Brexit

Brexit. Studiu al Guvernului: „scenariu apocaliptic" pentru Marea Britanie

1551
(reînnoit 16:40 04.06.2018)
Cel mai recent studiu realizat de Guvernul britanic prezintă un „scenariu apocaliptic" pentru Marea Britanie, care ar putea avea loc în primele două săptămâni după Brexit.

BUCUREŞTI, 4 iun — Sputnik, Doina Crainic. Marea Britanie ar putea fi lovită de o criză de alimente și medicamente în următoarele două săptămâni după ieşirea din UE dacă nu se va ajunge la un acord cu privire la Brexit, se afirmă într-un nou studiu al Guvernului.

Funcționari publici de rang înalt au prezentat trei scenarii diferite legate de posibilele evoluţii după Brexit — unul moderat, unul mai puţin dur și unul numit „Armaghedon", potrivit Independent.

„Supermarketurile din Cornwall și Scoția vor rămâne fără hrană în câteva zile, iar spitalele vor rămâne fără medicamente în două săptămâni", a mai spus aceasta.

Sursa a adăugat că va trebui să se apeleze la RAF (Royal Air Force) pentru a fi transportate medicamente de urgență în zonele îndepărtate ale Regatului Unit și a avertizat că în ţară se va epuiza rapid și benzina.

De asemenea, un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Brexit condus de David Davis a declarat că astfel de discuții au avut loc, dar a negat posibilitatea ca „scenariul apocaliptic" să aibă loc.

Însă exista îngrijorări cu privire la posibilitatea unui Brexit fără acord, ceea ce va însemna că Regatul Unit va avea relaţii de comerţ potrivit condiţiilor Organizației Mondiale a Comerțului, criticii sugerând că țările bogate din UE nu vor dori să facă comerț cu Marea Britanie în acest mod.

Un înalt oficial a descris posibila criză care ar putea lovi Marea Britanie, în cazul în care nu va mai fi posibil să aibă legături comerciale cu Europa în condiţii incerte.

Totuşi, ministrul de Interne, Sajid Javid, a declarat că nu admite scenariul „apocaliptic".

„Trebuie să spun că nu admit deloc acest [scenariu]. Ca ministru de Interne, sunt puternic implicat în pregătirile pentru o ieşire fără acord, la fel cum sunt implicat în obţinerea unui acord. Sunt convins că vom obține un acord", a afirmat Sajid Javid la o emisiune la BBC.

Acesta a adăugat că, în opinia sa, niciunul dintre scenarii nu va avea loc şi că Guvernul a facut progrese în ceea ce priveşte planurile în legătură cu Brexit.

1551
Tagurile:
unul apocaliptic, trei scenarii, studiu, brexit, Guvern, Marea Britanie
Тема:
Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (675)
Tematic
Soros se întoarce la politica britanică - susține un al doilea referendum pentru BREXIT
Coşmarul Brexit. O a doua perioadă de tranziţie, amânarea ieşirii. Ce solicită May
Avertizare: Anularea datei stabilite pentru Brexit, inversarea rezultatului referendumului
Discuțiile privind Brexit vor continua ”pe blocuri”
Comisia Europeană a propus să nu fie micșorat bugetul UE după Brexit
Școala

Vor purta profesorii mască la ore? Autoritățile, anunț de ultimă oră

35
Directorul general al Institutului de Sănătate Publică, Simona Pârvu, vine cu lămuriri privind purtatul măștii la școală atât de elevi cât și de profesori. Ce recomandări sunt pentru recreații.

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Ghidul sanitar care va transmis școlilor – să sperăm până pe 14 septembrie – va cuprinde și prevederi referitoare la purtarea măștii atât de către elevi, cât și de cadrele didactice.

Simona Pârvu, directorul Institutului Național de Sănătate Publică, a făcut câteva precizări în legătură cu ghidul sanitar așteptat de toate unitățile de învățământ din România.

”Noi am formulat niște recomandări pe care le-am transmis mai departe. Printre acestea se numără distanțarea de un metru între bănci, purtarea măștii în recreație, dar nu și în timpul pe care îl petrec copiii în clasă”, a spus Pârvu.

