Moș Crăciun

Este bine pentru copii creadă în Moş Crăciun? Ce spun psihologii

301
Crăciunul este una dintre cele mai iubite sărbători. Totuşi, mulţi părinţi se întreabă dacă e bine ca micuţii lor să fie făcuţi să creadă în Moș Crăciun și cum se vor confrunta cu dezamăgirea când vor afla adevărul. Cum trebuie să procedeze părinţii creştini.

BUCUREŞTI, 22 dec — Sputnik, Doina Crainic. Moș Crăciun cu elfii şi renii săi fac parte dintr-o lume fictivă, spun mulți specialiști. Potrivit acestora, Moș Crăciun reprezintă unul dintre acele rituri care îi ajută pe copii să crească, scrie Sputnik France.

La sfârșitul copilăriei, vor înceta să mai creadă în „magia lui Moș Crăciun" şi vor lua contact cu realitatea.

Astfel, potrivit Annei Bacus, psiholog și autor al cărții „Copilul tău de la trei la șase ani", „înainte de vârsta de 4-5 ani, înainte ca mintea lor să începe să reflecteze, copiii confundă realitatea cu imaginarul".

„Faptul de a crede în existența lui Moș Crăciun nu îl protejează pe copil de viața reală, ci îl menţine în lumea magică copilăriei", scrie ea.

Un alt psiholog, Nathalie Parent, subliniază acest rol al „magiei" Crăciunului în dezvoltarea imaginației copiilor.

„Este important pentru dezvoltarea copilului, pentru adaptarea sa la viață și la dificultățile pe care le cuprinde, să-i fie stimulată imaginația", explică psihologul în articolul „Moș Crăciun: importanța funcției imaginative".

În plus, aceasta este o ocazie ca părinții să transmită valorile lor mai departe, copiilor, să perpetueze tradițiile. Această transmitere a valorilor și tradițiilor prezintă mai multe beneficii, inclusiv împărtăşirea de trăiri şi bucurii și generozitatea, dezvoltarea conștiinței sociale și a sentimentului de apartenență, dezvoltarea răbdării, spun psihologii.

Totuşi, alţi psihologi spun că a-i lăsa pe copii să creadă că Mos Craciun există este doar „o minciună".

Potrivit unui studiu realizat de psihologii de la Universitatea Exeter din Marea Britanie, a-i minţi pe copii despre existenţa lui Moș Crăciun le-ar putea submina serios încrederea în adulţi. Ar fi chiar mai rău dacă această minciună ar fi motivată de dorința egoistă a adulților de a-și retrăi copilăria decât de a-i cufunda pe copii într-o lume a basmelor.

Părinţii se întreabă care ar fi cea mai bună modalitate prin care poate fi spus copiilor adevărul și până la ce vârstă poate copilul să creadă în Moș Crăciun. Béatrice Copper-Royer, psiholog specializat în problemele copiilor și adolescenților, spune că vârsta-limită ar trebui să fie de 8 ani.

„Ei ies din copilărie, când imaginarul este atotputernic și când cele mai extraordinare lucruri sunt posibile: pentru ei, zâne, dragoni și Moş Craciun sunt reali. Dar, după această vârstă, încep să distingă imaginarul de realitate", explică ea.

De asemenea, psihanalistul Dominique Tourrès-Gobert a spus, pentru revista Psychologies, că adevărul trebuie dezvăluit copiilor într-un mod care să nu îi rănească, întrucât ei sunt încă foarte sensibili la această vârstă. Dacă Moş Crăciun nu există, totuşi există dragostea pe care el o întruchipează şi cu care părinţii îl înconjoară pe cel mic. Părinţii trebuie să-i „însoţească" în acest drum de la iluzie către realitate.

Totuşi, pe de altă parte, nu este nevoie să îi minţim pe copii. Mulţi părinţi ortodocşi i-au învăţat pe copiii lor că Moş Crăciun este de fapt Sfântul Nicolae, care a existat real şi care este unul dintre cei mai iubiţi Sfinţi ai creştinătăţii. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este aşteptată cu nerăbdare de foarte mulţi copii, care ştiu că Sfântul, care este şi ocrotitor al copiilor, le aduce daruri. De altfel, cum se precizează într-un articol pe doxologia.ro, „Numele de Moș Crăciun (traducerea englezescului «Santa Claus») este o versiune americană a cuvântului olandez «Sinterklaas», o formă prescurtată pentru „Sint Nikolaas" (Sfântul Nicolae)".

