Doctor

Angajații migrează către serviciile medicale private

77
(reînnoit 15:58 29.01.2018)
Tot mai mulți angajați își cumpără abonamente la servicii de sănătate private, nemulțumiți de oferta sistemului de stat

BUCUREȘTI, 29 ian — Sputnik, Daniel Nistor. Apelând la clinicile private, lucrătorii au și avantaje de natură fiscală.

Bugetele de beneficii pentru angajații marilor companii din România direcționate către domeniul sănătății au crescut în 2017 de aproape 5 ori comparativ cu comparativ cu anul precedent, potrivit platformei de profil BenefitOnline.ro.

Beneficiile deductibile fiscal din zona de sănătate (abonamente, pachete individuale sau asigurări) au avut o evoluție pozitivă față de anul precedent, de la circa 160.000 lei în 2016 la peste 750.000 lei în 2017.

"Acest lucru este explicabil prin faptul că, deși majoritatea companiilor asigură angajaților un abonament medical ca beneficiu fix, angajații își fac suplimentar achiziții de servicii suplimentare (top-up-uri) de la același furnizor medical sau chiar asigurări de sănătate și pachete stomatologice care sunt mai scumpe, dar au și mai multe acoperiri suplimentare", a declarat Stelian Bogza, director comercial la BenefitOnline.ro

Valoarea medie lunară a unui beneficiu de sănătate plătit din bugetul companiei prin platforma de beneficii este de circa 27 lei. Atunci când angajații plătesc direct cu banii personali, valoarea medie a unui pachet de servicii medicale crește la aproximativ 107 lei. Cea mai mare sumă cheltuită de un angajat pe un serviciu medical a fost de 4.950 lei, reprezentând un pachet de naștere.

Platforma a administrat anul trecut bugete de beneficii de circa 46 milioane lei de la peste 150 de companii ce au însumat mai mult de 52.000 de angajați.

Organizațiile profesionale acuză Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) că lasă milioane de români fără medici de familie.

Această "migrație" a angajaților către zona privată de servicii medicale se întâmplă în condițiile în care sistemul de stat dă semne de slăbiciune. La începutul anului a izbucnit un conflict între medicii de familie și instituțiile de stat care coordonează aceast domeniu. Motivul? Nu au fost semnate la timp documentele necesare derulării activității.

"Considerăm că intenţia CNAS de a nu mai continua semnarea actelor adiţionale arată o iresponsabilitate uriaşă faţă de starea de sănătate a populaţiei şi o neîndeplinire a obligaţiilor legale pe care le are atribuite de lege! În condiţiile în care casele judeţene de asigurări de sănătate nu au notificat furnizorii de servicii medicale privind intenţia de a nu mai prelungi perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, considerăm că se încalcă grav legea şi se arată dispreţ faţă de aproximativ 4,5 milioane de români care au rămas fără medici de familie prin decizia iresponsabilă a CNAS", arăta un comunicat de presă transmis, în primele zile ale lui 2018, de Societatea Naţională de Medicina Familiei.

La rândul său, CNAS a anunţat că până la încheierea perioadei de prelungire a contractelor cu casele de asigurări de sănătate, peste 75% dintre medicii de familie au semnat actele adiţionale. Cei care nu au semnat contractele vor putea semna, cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) de care aparțin, contracte cu durata determinată (până la 31 martie), ce vor putea fi încheiate la o dată anunţată ulterior.

77
Tagurile:
migrare, medicina privată, cauze, angajați, CNAS, România
Tematic
Avertisment: Apocalipsa post-antibiotică şi sfârşitul medicinii moderne
Revoluţie în medicină: implanturile dentare nu vor mai fi necesare
Premieră în medicină: implantul în creier a fost făcut la un pacient paralizat
Ioana Mihăilă

Mihăilă: ”Pentru noi primează exactitatea datelor”

46
(reînnoit 17:27 17.05.2021)
Ministrul Sănătății a răspuns întrebărilor primite în cadrul dezbaterii din plenul Camerei Deputaților referitoare la diferențele de raportări constatate între numărul de decese COVID-19.

BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik. Dezbaterile din plenul Camerei Deputaților referitoare la diferențele de raportări constatate între numărul de decese COVID-19 s-au încheiat.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a răspuns întrebărilor primite.

Reamintim că, în debutul dezbaterii, deputatul social-democrat Alexandru Rafila i-a adresat o serie de întrebări.