În ceea ce privește numărul de copii ce revin la școală, decizia va fi luată de fiecare unitate de învățământ în parte, în funcție de numărul de elevi, de spațiu, de personalul didactic și de numărul de cazuri de infectare.

”Profesorii vor purta mască tot timpul, în clasă”, a explicat oficialul.

Pârvu este de părere că măsurile de organizare a anului școlar trebuie gândite punctat pentru fiecare unitate de învățământ în parte, iar pregătirile locale ar trebui să înceapă deja.

Așa cum ne-au obișnuit, decidenții politici se contrazic. Mai exact, declarația șefului INSP contrazice anunțul pe care l-a făcut premierul Ludovic Orban. Primul ministru a declarat că, în școli, acolo unde începe activitatea normal, va fi necesar portul măștii pentru toată lumea: elevi, personal didactic, personal didactic auxiliar.

35
Tematic
Copii dificili? Ce pot face părinții în vacanță, în absența profesorilor
MEC rezolvă perfecționarea profesorilor cu televizorul. Mesajul Monicăi Anisie
Părinții: ”Profesorii, directorii vor ști abia atunci cum să se organizeze”

Загрузка...
Un enfant cache les yeux

Simptome care indică faptul un copil trebuie dus la psiholog cercetător rus

35
(reînnoit 18:36 12.08.2020)
Care sunt simptomele care indică o tulburare nervoasă la copii? Un cercetător de la Academia Rusă pentru Educație a vorbit, în cadrul unei conferinţe, despre semnele care pot indica faptul că un copil trebuie dus la psiholog de către părinţi.

BUCUREŞTI, 12 aug – Sputnik. Tulburări de somn, reacții inadecvate la situațiile de zi cu zi, mișcări obsesive, toate aceste simptome pot reflecta probleme neurologice la un copil, a declarat Mariana Bezroukikh, academician la Academia Rusă pentru Educație, cercetător șef la Institutul de Fiziologie a Dezvoltării, în timpul conferinței „Noul an școlar în vremea pandemiei: procesul de adaptare”.

„Tulburările de somn sunt unul dintre simptomele care indică o reacţie toxică la stres”, a spus academicianul, adăugând că, dacă cel mic începe să plângă fără motiv și exagerează un lucru neînsemnat, fără a putea să se calmeze, atunci trebuie apelat la ajutorul unui specialist. De asemenea, părinţii trebuie să recurgă la această soluţie şi dacă cel mic „se plânge de dureri de cap, dureri abdominale, dureri spasmodice” sau „face mișcări obsesive”, a continuat specialista, citată de Sputnik France

Printre semnele care apar la copiii „cu tulburări nervoase” se numără contracțiile, ticurile și faptul că îşi frânge mâinile.

Specialista a mai menționat că, cel mai adesea, aceste simptome apar la copii doar într-o situație stresantă. Potrivit acesteia, stresul prin care trece un copil îi poate agrava bolile cronice deja existente.

Masuri preventive

Mariana Bezroukikh a subliniat că este important ca părinţii să nu înceapă un tratament pentru copii fără a consulta un medic, deoarece toate sedativele pot „avea o reacție paradoxală”.

Pentru a preveni debutul stresului la copilul lor, părinții pot lua măsuri preventive precum stabilirea unei rutine zilnice, monitorizarea alimentaţiei și implicarea copilului în activităţi fizice regulate, a mai recomandat ea.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

35
Tagurile:
psiholog, Copil
Tematic
Soldații americani au împușcat doi civili în Siria, inclusiv un copil - surse
Părinți, arătați-le profesorilor cum se educă un copil: a venit vacanța!
Inundații în Evia - Grecia: cel puțin șapte morți, printre care și un copil
Copil de 4 ani, în atenția medicilor: suspect de coronavirus
Împuşcături în Londra: Trei adulți şi un copil răniți - VIDEO
Românii din Germania, măsură anunţată: bonusuri pentru familii - 300 de euro / copil

Загрузка...