Viscol puternic și temperaturi scăzute în România

Avertizare meteo: cod galben şi portocaliu de ninsoare şi vreme rea

437
(reînnoit 17:18 23.12.2017)
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de cod galben şi portocaliu de ninsoare şi viscol, valabile în mai multe zone ale ţării. Vor mai fi şi alte fenomene, precum vânt puternic, precipitaţii mixte, polei.

BUCUREŞTI, 23 dec — Sputnik, I.B. În intervalul 23 decembrie, ora 02 — 24 decembrie, ora 22, se vor semnala intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zona montană înaltă, precipitații mixte și polei, potrivit ANM.

Până duminică noaptea (24 decembrie), în zona montană, mai ales la altitudini mari, vor fi intervale de timp în care va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze ce vor depăși 70…80 km/h, iar pe crestele cele mai înalte 90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Banat și, pe arii restrânse, în restul teritoriului, sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului, mai precizează ANM.

Intensificări ale vântului cu rafale de 50 — 60 km/h vor fi și în zonele mai joase de relief, cu precădere din nord-estul și sud-vestul țării.

De asemenea, astăzi până la ora 17:00, va fi cod galben în judeţele Buzău, zona de munte, Prahova, zona de munte, Argeş, zona de munte, Dâmboviţa, zona de munte.

În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1700 m, vântul va prezenta intensificări ce vor atinge și depăși la rafală 80…90 km/h, spulberând și viscolind zăpada, reducând vizibilitatea sub 50 m. Fenomen asociat va fi ninsoare.

Codul portocaliu este valabil până la ora 14:00, în județul Caraş-Severin, zona de munte. Aici se vor semnala intensificări ale vântului în zona montană la peste 1800 metri, cu viteze la rafală de peste 120 km/h. Fenomene asociate vor fi transport de zăpadă sau ninsoare viscolită.

Totodată, până la ora 16:00 este valabilă o avertizare de cod galben în județele Mehedinţi, zona de munte, Gorj, zona de munte, Vâlcea, zona de munte. Aici, vântul va prezenta intensificări ce vor atinge şi depăşi la rafală 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii. Va cădea şi ninsoare.

Codul galben va fi şi în judeţul Caraş-Severin, zona de munte, până la ora 15:00. Se vor semnala intensificări ale vântului în zona montană la peste 1800 metri, cu viteze la rafală de peste 100 km/h. Fenomen asociat va fi transport de zăpadă.

437
Tagurile:
Vreme rea, Ninsoare, meteo
Тема:
Prognoza meteo (261)

Загрузка...