De asemenea, de Crăciun, este mai recomandabil să transmitem copiilor, în locul „magiei" lui Moş Crăciun, sensul autentic al sărbătorii, care este Naşterea Domnului. În acest sens, PS Ignatie, Episcopul Huşilor, îi îndeamnă pe părinţi să transmită copiilor „duhul frumos, plin de lumină şi de puritate al praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos, aşa cum ni-l pune la îndemână spre trăire Sfânta noastră Biserică Ortodoxă şi aşa cum l-am trăit odinioară şi îl trăim fiecare în parte, adică prin jertfa de a merge la biserică şi de a vă împărtăşi cu Sfânta Cuminecătură, prin bucuria colindelor care Îl vestesc pe Pruncul Sfânt al Betleemului, prin dragostea întâlnirii cu membrii familiei, prin bunătatea şi milostivirea darurilor făcute copiilor dumneavoastră, dar şi celor sărmani, amărâţi şi abandonaţi, prin sinceritatea relaţiilor cu semenii dumneavoastră, prin nevinovăţia sufletului şi prin trăirea credinţei ortodoxe cu toate fibrele fiinţei".

Episcopul Huşilor mai spune că „de modul cum le transmiteți credința Bisericii noastre copiilor dumneavoastră, depinde frumusețea și curăția neamului nostru românesc".

Preasfinţitul Ignatie atrage atenţia asupra faptului că, în aceste vremuri dominate de materialism şi consumism, oamenii au uitat semnificaţia sărbătorii, iar copiii sunt lipsiţi de lumina, frumuseţea şi valorile morale pe care le-o pot sădi în suflet această sfântă sărbătoare, dacă ar ajunge să îi cunoască adevărata semnificaţie.

„Din păcate și fără a generaliza, în aceste vremuri dominate de un consumism feroce, semnificația sărbătorii Nașterii Domnului este amplu căptușită de materialism. E mult mai simplu să te zbați pentru achiziționarea unui brad sau a unei rețete culinare, specifice acestor sărbători, decât să te lași pătruns de nevinovăția Pruncului născut în ieslea Betleemului, decât să asimilezi, în tăcere și rugăciune, atât cât este cu putință omului, taina de negrăit a coborârii lui Dumnezeu-Omul printre noi oamenii", a spus Episcopul Huşilor în pastorala sa de Crăciun.

Adresându-se părinţilor, episcopul le spune cum trebuie să procedeze dacă vor să aibă copii integri şi „nemânjiţi de urâtul păcatului".

„Dacă vreți să avem copii integri și nemânjiți de urâtul păcatului și al necinstei, nu îi lăsați să fie educați de ideologiile seducătoare și teroriste ale progresiștilor liberali, adică ale celor care au drept temă centrală a propagandei lor furibunde necredința, renunțarea la tradiție, apărarea intereselor de grup, nu ale persoanei unice ca și chip a lui Dumnezeu și lupta de clasă între necredincioși și credincioși", a subliniat PS Ignatie.

301
Tagurile:
Cred, copii, cadouri, daruri, Moș Crăciun
Adriana Bahmuteanu

Caz scandalos în Pandemie: Adriana Bahmuțeanu, puternic implicată!

108
(reînnoit 07:11 29.05.2020)
”Asta nu justifică să calci în picioare demnitatea unui om și să îl tratezi mai rău decât pe cei mai căutați infractori sau să îi pui viața în pericol”

BUCUREȘTI, 29 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Sistemul românesc de izolare și carantinare – numit de Mircea Badea metoda ”pușcărie”, provoacă un nou mare scandal. Asta pentru că este implicat un cântăreț grec, dar mai ales partenera sa de viață, cunoscutul om de televiziune, Adriana Bahmuțeanu.

De altfel, Adriana Bahmuțeanu, unul dintre cei mai buni realizatori TV, a povestit cazul iubitului ei, artistul Nikolaos Papadopoulos, în emisiunea lui Mihai Gâdea.

Pe scurt, cântărețul elen Nikolaos Papadopoulos s-a întors recent din Grecia, a venit la București, a luat mașina ”în care avea alte lucruri de necesitate”, se duce la Constanța, unde are domiciliul și studioul de înregistrări – și se trezește cu ”mascații” care îl iau din casă și îl duc la un sanatoriu. I s-au făcut două teste, dar a ieșit negativ.

