Stephen Hawking

12 lecții de viață de la Stephen Hawking, care vor inspira şi motiva

410
(reînnoit 19:30 21.03.2018)
Vestitul fizician, plecat dintre noi la 76 de ani, nu numai că a avut o minte genială, dar şi o filozofie de viaţă datorită căreia nu s-a lăsat învins de boală şi din care avem şi noi de învăţat.

BUCUREŞTI, 21 mart — Sputnik, Doina Crainic. Renumitul fizician Stephen Hawking a murit recent la vârsta de 76 de ani. La vârsta de doar 21 de ani, când a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică cu debut precoce (ALS), medicii i-au spus că mai are de trăit doar câţiva ani, însă a continuat să contrazică toate aşteptările, sfindând această boală cruntă şi ajungând unul dintre cei mai sclipitori savanţi ai vremurilor noastre.

Lucrările sale despre găurile negre și relativitate sunt geniale, însă, pe lângă inteligenţa sa deosebită, Stephen Hawking a avut şi o filozofie de viaţă din care avem şi noi de învăţat. Iată câteva cugetări care îi aparţin:

„Fii curios. Și oricât de dificilă ar părea viața, mereu va exista un lucru pe care să-l poţi face şi în care să reuşeşti. Contează să nu renunți."

„Cel mai mare dușman al cunoașterii nu este ignoranța; este iluzia cunoașterii. Am observat că până şi cei care spun că totul este predestinat şi că nu putem schimba nimic se uită în stânga şi-n dreapta înainte să treacă strada."

„Dacă eşti destul de norocos să găseşti dragostea, aminteşte-ţi că o ai şi nu o abandona."

„Inteligența este abilitatea de a te adapta la schimbare."

„Nu ar fi mare lucru universul, dacă nu ar fi casa oamenilor pe care îi iubești."

„Ar fi o pierdere de timp să fiu furios din cauza handicapului meu. Omul trebuie să meargă înainte, iar eu nu am făcut-o tocmai rău. Oamenii nu vor avea timp pentru tine dacă eşti mereu supărat sau te plângi."

„Oamenii care se mândresc cu IQ-ul lor sunt nişte învinși."

„Oricât de grea ar fi viaţa, există un lucru pe care îl putem face pentru a ne-o înfrumuseţa: să privim cerul în loc să tot privim în jos."

„Perspectiva de a muri devreme m-a făcut să înțeleg că viața merită trăită."

„Data viitoare când cineva îţi reproşează că ai comis o greşeală, spune-i că s-ar putea să fie un lucru bun. Fără imperfecţiune, noi doi nu am exista."

„De departe, cele mai complexe sisteme biologice pe care le avem la dispoziție sunt propriile noastre trupuri."

„Acolo unde este viață, este și speranță."

410
Tagurile:
lecții de viață, Stephen Hawking
Tematic
A murit unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din lume
Un obiect interstelar misterios urmează să fie studiat de astronomi
Om de știință: umanitatea mai are 100 de ani la dispoziție, nu 1000...
Celebru om de ştiinţă avertizează: „Oamenii trebuie să părăsească Pământul"

Загрузка...