Asistați social

Munciţi, români! Asistaţii sociali au adeverinţe nu pot lucra!

239
Din 300 de asistaţi social din Târgovişte, 260 au adeverinţe că sunt depresivi. Scandal uriaş, oameni nemulţumiţi, medici corupţi

BUCUREŞTI, 15 feb — Sputnik, Georgiana Arsene. Jignitor. Acesta este cuvântul ce descrie cel mai bine situaţia oamenilor care aleg să muncească în Târgovişte.

Şi, da, din păcate, verbul „a alege" este cel mai potrivit în această situaţie, deoarece 300 de beneficiari ai ajutorului social primesc bani de la stat pentru, teoretic, 72 de ore de muncă în folosul comunităţii. Teoretic, pentru că oamenii care aduc adeverinţe de la medic — scutiri scapă şi această „corvoadă".

Strigător la cer este un alt aspect: din cei 300 de asistaţi social — un număr extrem de mare, pentru că vorbim doar de adulţi, dar aceştia, la rândul lor, au copii ce vor căpuşa şi ei bugetul de stat — 260 au scos de la medic adeverinţă că sunt depresivi şi nu pot munci.

„Nu pot să muncesc! Nu pot să stau în frig. Am probleme cu capul, am avut o depresie puternică, n-am putut să mă controlez, trebuie să stau în casă la căldură. N-am şcoală, îmi trebuie diplome, îmi cere probe. Eu mai sunt femeie să mai dau probe, să mă duc la şcoală?", a spus o femeie, potrivit stirileprotv.ro.

O mamă a opt copii, perfect sănătoasă, are şi ea scutire medicală. Motiv pentru care nu merge la muncă.

Primarul municipiului Târgovişte şi-a dat seama că situaţia este gravă. Acesta spune că asistaţii social folosesc un truc pentru a scăpa de muncă.

„Suferă de tot felul de tulburări, depresive, recurente şi aşa mai departe. Eu bănuiesc că folosesc acest tertip pentru a se eschiva de obligaţiile ce le revin privind munca în folosul comunităţii. În realitate, fug de muncă!" a declarat Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte.

O comisie de la Colegiul Medicilor îi va audia pe toţi doctorii care au semnat aceste scutiri. Situaţia a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care fac cercetări pentru fals în înscrisuri şi uz de fals.

În tot acest timp, statul român plăteşte lunar zeci de mii de lei pentru asistaţii social, scutiţi de efort.

239
Tagurile:
Adeverință de muncă, Asistați sociali, România
CFR Cluj

Meciul CFR - KuPS: Clujenii - aproape de grupe Europa League

10
Campioana României la fotbal, CFR Cluj, se va duela în această seară, de la ora 18:30, cu finlandezii de la KuPS, în play-off-ul Europa League. Echipa care va câștiga meciul de la Cluj se va califica în grupele Europa League.

Sub îndrumarea lui Dan Petrescu, CFR rămâne singura echipă din România, care evoluează cu brio în Europa.

Diseară, ”feroviarii” au șansa să joace pentru al doilea an consecutiv în grupele Ligii Europa. Campioana României din ultimele trei sezoane a adunat până acum cinci calificări în grupele unor competiţii europene. O singură dată a reuşit până acum să aibă două prezenţe consecutive în faza grupelor: în 2009-2010 a jucat în grupele Ligii Europa, pentru ca în stagiunea imediat următoare să meargă în grupele Ligii Campionilor.

Acum, CFR poate lega două prezenţe consecutive în grupele Ligii Europa. CFR deţine recordul de puncte pentru o formaţie românească, atât în grupele Ligii Campionilor, cât şi în grupele Ligii Europa. În UCL, clujenii au adunat 10 puncte, în sezonul 2012-2013, într-o grupă cu Manchester United, Braga şi Galatasaray. În Liga Europa, chiar în stagiunea trecută, clujenii au ieşit din faza grupelor cu un total de 12 puncte, după victoriile cu Lazio, Celtic şi Rennes.

