Data security

Atenţie: parolele care pot fi cu uşurinţă sparte de hackeri. Cele mai frecvente erori

173
Care sunt parolele cel mai ușor de spart? Un studiu dezvăluie cele mai frecvente greșeli ale utilizatorilor de Internet care au ajuns victime ale hackerilor.

BUCUREŞTI, 13 iun — Sputnik, Doina Crainic. Potrivit unui nou studiu, citat de The Independent, faptul de a vă schimba vechea parolă introducând o simplă modificare ortografică sau un nou set de numere la sfârșit poate să vă facă mai vulnerabili la atacurile hackerilor.

Cercetătorul Gang Wang, de la Institutul Politehnic din Virginia și Universitatea de Stat din Virginia, a analizat peste 61 de milioane de parole anonime, inclusiv peste 16 milioane de parole asociate, adică parole care au fost refolosite sau ușor modificate și care pot fi sparte cu uşurinţă din 10 încercări. Toate parolele incluse în studiu au fost făcute publice ca urmare a spargerii datelor.

Iată cele mai frecvente greșeli în crearea unei parole:

Utilizați aceeași parolă pentru mai multe conturi

Studiul indică faptul că mai mult de jumătate dintre utilizatori au folosit sau modificat aceeași parolă pentru mai multe conturi. Acest lucru poate părea de înțeles având în vedere numărul de parole care trebuie memorate în fiecare zi. Totuşi, acest lucru poate reprezenta un risc pentru utilizator dacă unul dintre conturile la care este utilizată parola este spart.

Compuneți o parolă bazată pe taste alăturate

O modalitate ușoară prin care vă puteţi aminti o parolă este să o creaţi alegând caractere de pe taste care sunt una lângă alta. Totuşi, o astfel de parolă este ușor de descoperit de hackeri.

Cele mai frecvente exemple de parole descrise în studiu sunt: 1q2w3e4r, 1qaz2wsx, 1qazxsw2, zaq12wsx,! Qaz2wsx și 1qaz @ wsx.

Parole care exprimă emoţii

Se pare că mulți oameni optează pentru parole care vorbesc despre sentimentele lor, ceea ce ar trebui evitat.

Cuvinte denotând emoţii precum iubirea sau ura reprezintă o temă foarte comună a parolelor analizate — „iloveyou" fiind cea mai populară alegere. Mai multe parole conțin, de asemenea, înjurături sau blesteme.

Mărci renumite

De asemenea, un număr de mărci celebre apare în această listă de parole care nu trebuie utilizate. Mai mulți oameni au ales să includă în combinațiile lor de parole companii cunoscute, cum ar fi Myspace, Coca-Cola sau Playboy. Şi Skittles și Ferrari sunt pe lista celor mai frecvent utilizate branduri în parole ușor de spart.

Referiri la cultura pop

Nu există o modalitate mai bună de a vă exprima aprecierea faţa de trupele sau filmele preferate decât aceea de a folosi numele lor în parole. Însă este o greşeală. Printre cele mai frecvente parole sunt Superman, Pokémon, Star Wars și Spider-Man.

Fanii fotbalului

Fanii împătimiţi ai fotbalului tind să adauge numele echipei preferate în parolele lor. Liverpool, Chelsea, Arsenal, Barcelona și Manchester sunt cele mai populare echipe de fotbal din Liga Campionilor ale căror nume au fost utilizate în parolele analizate în studiu.

173
Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk

Madrid - Șahtior: Primul rezultat șoc în Champions League

73
(reînnoit 22:10 21.10.2020)
Surpriză de proporții în Champions League! Real Madrid a fost învinsă de Șahior, cu 2-3, chiar la Madrid! Campioana Ucrainei a condus la pauză chiar cu 3-0.

În minutul 29, Tete a deschis scorul cu un șut din interiorul careului, după o acțiune excelentă a lui Korniienko, iar patru minute mai târziu, Varane a înscris în propria poartă, după ce a vrut să respingă o minge din fața lui Dentinho, care ar fi rămas singur cu Courtois. În minutul 42, Tete a pasat excelent cu călcâiul pentru Solomon, iar acesta nu l-a iertat pe Courtois din poziție ideală și a înscris pentru 3-0.

