Timp

Vin furtunile! 27 de judeţe sunt sub atenţionare cod galben

352
Se anunţă cantităţi însemnate de precipitaţii care pot depăşi 50 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

BUCUREŞTI, 3 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. În orele următoare, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat, în zonele de munte, precum şi în Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei. Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Douăzeci şi şapte de judeţe sunt, astăzi, sub cod galben de furtuni, 16 judeţe sunt vizate integral de avertizarea meteorologilor, iar în restul zonelor doar anumite localităţi. Avertizarea este valabilă până la ora 23.00.

Printre judeţele vizate integral de avertizarea cod galben se numără Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Suceava, Cluj, Mureş, Hunedoara, Neamţ, Harghita şi Covasna, în timp ce altele vor fi afectate parţial — Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova etc.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat şi punctiform 40-50 de litri pe metrul pătrat. Astfel de fenomene vor fi şi în restul teritoriului, însă pe arii mai restrânse.

Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi la începutul săptămânii viitoare, local şi temporar, în majoritatea regiunilor, anunţă meteorologii.

352

Загрузка...