Adriana Bahmuțeanu a povestit că au venit ”acești mascați, cu două mașini - îl bagă într-o dubă de Poliție cu gratii ca pe ultimul infractor, deși el este un om cinstit, un artist de succes și că ”niciunul nu vorbea limba engleză”.

”L-au dus undeva la Sanatoriul Techirghiol - l-au ținut în soare”, povestește vedeta TV. ”La insistențele mele, pentru că am tot încercat să le explic că e o persoană cu probleme medicale, a cerut să fie spitalizat, l-au dus la Spitalul Județean Constanța”.

Tot după multe insistențe, testul a fost făcut ieri, ”după ce am insistat ore în șir”, spune Bahmuțeanu.

”Din punctul meu de vedere, ceea ce s-a întâmplat este un abuz, pentru că orice cetățean de pe această planetă, indiferent de naționalitate, are dreptul să fie tratat corect, chiar dacă este suspect de COVID-19 sau orice altă boală”, spune Bahmuțeanu, ”Nikolaos a fost suspect. Astăzi, au ieșit două teste negative, deci nu are coronavirus”.

Dar, spune teleasta, felul în care l-au tratat autoritățile ”pe mine mă face să mă gândesc că e vorba de un abuz grosolan, în sensul că a fost luat din casă, unde stătea în ținută lejeră, de către cinci mascați”.

”Înțeleg grija autorităților de a proteja populația împotrivă corona virusului, dar asta nu justifică să calci în picioare demnitatea unui om și să îl tratezi mai rău decât pe cei mai căutați infractori sau să îi pui viața în pericol”, scrie Adriana într-o postare, ”Cred că e momentul să ne întoarcem la normalitate și să punem pe primul loc demnitatea și viața umană!”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

108

Загрузка...
Vaccin, imagine simbol

118 medici contestă legea vaccinării obligatorii aflate în Parlament

113
(reînnoit 16:57 28.05.2020)
Cei 118 medici din "Asociația Medici pentru Consimțământ Informat" au trimis o scrisoare deschisă Camerei Deputaților prin care cer respingerea proiectului Legii vaccinării obligatoriiю

București, 28 mai - Sputnik, Marius Holdean. Fostul președinte al Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, este primul semnatar al documentului prin care cei 118 medici cer respingerea proiectului Legii vaccinării obligatorii. Semnatarii arată în scrisoarea lor că "nu există consens în medicină referitor la siguranța și eficacitatea vaccinurilor".

Работа мобильных пунктов вакцинации в Казани
© Sputnik / Максим Богодвид

Proiectul de lege prevede vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național, iar părinții  care refuză vaccinarea vor trebui să meargă la consiliere pe tema vaccinării, iar în cazul în care refuză de mai multe ori acest lucru, riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei, în funcție de numărul refuzurilor. Așadar, proiectul instituie de facto obligativitatea vaccinării, stipulând sancțiuni aspre pentru cei care refuză.

"Semnatarii prezentei, medici cu drept de liberă practică din România, considerăm că avem o datorie profesională și de conștiință să vă solicităm să respingeți proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor în România (PLx 399/2017). Nu suntem împotriva vaccinării în sine, suntem împotriva obligativității vaccinării, suntem pentru consimțământul informat al pacientului. Contrar aparenței, nu există consens în medicină referitor la siguranța și eficacitatea vaccinurilor", se arată în scrisoarea trimisă Parlamentului.

Semnatarii scrisorii mai arată că în decembrie 2019, în cadrul summitului global al Organizației Mondiale a Sănătății referitor la siguranța vaccinurilor, numeroși experți internaționali au ridicat probleme legate de scăderea încrederii populației în vaccinare şi lipsa studiilor adecvate referitoare la siguranța vaccinurilor.

”Vaccinurile sunt injectate în primul rând persoanelor sănătoase, dar în prospectele vaccinurilor sunt enumerate multiple reacții nedorite, ce pot apărea după injectare. Unele dintre acestea sunt boli invalidante permanente: convulsii, paralizii, encefalopatii (afectări ale creierului), șoc anafilactic. Chiar dacă aceste efecte nu apar la absolut toate persoanele vaccinate, la nivelul de cunoaștere medicală actual, nu avem metode să prevedem cu exactitate care persoane sunt vulnerabile şi vor dezvolta efecte nedorite şi care nu”, se mai spune în scrisoare.