Realul s-a trezit după pauză. După golul minunat din minutul 54 al fostului câștigător al Balonului de Aur, Luka Modric. Campioana Spaniei s-a apropiat la un singur gol pe tabelă, în urma reușitei lui Vinicius. Brazilianul a înscris la numai câteva secunde după ce a fost introdus în teren de Zinedine Zidane.

  • Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk
    Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk
    © REUTERS / JUAN MEDINA
  • Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk
    Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk
    © REUTERS / JUAN MEDINA
  • Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk
    Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk
    © REUTERS / JUAN MEDINA
  • Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk
    Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk
    © Photo : JUAN MEDINA
1 / 4
© REUTERS / JUAN MEDINA
Champions League - Group B - Real Madrid v Shakhtar Donetsk

S-a terminat însă 2-3 pe micuțul stadion Alfredo Di Stefano, câtă vreme Santiago Bernabeu se află în proces de modernizare. Arena cu doar 6.000 de locuri a devenit cea mai mică din Liga Campionilor. Cum meciurile se joacă fără spectatori, pentru Real Madrid ar fi fost o pierdere financiară să deschidă Santiago Bernabeu în această perioadă de pandemie.

Într-o altă partidă, Salzburg și Lokomotiv Moscova s-au despățit nedecis, scor 2-2. Rușii au egalat în minutul 75, prin Vitali Lisakovich.

De la ora 22:00 se dispută alte 6 partide. Prime transmite meciul deținătoarei în exercițiu a trofeului, Bayern Munchen împotriva lui Atletico Madrid.

73
Tagurile:
Champions League, Real Madrid

Загрузка...
Federația Sanitas protestează

Asistentă medicală, strigăt: ”Rămâne copilul pe drumuri”

99
(reînnoit 19:29 21.10.2020)
Reprezentanții Federației SANITAS au postat pe pagina lor de Facebook un mesaj cutremurător al unei asistente medicale, angajate al unui spital public din Capitală.

BUCUREȘTI, 21 oct – Sputnik. Pandemia de coronavirus face ravagii nu doar în rândul românilor de rând, ci, mai ales, în rândul celor care luptă cu virusul în linia întâi. Medici, asistenți medicali etc.

Reprezentanții Federației SANITAS trag un semnal de alarmă și cer guvernanților să renunțe la interesele politice de partid sau de grup și să ia toate măsurile necesare, pentru că sistemul de sănătate și de asistență socială cedează.

De asemenea, sindicaliștii au prezentat românilor mărturia unei asistente medicale, angajat al unui spital public din București.

Acesta spune că se muncește pe rupte, însă problema este că, dacă tot personalul medical se va îmbolnăvi, cine va mai trata pacienții.

Asistenta medicală lucrează la Anestezie Terapie Intensivă și că a fost testată cu COVID pozitiv, cu toate că s-a ferit cât a putut pentru că știe că este o persoană cu risc crescut de îmbolnăvire, având insuficiență respiratorie.

”Interesează pe cineva dacă eu mâine mor? Nu! Îmi rămâne copilul pe drumuri fără un venit asigurat, soțul neavând loc de muncă!”, spune asistenta medicală.

Potrivit acestei mărturii, în spitalul în care lucrează asistenta în cauză, medicul i-a făcut consultul prin telefon, concediu medical a primit numai pentru 13 zile – calculându-se de la data la care a ieșit rezultatul pozitiv.

”Cât mai credeți că vom putea să continuăm așa?”, se întreabă cadrul medical.

99
Tagurile:
Asistentă medicală, Copil
Tematic
Lider SANITAS: ”Noi am fost arestați la locul de muncă”
SANITAS:”Punerea ”în concurență” a sistemului public de sănătate cu cel privat, nepermisă”
SANITAS anunță GREVĂ japoneză în Sănătate: cât va dura

Загрузка...