Traian Băsescu

Traian Băsescu încă nu e „moldovean": Curtea de Apel Chișinău a emis o hotărâre

128
Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a pronunțat în ședința din 10 mai decizia în dosarul „Băsescu vs. Dodon"

CHIȘINĂU, 10 mai — Sputnik. Curtea de Apel a menținut hotărârea primei instanței — astfel, fostul președinte al României, Traian Băsescu, rămâne încă fără cetățenia Republicii Moldova.

În ianuarie curent, Judecătoria Chișinău a respins contestarea lui Traian Băsescu ca „fiind neîntemeiată" și a constata că decretul lui Igor Dodon este legal.

Decizia de astăzi a Curții de Apel poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

Consilierul prezidenția, Maxim Lebedinschi, care îl reprezintă pe Igor Dodon în instanța de judecată, a declarat că Traian Băsescu ar fi ascuns faptul că era urmărit penal atunci când a înaintat actele, motiv pentru care cetățenia i-a fost retrasă.

Menționăm că soții Băsescu au primit cetățenia Moldovei în vara anului 2016. Primul decret semnat de președintele Igor Dodon, care a preluat mandatul de președinte la finele aceluiași an, a fost cel privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu, dar nu și soției acestuia.

În primăvara anului trecut, Traian Băsescu l-a atacat pe Igor Dodon în judecată, cerând să fie anulat decretul privind retragerea cetățeniei moldovenești.

128
Tagurile:
respinsă ca „fiind neîntemeiată", contestare, retragerea cetățeniei, Curtea de Apel, Igor Dodon, Traian Băsescu, Republica Moldova
Тема:
Traian Băsescu și cetățenia moldovenească (22)
Tematic
Curtea Constituțională se spală pe mâini în cazul cetățeniei lui Băsescu
A fost semnat decretul privind retragerea cetățeniei Moldovei pentru Băsescu
Băsescu este îngrijorat. Ar putea să rămână fără cetățenie
Băsescu a dat cifra impresionantă de moldoveni cu cetățenie română
La ce-i trebuie lui Băsescu cetățenia Moldovei
Traian Băsescu vrea cetățenia Republicii Moldova
Adrian Năstase, din nou genial! Palmă pentru Băsescu, Iohannis și votanții lor!
Băsescu riscă totul: ”O grupare de crimă organizată, știm semnatarii”
„Invazie masivă" la PSD Cluj. Tinerii şi seniorii au fugit de la partidul lui Băsescu
Premierul lui Băsescu fuge din PMP! Detalii din culise
Oamenii lui Băsescu, în pericol major – de azi, vine revanșa judecătorilor!

Загрузка...