Medicii mai arată că nu există certitudinea identificării tuturor persoanelor care riscă dezvoltarea reacțiilor adverse postvaccinale, ier efectul rezultat va fi că se previne o boală infecto-contagioasă, dar se creează alte boli cronice, cu evoluție imprevizibilă pe termen lung.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

113
Tagurile:
vaccinare obligatorie, Medici
Tematic
De ce au murit peste 17.000 de femei în România: programul de vaccinare, ratat
Vaccinare: actriță, mesaj ferm: ”Își doresc să ne îngrădească libertatea”
Vaccinare 2020, ofițer de informații: ”Am o problemă cu obligativitatea”

Загрузка...
Codrin Ștefănescu

Codrin îl face praf pe Pieleanu: ”Deontolog independent, a găsit drumul corect cu Ciolacu”

0
(reînnoit 08:07 29.05.2020)
”E băiat mișto și o să ne liniștească curând pe noi, civilii. Să fie bine și să uităm de Dragnea și echipa aia gălăgioasă de pe vremuri. Cică e mai sănătos așa”

BUCUREȘTI, 29 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Profesorul Marius Pieleanu, sociologul cel mai apropiat și consultat de Liviu Dragnea în perioada în care a condus PSD, a dat ieri un interviu agenției „Știri pe surse” în care a fost întrebat ”Cum s-a schimbat scena politică în ultimul an, de la alegerile europarlamentare şi condamnarea lui Liviu Dragnea?”.

Printre altele, Marius Pieleanu a spus că ”odată cu alegerile europarlamentare de anul trecut s-a schimbat ierarhia opţiunilor de vot din România” și că de un an ”PNL s-a instalat pe primul loc în toate sondajele de opinie”, dar a avut cuvinte de apreciere pentru noua conducere a PSD, criticând perioada Dăncilă și Dragnea!

”Înregistrăm în continuare o fluctuaţie a intenţiei de vot pentru PSD, cel puţin pe anul 2019, o fluctuaţie derivată din mai multe motive, printre care aş aminti managementul defectuos la vârful partidului (vorbim de anul 2019) şi nemulţumirile din interiorul partidului, mai ales ale liderilor judeţeni, care s-au văzut în participarea la vot”, a declarat Pieleanu. 

În schimb, după ce a dat de pământ cu candidatura Vioricăi Dăncilă, Pieleanu laudă noua conducere:

”După alegerile prezidenţiale, se pare că PSD şi-a găsit drumul corect, cu Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu în conducere, este pe un trend ascendent şi probabil va înregistra un scor foarte bun la alegerile locale şi parlamentare”.

Reporterul Florin Pușcaș insistă în fața acestei afirmații: ”PSD este într-adevăr pe un trend ascendent? Din unele sondaje reiese mai degrabă o stagnare”.

Marius Pieleanu pare însă decis să susțină ideea și… echipa: ”Este real trendul ascendent. PSD se situează între 27 şi 20 de procente, depinde de participarea la vot. (…) Încă în partid nu este linişte, dar se pare că va fi în curând”.

Afirmațiile lui Pieleanu l-au enervat pe fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, care îl ironizează pe sociologul – originar tot din Teleorman, ca și Dragnea.

”Pieleanu spune că PSD și-a găsit drumul corect cu Ciolacu în fruntea sa”, observă Codrin, care punctează ironic – ”Că e băiat mișto și o să ne liniștească curând pe noi, civilii. Să fie bine și să uităm de Dragnea și echipa aia gălăgioasă de pe vremuri. Cică e mai sănătos așa”.

Iar despre sondaje și creșteri: ”O să creștem și noi în sondaje odată și odată, când se dă aprobarea de sus - până atunci mergem pe burtă în mod discret”, scrie Codrin.

Concluzia, la fel de ironică: ”Ei bine, asta înseamnă să fii deontolog independent!”, scrie Codrin Ștefănescu într-o postare.

Așa, ca fapt divers, iată o postare semnificativă a lui Victor Ponta, apropo de ”drumul corect” al PSD, varianta Pieleanu.

Previziunile pe care Pieleanu le prezenta lui Dragnea și PSD înainte de europarlamentare
Previziunile pe care Pieleanu le prezenta lui Dragnea și PSD înainte de europarlamentare

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Marcel Ciolacu, Marius Pieleanu, Codrin Ștefănescu

Загрузка...