Bebeluș

Atenţie: aceste produse pentru copii sunt cancerigene.Compania, dată în judecată

2114
(reînnoit 19:12 10.01.2018)
O cunoscută companie americană, care în România controlează o treime din piaţa produselor de îngrijire pentru copii, a fost dată în judecată, fiind acuzată că nu a avertizat consumatorii că anumite produse pot cauza cancer. Recent, compania a pierdut un alt proces intentat împotriva acesteia

BUCUREŞTI, 10 ian — Sputnik, Doina Crainic. Compania americană Johnson & Johnson nu a reușit să scape de un alt caz în care i s-a intentat proces, caz care are legătură cu utilizarea unui produs al acestei companii: pudra de talc bebeluşi, care cauzează cancer.

Un judecător din Missouri a respins argumentele companiei Johnson & Johnson, potrivit cărora orașul Saint Louis nu avea competența de a audia plângerile mai multor reclamanţi împotriva acesteia. Acţiunea în justiţie, iniţiată de 59 de reclamanți, a fost intentată în Missouri. J&J a ştiut de zeci de ani că pudra de talc provoacă apariţia cancerului ovarian.

Juraţii au pronunţat deja șase verdicte împotriva companiei, care trebuie să plătească daune de la 72 până la 400 de milioane de dolari. Pericolele sunt atât de evidente, încât chiar și distribuitorul produselor J&J conţinând pudră de talc a început să plaseze notiţe de avertizare despre asocierea cancerului cu utilizarea pudrei de talc produsă de companie.

Din fericire, judecătorul din Missouri a luat decizia de a forța compania să fie supusă mai multor interogatorii judecătoreşti.

Potrivit companiei de cercetare de piaţă Euromonitor, în România, piaţa produselor de îngrijire pentru bebeluşi este dominată de multinaţionale, iar Johnson & Johnson România controlează o treime din această piaţă.

 

2114
Tagurile:
judecată, cancerigen, talc, Johnson & Johnson, SUA
Tematic
AVERTIZARE: Pericolul din tatuaje. Iată de ce rişti să faci cancer
Alimente care hrănesc cancerul: Eliminaţi-le urgent pentru a diminua riscurile
Savanții au aflat ce produs previne cancerul
Studiu: o băutură alcoolică pe zi crește riscul de cancer de sân
Inundații în România

Galațiul, inundat în urma ploilor torențiale - VIDEO

65
(reînnoit 16:21 18.06.2021)
În Galați, apa a depășit jumătate de metru pe anumite străzi, fiind necesară intervenția cu motopompe

BUCUREȘTI,  18 iun – Sputnik. În Galați, ploile torențiale au inundat astăzi străzile, blocând circulaţia. A fost necesară intervenția cu motopompe a echipajelor primăriei şi pompierilor după ce sistemul de canalizare din oraşul Galaţi nu a făcut faţă șuvoaielor de apă.

„Primăria municipiului Galaţi informează că echipele Apă Canal acţionează acum pentru evacuarea apei acumulate în urma ploilor abundente din această dimineaţă. Având în vedere că debitul Dunării este mare, apa acumulată în valea oraşului se poate evacua doar prin pompare”, au anunțat reprezentanții primăriei.

Primăria mai spune că cele trei pompe de la Staţia de pompare 13 iunie funcţionează la capacitate maximă (5000 metri cubi/oră fiecare) şi s-a solicitat suplimentarea cu o motopompă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar n scurt timp se va acţiona şi în zona Tirighina pentru curăţarea de aluviuni a carosabilului.

În unele zone, nivelul apei este mai mare de jumătate de metru. Apa a ajuns şi în curţile oamenilor, inundând 15 străzi şi 27 de gospodării.

Ca urmare, Prefectura Galaţi a convocat, în regim de urgenţă, Grupul de Suport Tehnic la Inundaţii din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit Prefecturii Galaţi, în urma ploilor abundente de vineri, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au fost primite aproximativ 50 de apeluri prin 112, care sesizau producerea unor situaţii de urgenţă în Valea Oraşului, Cartier Barboşi, Bariera Traian, strada Olteniţei, strada Vezuviului şi strada Locomobilei.

Și purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, colonel Eugen Chiriţă, a declarat astăzi că din cauza avertizărilor de vreme rea s-au suplimentat echipajele cu personal din tura liberă pentru a putea interveni operativ la orice solicitare.

65

Загрузка...
ПОЛИГОН, МУСОР, МЕШКИ, ОТХОДЫ. Gunoi, boschetari, poligon

Gunoi adus în România: Poliția de Frontieră, în acțiune

48
(reînnoit 13:31 18.06.2021)
Poliţiştii de frontieră arădeni, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad, nu au permis intrarea în ţară a opt mijloace de transport încărcate cu peste 130.000 de kilograme de deșeuri. Despre ce este vorba.

BUCUREȘTI, 18 iun – Sputnik. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au împiedicat intrarea în România a unei cantități uriașe de gunoi.

Polițiștii, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad, nu au permis intrarea în ţară a opt mijloace de transport încărcate cu peste 130.000 de kilograme de deșeuri, constând în haine şi mobilier second hand, pentru care șoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.

Joi, 17 iunie 2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a opt automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second hand şi mobilier de la diferite societăți comerciale din Cehia, Germania și Austria pentru firme din România, informează politiadefrontiera.ro.

Deoarece existau suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General București din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu haine second hand și mobilier intr-o stare avansată de degradare.

Practic, era vorba despre deşeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege. În total,  în cele opt vehicule erau transportate 130.588 de kilograme de deşeuri.

În toate cazurile, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.

48
Tagurile:
România, Gunoi

Загрузка...
Sediul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei

Moscova a anunțat data retragerii din acordul Cer Deschis

9
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a anunțat data la care Rusia se va retrage definitiv din acordul Cer Deschis.

BUCUREȘTI, 18 iun – Sputnik. Rusia va părăsi oficial Acordul Cerul Deschis pe 18 decembrie a anului curent, notificarea cu privire la retragerea va fi expediată statelor depozitare ale tratatului, se menționează într-o declarație a MAE a Rusiei.

© Sputnik / Алексей Дружинин

“Pe 18 iunie a intrat în vigoare legea federală nr. 158-LF din 7 iunie 2021 cu privire la denunțarea Acordului Cer Deschis de către Federația Rusă și ordinul Guvernului Federației Ruse nr. 1611-r din 16 iunie 2021 (cu privire la retragerea Federației Ruse din grupul statelor paricipante la Acordul Cer Deschis). În legătură cu acest fapt, partea rusă a expediat notificări, prevăzute de Acord, depozitarilor lui (Ungaria și Canada) și altor state membre, prin intermediul ambasadelor din respectivele capitale, precum și prin intermediul delegației Comisiei Consultative pentru Cer Deschis în Viena”, a declarat MAE.

“Rusia a notificat toate statele participante despre decizia sa de a părăsi Acordul Cer Deschis peste șase luni de la expedierea notificării. Acest lucru se va întâmpla pe 18 decembrie”, a adăugat ministerul.

9
Tagurile:
Acord cer deschis, Rusia, Ministerul Afacerilor Externe
Tematic
Senator rus: Vina pentru încetarea Acordului Cer Deschis aparține SUA
Rusia se retrage din acordul Cer Deschis
Putin semnează legea privind denunțarea Tratatului Cer Deschis
Rusia se retrage din acordul Cer Deschis

Загрузка...