Gropi

Şoferii, în pericol! Drumul dintre Giurgiu şi Podul Prieteniei, impracticabil!

39
(reînnoit 16:21 10.04.2018)
Pe o porţiune de câteva sute de metri, timpul parcă a stat în loc, iar civilizaţia nu a ajuns în acea zonă. Cum arată şi ce se întâmplă cu semnalizarea rutieră.

BUCUREŞTI, 10 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Autorităţi inconştiente, vieţi puse în pericol şi un proiect de drum care este pasat de la autorităţile locale la cele centrale, fără nici un rezultat. Aceasta este situaţia în cazul drumului de legătură dintre municipiul Giurgiu şi Podul Prieteniei Giurgiu Ruse, unde, pe câteva sute de metri, sunt zone care se aseamănă mai degrabă cu uliţele nedesfundate din satele uitate de lume ale României.

Şi totuşi, vorbim de o arteră importantă, însă pare lipsită de orice însemnătate pentru cei în mâinile cărora se află puterea de a îndrepta lucrurile.

„Este vorba despre un sector de câteva sute de metri aproape impracticabil, cu zone neasfaltate din pietriş şi pământ pe care autorităţile locale din Giurgiu spun că l-ar fi transferat la Ministerul Transporturilor, dar, în lipsa unei Hotărâri de Guvern care să aprobe acest transfer, şoseaua rămâne tot în administrarea municipiului Giurgiu", informează Radio România Actualităţi pe pagina sa de Facebook.

Nu doar carosabilul creează probleme şoferilor, ci şi semnalizarea rutieră care nu este corespunzătoare pentru cea mai aglomerată rută dintre România şi Bulgaria.

Informaţia este însoţită şi de un scurt clip video, o filmare care arată ce vede un şofer când circulă în zona amintită.

39
Tagurile:
impracticabil, drumul de acces, podul prieteniei, Giurgiu, România
Tematic
Drumuri de mare viteză în Moldova. Mutarea podului de la Ungheni
Cum Drumul Mătăsii va trece prin România
Fantoma unei mirese a fost filmată pe un drum județean din Buzău

Загрузка...