Sympathizers of the LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transvestite and Transsexual) community take part in a protest at Paulista Avenue in Sao Paulo, Brazil on September 30, 2014

Despre educarea părinților în norme LGBT: „O maimuțăreală a unor excese europene”

497
(reînnoit 10:37 03.07.2018)
Reacţie dură a vicepreşedintelui Academiei Române şi a Bisericii Ortodoxe Române, după ce s-a demonstrat că Ministerul Educaţiei nu renunţă la proiectul de „educare" a părinţilor şi copiilor în sensul acceptării familiilor gay.

BUCUREŞTI, 3 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. Agitaţia politică din jurul modificării Codurilor Penale îi prieşte Ministerului Educaţiei Naţionale care a constituit, discret, un grup de lucru cu misiunea de a relansa controversatul document care promovează diversitatea de gen.

Biserica Ortodoxă Română a respins demersul, iar Academia Română, for consultativ, a criticat dur iniţiativa, afirmând că se dă dovadă de „maimuţăreală, slugărnicie şi absurditate".

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) pregăteşte o scrisoare deschisă, adresată premierului Viorica Dăncilă, prin care îi solicită acesteia să sprijine adoptarea Strategiei Naţionale pentru Educaţie Parentală, care a fost retrasă din dezbaterea publică de către Ministerul Educaţiei Naţionale, precizează evz.ro.

For consultativ privind Strategia Naţională pentru Educaţie Parentală, Academia Română a precizat, prin vocea vicepreşedintelui Răzvan Theodorescu, că familia normală, cea formată dintr-un bărbat şi o femeie, trebuie să îşi facă datoria în continuare şi că nu este de dorit ca altcineva să preia aceste sarcini de educare a copiilor.

El a taxat dur această acţiune, afirmând că este doar o „maimuţăreală a unor excese europene care nu au ce căuta în spaţiul civilizat" şi a precizat că aici nu este vorba nici de tradiţie, nici de conservatorism, ci despre normalitate.

„Toată această tevatură cu homosexuali şi lesbiene este o aberaţie, iar noi n-avem nevoie de aşa ceva! Sunt aspecte care ţin de patologie, anumiţi oameni sunt bolnavi. Îi respect, le respect alegerile, suntem cu toţii liberi, dar să se manifeste cu discreţie. Să nu-i transformăm în modele!", a declarat academicianul Răzvan Theodorescu, adăugând că este clar că trebuie să ne opunem, spre exemplu, adoptării copiilor de către cuplurile de homosexuali.

El susţine că ar fi vorba şi de o anumită slugărnicie a politicienilor români în relaţia cu Europa şi a afirmat, răspicat, că Academia Română se opune acestei iniţiative.

„Domnule, familia normală, adică cea formată din bărbat și femeie, trebuie să-și facă datoria în continuare. Nu este de dorit ca altcineva să preia aceste sarcini de educare a copiilor. Ce este de fapt toată această acțiune? O maimuțăreală a unor excese europene care nu au ce căuta în spațiul civilizat. Și aici nu este vorba nici de tradiție, nici de conservatorism, nu! Este vorba despre normalitate".

Şi Patriarhia Română se opune acestei strategii. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, spune că l-a întrebat pe colegul său de la învăţământ care a fost delegat atunci să participe la eveniment şi acesta a precizat că nu s-a discutat practic nimic din conţinutul acestei strategii.

Bănescu spune că Patriarhia şi-a dat seama abia acum despre ce este vorba cu adevărat în strategie.

La ideologizata şi „corect politica" Strategie pentru Educaţie Parentală nu s-a ajuns peste noapte. Ministerul Educaţiei, Institutul pentru Studii în Educaţie, ONG-uri finanţate de UNICEF, care promovează neobosit acel tip de educaţie care susţine „diversitatea", lucrează de ani de zile, strategia fiind dată, potrivit surselor noastre, cu dedicaţie pentru o reţea de educatori parentali care este foarte bine formată şi stabilită în toată ţara.

Menţionăm că una din persoanele care, de ani bui, strecoară „şopârlici" prin documente oficiale, lucrări, srisori metodice este nimeni alta decât Viorica Preda, cea care a dat o circulară grădiniţelor să nu mai serbeze Crăciunul.

497

Загрузка...