Meciul din această seară e crucial pentru ardeleni și din punct de vedere financiar. Doar o calificare în grupe ar aduce în contul clujenilor aproape 3 milioane de euro. 16.230.000 de euro a strâns CFR, în sezonul trecut, în urma parcursului european al echipei, care s-a încheiat în 16-imile Ligii Europa.

Conform protocolului medical UEFA, toți jucătorii și staff-ul celor de la CFR au făcut testul la COVID-19, iar toate testele sunt negative. Dan Petrescu ar putea alinia următorul unsprezece: Bălgrădean - Susic, Burcă, Vinicius, Camora - Chipciu, Bordeianu, Djokovic, Deac, Debeljuh - Rondon

”Jucătorii noștri trebuie să facă un meci perfect ca să se califice. De fapt, trebuie să se autodepășească. Finlandezii sunt într-o formă excelentă, noi nu suntem într-una foarte bună. Eu cred în ce este, nu în ceea ce a fost cândva! Mi-e puțin teamă de acest meci. Un teren greu ar avantaja echipa lor, dar nu au decât doi finlandezi în teren, în rest au 8-9 străini foarte buni, brazilieni, portughezi sau nigerieni”, a declarat antrenorul clujenilor, Dan Petrescu.

KuPS nu s-a calificat niciodată în grupele unei competiții europene. Singura dată când s-a duelat cu o echipă românească, în sezonul 2011-2012, în turul II preliminar al Ligii Europa, a fost eliminată de Gaz Metan. Până să ajungă în faţa CFR-ului, KuPS şi-a început parcursul european în turul I preliminar al Ligii Campionilor. Aici, a fost spulberată de Molde (Norvegia), scor 0-5 în deplasare. Au urmat partidele din preliminariile Ligii Europa: 1-1 acasă (4-3 după penalty-uri) cu Slovan Bratislava și 2-0 acasă cu Suduva (Lituania). În campionatul Finlandei, KuPS e pe locul 2, cu 37 de puncte după 16 meciuri, la un punct de liderul HJK, care a jucat însă două meciuri în plus.

Până acum, conducerea celor de la CFR Cluj nu a ajuns la niciun acord cu vreo televiziune pentru transmiterea partidei cu KuPS. Ardelenii cer 100.000 de euro pentru drepturile TV.

10
Tagurile:
CFR Cluj

Загрузка...
Klaus Iohannis

Iohannis anunță un an universitar 2020-2021 complicat

28
Președintele României a declarat, la deschiderea anului universitar 2020-2021 că este foarte bucuros să se afle la Ateneul Român și că anul acesta va fi unul diferit față de cele anterioare.

BUCUREȘTI, 1 oct – Sputnik. Deschiderea anului universitar 2020-2021 a fost făcută fastuos de președintele Klaus Iohannis care s-a adresat studenților, profesorilor și, de altfel, tuturor românilor, de la Ateneul Român. Șeful statului participă la ceremonia de deschidere a anului universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale”.

Acesta a subliniat că va fi un an universitar altfel, ”foarte complicat”.

”Astăzi marcăm începutul unui nou an universitar, acesta fiind fără îndoială cel mai dificil an universitar din 1989 încoace. Regulile de distanțare socială necesare îngreunează un proces educațional în care mentoratul are un loc central”, a punctat Iohannis.

Președintele și-a exprima speranța că vor fi găsite cele mai bune modalități de asigurare atât a calității actului educațional, dar și protejarea comunității academice de riscul contaminării.

Mesajul pe care Klaus Iohannis a dorit să îl transmită studenților a fost unul de încurajare, adăugând că educația prin artă este un pilon esențial în construirea unei Românii cu adevărat educate și a punctat că ”nu există altă educație universitară decât cea autonomă”

”Mă voi opune oricăror ingerințe politice menite sa deturneze școala de la menirea ei, aceea de a contribui la o Românie europeană prin valori și educatie”, a explicat Klaus Iohannis.
28
Tagurile:
Klaus Iohannis

Загрузка...