legea egală pentru toți?”, îl critică Daniel Ghiță pe candidatul PNL-USR-PLUS.

Campionul se întreabă cum ar putea Nicușor Dan s fie exemplu pentru copii și observă că aceștia nu trebuie sa vadă la TV pe cineva ”care face trafic de influență și jignește grosolan  femei!”.

Pentru Daniel Ghiță, atât Nicușor Dan, cât și Rareș Bogdan (care a jignit-o pe Renate Weber) sunt ”rușinea României și un prost exemplu pentru societate”. El îi ironizează pe cei doi ”civici” arătând că nu i-a văzut să ia atitudine când era vorba de păduri!

”Tu, Nicușor “ plicușor”, locul tău nu este la periferie, e la pușcărie! DNA sper ca aplici legea, nu selectiv”, își continuă Daniel Ghiță atacul la candidatul PNL-USR-PLUS.

El mai spune că dacă ”Rareș Ruj Roz afirmă ca e fratele mai mic a lui Nicusor Dan, de azi sunt fratele mai mic al doamnei PrimarGeneral GabrielaFirea!”.

În final, campionul le transmite postacilor de la USR și PNL să nu se mai chinuie să explice că el este pesedist, că nu este.

”Sunt bărbat, nu laș ca voi! Când văd nedreptate, mă implic pentru om, nu pentru partidul politic!”, și-a explicat Daniel Ghiță postarea.

0
Tagurile:
Gabriela Firea, Daniel Ghiță
Tematic
Gabriela Firea, lecție pentru politicieni și demonstrație pentru părinți și elevi
Gabriela Firea, acuzație gravă la adresa lui Nelu Tătaru – caz pentru procurori!
Gabi Firea, succes de excepție, lovitură pentru Nicușor Dan

Загрузка...