Demnitarul de la Sănătate a explicat de ce instituția pe care o conduce a tergiversat publicarea datelor.

Mihăilă spune că nu este vorba de nici o tergiversare și că, pentru publicarea datelor, a solicitat și a primit clarificări.

”Pentru că pentru noi primează exactitatea datelor și nu rapiditatea comunicării lor”, a punctat Mihăilă.

Demnitarul a subliniat că în mandatul lui Vlad Voiculescu au fost evidențiate diferențele dintre cele două baze de date diferențe care, așa cum se vede și în raport, s-au accentuat în acele perioade în care valurile pandemice au fost mai importante, a adăugat Mihăilă.

La întrebarea deputatului PSD Alexandru Rafila cine este responsabil pentru inadvertențe și dacă au fost aplicate sancțiuni, Mihăilă a precizat că responsabilul din cadrul Ministerului Sănătății este un comitet numit în mandatul precedent al lui Vlad Voiculescu și a dat asigurări că se vor lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora.

Ministrul Sănătății a precizat că restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei au fost luate pe baza ratei de incidență, nu a numărului de decese.

46

Загрузка...
Один день ученика в пандемии

Fifor, PSD: ”Ce mai înțeleagă părinții și profesorii?”

52
Deputatul spune că propunerea ministrului Educației de a lua ca referință ziua imediat următoare după trecerea în jos sau în sus a pragului de 1 la mie, pentru redeschiderea sau închiderea școlilor, aduce și mai multă impredictibilitate în sistemul de învățământ.

BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik. Scandal în sitemul de învățământ din România, acolo unde ministrul Sorin Cîmpeanu face declarații peste declarații reușind numai să abramburească atât elevii, cât și părinții și profesorii.

Demnitarul a precizat că toți elevii din București, inclusiv cei din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a vor reveni, cel mai probabil, miercuri, 19 mai 2021, la școală, notează Sputnik.

Deputatul social democrat Mihai Fifor spune că PSD cere guvernului să testeze și să țină școlile deschise și că propunerea ministrului Educației de a lua ca referință ziua imediat următoare după trecerea în jos sau în sus a pragului de 1 la mie, pentru redeschiderea sau închiderea școlilor, aduce și mai multă impredictibilitate în sistemul de învățământ.

Acesta este motivul pentru care PSD cere guvernului să testeze și să țină școlile deschise indiferent de rata de incidență, punctând că sunt teste rapide non-invazive nazale, aprobate deja de Agenția Națională a Medicamentului, care pot fi folosite pentru testarea elevilor și profesorilor.

Fifor amintește că săptămâna trecută, vineri, la prânz, ministrul Sorin Câmpeanu spunea că ziua de vineri va rămâne ziua de referință pentru începerea sau redeschiderea școlilor.

De aceea, părinții și-au făcut planuri în funcție de anunțul demnitarului.

”Dar pe seară, totul s-a întors pe dos, anunțându-se că deciziile se vor lua de pe o zi pe alta! Ce să mai înțeleagă părinții și profesorii?

Dacă noua decizie a ministrului Câmpeanu va intra în vigoare profesorii nu vor mai ști din timp dacă a doua zi vor preda la școală sau în regim online, iar părinții vor afla de pe o zi pe alta dacă își vor duce sau nu copilul la școală”, a explicat Mihai Fifor.

Întrebarea este ce vor face părinții cu copiii, fiindcă nu pot fi duși la bunici, dar nu pot fi lăsați nici acasă, pentru că nimeni nu știe dacă ei vor merge sau nu la școală în ziua următoare.

De aceea, PSD cere imperativ Guvernului să termine cu această bătaie de joc la adresa copiilor, părinților și profesorilor, subliniind că Guvernul, în loc să rezolve problemele, le complică și mai mult.

52
Tagurile:
Părinți, Profesori, PSD

Загрузка...
Геннадий Григорьевич Онищенко

Laboratorul biologic al SUA în Moldova provoacă îngrijorarea Moscovei - Onișcenko

82
Laboratoarele științifice controlate de Pentagon, situate în mai multe țări din CSI și în Georgia, provoacă îngrijorări serioase Moscovei oficiale.

CHIȘINĂU, 17 mai - Sputnik, Nikita Ciukunov. Rusia se teme că armele biologice sunt dezvoltate în aceste centre sub masca studierii infecțiilor periculoase. Fostul șef al Rospotrebnadzor, deputatul Dumei de Stat, epidemiologul Genadii Onishchenko explică, într-un interviu pentru Sputnik, cum funcționează astfel de instituții.

