Gabriela Firea

Nou anunț cu autobuze turcești de la Gabriela Firea

229
(reînnoit 13:09 06.06.2018)
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că în octombrie vor veni primele autobuze Euro 6 livrate compania turcă Otokar Otomotiv.

BUCUREȘTI, 6 iun — Sputnik, Daniel George Nistor. Până la sfârşitul acestui an vor fi aduse la Bucureşti 100 de unități, iar până la sfârşitul anului 2019 vor mai veni încă 300.

Garanţia autobuzelor este de 8 ani. Valoarea toală a contractului încheiat cu producătorul din Turcia se cifrează la 100 milioane de euro.

"Cred că este un preţ corect, mai ales având în vedere că ne-am dorit ca aceste autobuze să fie fiabile, să fie realizate de o companie care aduce o garanţie pentru calitatea acestor produse, astfel încât nu ne-am mărginit la a alege, aşa cum s-a întâmplat, din nefericire, la alte achiziţii, chiar şi la Primăria Capitalei, preţul cel mai mic, ci dimpotrivă, ne-am gândit ca preţul corect să fie 50% pondere calitatea tehnică şi 50% preţul acestor autobuze", a declarat Firea, potrivit Agerpres.

Ea a declarat că autobuzele sunt "net superioare celor existente acum în trafic", fiind dotate cu aer condiţionat, GPS şi ticketing electronic, permiţând accesul rapid, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. 

Autobuz RATB
© AFP 2018 / Daniel MIHAILESCU
Autobuz RATB

Primarul general a explicat că vor exista trei game de vehicule: 320 de autobuze de 12 metri (238.000 de euro + TVA bucata); 50 de autobuze de 10,7 metri (246.000 de euro + TVA bucata) şi 30 de autobuze de 18 metri (364.000 de euro + TVA bucata).

Asocierea Otokar Europe SA — Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi a câştigat licitaţia privind achiziţia celor 400 de autobuze euro 6 care vor face parte din parcul auto al RATB.
Rezultatul procedurii a fost anunțat în februarie.

În cadrul procedurii de licitaţie au fost depuse patru oferte: Karsan Otomotiv Sanayi ve Ticaret AS; Man Truck & Bus AG; Mercedes Benz România SRL; asocierea Otokar Europe SA — Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi.

229
Tagurile:
aducere în țară, termene, Achiziție, autobuze turcești, Gabriela Firea, Bucuresti
Tematic
Gabriela Firea, vorbe de iubire pe pagina sa de Facebook. Vezi pentru cine
Gabriela Firea dă bani. Iată cine îi poate lua
Gabriela Firea a anunţat axa Chişinău-Bucureşti-Viena
Cele șapte asemănări între Gabriela Firea și Silvia Radu (VIDEO)

Загрузка...