Incendiu la clubul Colectiv

La trei ani de la tragedie, procesul Colectiv se reia de la zero motiv fabulos

184
Amânarea procesului a stârnit un val de revoltă în rândul părinţilor tinerilor decedaţi în urma incendiului de la clubul bucureștean.

BUCUREŞTI, 22 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Motivul pentru care s-a ajuns în această situaţie îl reprezintă faptul că judecătorul care i-a audiat pe cei trei patroni ai clubului s-a pensionat, iar acum, întreaga procedură, inclusiv audierea celor trei se va relua cu un nou magistrat.

Valeriu Mihail Terceanu, judecătorul care se ocupa de dosarul Colectiv s-a pensionat în data de 3 septembrie 2018. Cu toate acestea, în data de 10 septembrie, când era un nou termen în dosarul Colectiv, Tribunalul Bucureşti nu desemnase încă un alt magistrat care să se ocupe de caz. Din acest motiv, procesul a fost amânat pentru data de 22 octombrie 2018.

Părinţii victimelor, „cu nervii la pământ”

Situaţia i-a nemulţumit profund pe părinţii tinerilor care şi-au pierdut viaţa în tragedia de la clubul bucureştean.

Jean Chelba, unul dintre părinţi, a precizat că s-a ajuns la capătul răbdării şi că el este cel care, acum un an şi ceva, i-a strigat judecătorului să nu iasă la pensie.

„Toată lumea este cu nervii la pământ, se apropie 30 octombrie, se fac tei ani. Nimic nu s-a întâmplat. Sper să nu se întâmple ca în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei. Eu zic să nu ne aducă în starea în care să ne facem singuri dreptate”, a precizat Chelba, potrivit libertatea.ro, adăugând că este la limita răbdării, asemenea tuturor părinţilor.

Rechizitoriul are neajunsuri majore

În legătură cu tragedia din clubul bucureştean circulă două curente de opinie. Şi anume, unul se referă la un act criminal, iar al doilea la un incident creat de o serie de încălcări ale securităţii la incendii.

Rechizitoriul din cazul Colectiv, întocmit la 27 aprilie 2016 de procurorii Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Secția de urmărire penală și criminalistică, are neajunsuri majore, spun cei de la Lumea Justiţiei, citaţi de antena3.ro

„Nu stabilește natura exactă a buretului fonoabsorbant cu care era capitonat tavanul, pereții și unii stâlpi ai clubului (afirmându-se pe baza a câteva declarații subiective de martor că ar fi ”neignifugat”) fiind însă cert că acesta a fost burete fonoabsorbant din spuma poliuretanică de tip N2138”, arată sursa citată, precizând că ancheta denotă că nu s-a mers deloc pe pista unei mâini criminale, cel puţin, acest lucru nu rezultă din rechizitoriu.

184
Tagurile:
Proces, Tragedie, Colectiv
Tematic
Mărturii șocante: Legătura dintre Hexi Pharma și Colectiv. Cum au murit tinerii
Mircea Badea -declarații tari despre Dacian Cioloș și „Colectiv”
Termen în dosarul Colectiv. Atunci a căzut Ponta
„Ce s-a întâmplat la Colectiv a fost un asasinat"
Lumânări la Ambasada Rusiei de la Bucureşti de la Asociaţia „Colectiv"

Загрузка...