Accident feroviar petrecut la ieşirea din localitatea Jibou spre Someş Odorhei

Tragedie şi lacrimi! Cinci tinere, spulberate de tren - FOTO

3684
(reînnoit 15:30 18.05.2018)
Un grav accident de circulaţie a avut loc în judeţul Sălaj, localitatea Jibou, acolo unde şi-au găsit moartea patru tinere.

BUCUREŞTI, 18 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Patru studente şi-au pierdut viaţa, iar o alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau a fost, pur şi simplu, spulberată de tren.
Tragedia ar fi putut fi evitată dacă şoferiţa nu ar fi ignorat semnalele vizuale şi sonore care anunţau sosirea trenului.

Mădălina Pârja, Maria Şteţ, Claudia Barboş şi Sara Pop, patru tinere cu vârsta de 20 şi 21 ani, erau în maşina prietenei şi colegei lor, Sanda Ungur, de 21 de ani. Ele se întorceau acasă, după ce au participat la festivitatea de absolvire a Universităţii Tehnice.

Sabda Ungur (foto centru) este singura supravieţuitoare
Sabda Ungur (foto centru) este singura supravieţuitoare

Toate studiau, din 2015, în cadrul Centrului Universitar Baia Mare, domeniul Administrarea Afacerilor, specializarea Economia Firmei.

Sanda a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Zalău, pentru ca după câteva ore să fie transferată la Spitalul din Baia Mare, informează adevărul.ro.

Poliţiştii spun că şoferiţa a ignorat semnalele acustice şi sonore la trecerea de nivel cu calea ferată, autoturismul fiind spulberat de trenul R4046, care circula pe ruta Baia Mare Jibou.

Impactul a fost atât de mare, încât maşina a fost aruncată la câţiva metri distanţă de calea ferată. Trei dintre victime au fost proiectate din autoturism şi au decedat pe loc. Celelalte două, printre care şi conducătoarea auto, au rămas încarcerate între fiarele contorsionate, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea lor.

Accident feroviar petrecut la ieşirea din localitatea Jibou spre Someş Odorhei
Accident feroviar petrecut la ieşirea din localitatea Jibou spre Someş Odorhei
3684

Загрузка...