Punct vamal

Important: Unde poți suna dacă ai rămas blocat în vamă de Paștele Blajinilor

30
(reînnoit 10:00 15.04.2018)
De Paștele Blajinilor, traficul la frontieră este foarte aglomerat, de aceea Serviciul Vamal a dispus un șir de măsuri suplimentare.

Lumânare
© Sputnik / Илья Питалев
CHIȘINĂU, 15 apr — Sputnik. Deoarece în aceste zile la frontieră se constată un flux sporit de călători, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a întreprins măsuri suplimentare pentru fluidizare traficului transfrontalier și reducerea timpului de așteptare în vamă.

De sâmbătă și până luni numărul lucrătorilor vamali și al echipamentelor de control în punctele de control este suplimentat. Toate arterele de control sunt funcționale, iar șefii posturilor vamale și adjuncții acestora verifică cetățenii și mijloacele de transport împreună cu subalternii, a comunicat Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

În cazul apariției unor probleme la controlul vamal sau pentru informarea privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri, oamenii pot telefona la Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111).

De asemenea, pe pagina web a Serviciului Vamal, șoferii pot vedea în timp real traficul din cele mai tranzitate posturi, pentru a-și putea planifica ruta optimă.

30
Tagurile:
fluidizare, Trafic, Paștele Blajinilor, Serviciului Vamal, Moldova
Tematic
E creștinește să mâncăm de Blajini în cimitire? Răspunsul lui Savatie Baștovoi
(Video) Paștele Blajinilor: Preot ortodox, despre importanța pomenirii morților
Fotografie rară: Cum era marcat Paștele Blajinilor în 1941

Загрузка...