Arme necontrolate

Până în prezent, armele biologice rămân cel mai puțin controlat tip de arme de distrugere în masă. Supravegherea formală a acestuia este asigurată de Convenția privind interzicerea armelor biologice și toxice (BTWC), adoptată în 1972, a menționat Gennady Onișcenko. Potrivit acestuia, în anii 1990, țările care au semnat acest document au dezvoltat un mecanism de monitorizare a respectării prevederilor conceptului. Cu toate acestea, ratificarea sa a fost blocată prin eforturile părții americane.

Lipsa unei supravegheri stricte a dus la apariția unor laboratoare biologice americane pe teritoriul republicilor fostei URSS, ale căror activități sunt finanțate de Departamentul Apărării al SUA. Astfel de facilități funcționează acum în Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Kazahstan, Moldova, Uzbekistan și Ucraina.

„În aceste laboratoare activează microbiologi militari cu o calificare foarte înaltă. Desigur, ei nu dezvoltă ceva conceput pentru a proteja copiii georgieni sau azeri. Aceștia sunt angajați în studiul focarelor virale naturale și exportul de tulpini. Sarcina lor este simplă - să producă tulpini virulente (extrem de infecțioase - Sputnik) care ar putea fi luate cu ușurință ca locale", subliniază specialistul.

Pentru Rusia o îngrijorare deosebit de gravă este, potrivit lui Genadi Onișcenko, Laboratorul Central de Referință situat lângă Almatî, Kazahstan. Această instituție este echipată cu cele mai moderne echipamente și face parte din rețeaua științifică a Pentagonului din Asia Centrală.

„Laboratorul este foarte puternic, cu cel mai înalt nivel de protecție. Acolo sunt dezvoltate rețete biologice militare. Acesta nu are nicio legătură cu asistența medicală civilă din Kazahstan. Statele Unite, practic, nu ascund faptul că desfășoară un program biologic activ pe teritoriul Kazahstanului”, notează fostul șef al Rospotrebnadzor.

Infecții catastrofale

În realitățile moderne, armele biologice devin unul dintre instrumentele principale ale războiului „hibrid”, spune Genadii Onișcenko. Pandemia de coronavirus a arătat în mod clar daunele pe care le poate provoca o infecție.

„Ne-am convins că virușii sunt eficienți în ceea ce privește crearea psihozei de masă, destabilizarea situației politice și prăbușirea economiilor. Coronavirusul a cauzat mai multe daune economiei globale decât orice război”, a spus epidemiologul.

În același timp, acum este imposibil să se demonstreze originea artificială a virusului datorită controlului incomplet asupra activității laboratoarelor biologice. Verificatorilor li se arată doar ceea ce „pot vedea”, conchide el.

„Uneori, specialiștii georgieni sunt îmbrăcați în costume și aceștia merg la aceste laboratoare. Dar chiar în „inima”, în cele mai secrete locuri - nu le este permis. Ce tip de cercetare se desfășoară acolo - nimeni nu știe, pentru că aceasta este cercetare militară”, rezumă vorbitorul.

Neliniștea Moscovei

În aprilie a anului trecut, Maria Zaharova, reprezentant oficial al Ministerului de Externe rus, a făcut o declarație dură împotriva laboratoarelor biologice americane.

Ea a admis că dezvoltarea acestor agenți patogeni ai bolilor periculoase în scopuri militare poate fi efectuată la aceste facilități. Ca exemplu, Zaharova a dat Centrul Richard Lugar din Georgia.

"Nu se poate exclude faptul că în astfel de laboratoare, americanii lucrează la crearea și modificarea diferiților agenți cauzali ai bolilor periculoase, inclusiv în scopuri militare", a spus atunci purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus.

Mai târziu, în aprilie 2021, Nicolai Patrușev, secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a exprimat o opinie similară într-un interviu acordat ziarului Kommersant.

„Vă invit să acordați atenție faptului că în lume, numărul laboratoarelor biologice aflate sub controlul SUA crește ca pe drojdie. Și printr-o coincidență ciudată - în special la granițele rusă și chineză”, a spus el.

Secretarul Consiliului de Securitate a mai adăugat că focarele de boli necaracteristice pentru această zonă sunt depistate cu o anumită regularitate în zonele adiacente „stațiilor sanitare și epidemiologice pașnice”.

82
Tagurile:
CSI, Moscova, SUA

Загрузка...