Masă de sărbătoare, imagine de arhivă

Șapte sfaturi oferite de nutriționiști pentru perioada sărbătorilor

414
(reînnoit 11:23 31.12.2017)
Nutriționiștii vorbesc despre opt reguli pentru a avea o bună dispoziție în timpul sărbătorilor și a lupta împotriva tristeții care își face uneori simțită prezența în special în perioada sărbătorilor de iarnă

BUCUREȘTI, 31 dec – Sputnik. Combinația între stresul provocat de sezonul sărbătorilor și reflecția intensă asupra propriei vieți care are loc de obicei în această perioadă a anului poate afecta pe oricine. Iată ce recomandă nutriționiștii consultați de sporteluxe.com pentru a avea o bună dispoziție în timpul sărbătorilor și a lupta împotriva tristeții care își face uneori simțită prezența în special în perioada Crăciunului. 

1. Să ne facem planuri în avans

Când ne trezim dimineața ar trebui să avem o idee destul de bună privind mesele pe care le vom lua în timpul zilei. Nutriționiștii susțin că nu este bine să sărim peste mese dacă nu este necesar, avertizând că acest lucru ar putea să crească nivelul zahărului din sânge și să favorizeze apariția toanelor.

2. Să mărim doza de vitamina D

Vitamina D joacă un rol foarte important în reglarea dispoziției generale și poate chiar să contribuie la combaterea depresiei și a anxietății. Ar trebui să ne propunem să stăm cel puțin 15 minute la soare pe zi, dacă este posibil, întrucât este mai ușor pentru organism să creeze vitamina D prin expunerea la soare decât prin consumul alimentar. 

3. Să renunțăm la cafea în favoarea adaptogenilor

Dacă ne simțim obosiți din punct de vedere emoțional, sfatul nutriționiștilor este să renunțăm la cafeaua de dimineață și să recurgem la plante adaptogene. Consumul unei băuturi cu cofeină zilnic nu va ajuta glandele suprarenale epuizate, dar adaptogenii pot ajuta corpul să-și reducă nivelul de stres.

Salata Olivier
© Sputnik / Алексей Куденко

4. Să fim îngăduitori cu corpul nostru măcar o masă pe zi

În luna decembrie corpul este supus unui stres intens, provocat de petreceri, activități sportive, programul prelungit la serviciu și, bineînțeles, călătorii. Nutriționiștii recomandă să nu ne creăm un stres suplimentar încercând să mâncăm mereu perfect. În loc de asta, ei sugerează să ajungem la un compromis cu noi înșine: o masă pe zi să consumăm doar mâncare hrănitoare, neprocesată. 

5. Să căutăm alimentele crude la petreceri

Dacă nu reușim să mâncăm nimic înainte de petrecerea de Crăciun de la birou, este bine să ne orientăm când ajungem lângă platouri către alimentele crude precum cruditățile. Aceste alimente bogate în proteine și fibră ne vor ține sătui mai mult timp și ne vor face să nu dăm iama în dulciuri când se va servi desertul. 

6. S-o lăsăm mai moale cu băutura

Sfatul nutriționiștilor este ca, dacă putem, să evităm alcoolul. Acesta provoacă o inflamare — pe care ar trebui să încercăm să o diminuăm dacă ne simțim stresați sau anxioși — și cu cât bem mai mult cu atât este mai probabil să facem alegeri alimentare pe care le vom regreta dimineața. Dacă însă nu putem evita consumul de băuturi alcoolice la petreceri sau alte evenimente festive, specialiștii susțin că este bine să ne limităm la ceva simplu și ușor.

7. Să creștem aportul de grăsimi sănătoase

Acizii grași Omega 3 sunt necesari pentru funcționarea optimă a creierului și faptul că nu avem parte de o cantitate suficientă din aceste grăsimi sănătoase poate avea un impact negativ asupra sănătății noastre mintale și duce la schimbări de dispoziție bruște și depresie. Pentru a combate acest lucru nutriționiștii recomandă creșterea aportului zilnic de grăsimi sănătoase, încercând să servim cel puțin trei porții de nuci, pește, alge sau avocado.

414
Tagurile:
nutriționiști, sfaturi, sărbători

Загрузка...