Stela Popescu și Mirabela Dauer

Mirabela Dauer, mesaj cutremurător pentru Stela Popescu

9840
(reînnoit 18:54 24.11.2017)
Este poate cel mai sensibil mesaj, izvorât dintr-un sentiment pe care puțini l-au cunoscut

Stela Popescu
© CC BY-SA 3.0 / Razvan Socol / Stela Popescu (4).JPG
BUCUREȘTI, 24 nov — Sputnik, D.D. Puțină lume știe că marea actriță Stela Popescu a reprezentat enorm în viața celei considerate cea mai importantă voce a muzicii pop românești. Doar cei mai apropiați prieteni ai Mirei știu că Stela a fost modelul ei de atitudine și comportament.

Dacă marea cântăreață este atât de simpatizată de public, aceasta se datorează și faptului că a învățat și a preluat mult de la Stela — eleganța nonșalantă, zâmbetul fermecător, atitudinea femeii frumoase care nu vrea să epateze cu farmecele ei, ci o face cu naturalețe, politețea caldă — și multe altele, se datorează admirației afectuoase pe care Mirabela a simțit-o pentru Stela. Și totul a fost sincer, fără pic de invidie, așa cum îi e felul marii doamne a muzicii ușoare românești.

Reproducem integral mesajul trimis întregii lumi de Mirabela Dauer, un ecou al despărțirii, un ultim vers al unui cântec necântat — decât într-un suflet… pentru un alt suflet drag.

"Ridic ochii spre cer și refuz să cred că este adevărat.

Cel mai bun și mai frumos OM pe care l-am cunoscut și pe care Dumnezeu mi l-a hărăzit drept prieten a plecat fără să ne spună nimic.

Stela a fost cel mai bun prieten pe care și l-ar putea dori cineva… ar fi trebuit să fie nemuritore.

Stela îți umplea sufletul cu bunătatea și dragostea ei de viață.

De la Stela am învățat că dacă ai sufletul frumos ai și chipul frumos și imaginați-vă la cât de frumoasă era ea cam cum îi era sufletul.

Stela m-a învățat să râd și tot ea m-a învățat să fiu puternică.

De la Steluță mea mai aveam atâtea de învățat.

Mi-aș dori să deschid ochii și să mă scutur de acest coșmar dar… nu pot decât să-mi ridic ochii spre cer și să trimit toată dragostea mea acolo sus la STELUȚA MEA dragă și frumoasă.

Să ai grijă de noi, OM frumos de acolo de unde ai plecat".

9840
Tagurile:
mesaj de adio, Stela Popescu, Mirabela Dauer, România
Тема:
Stela Popescu a plecat la Dumnezeu (6)
Coronavirus

COVID-19: Mecanism neașteptat al coronavirusului, explicat de oamenii de știință

95
(reînnoit 18:49 03.08.2020)
Faptul că sistemul imunitar luptă împotriva coronavirusului imediat ce acesta intră în organism poate înrăutăți ulterior boala, explică oamenii de știință de la Universitatea California din San Francisco.

BUCUREŞTI, 3 aug – Sputnik. Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea California din San Francisco, citați de Medical Xpress, faptul că sistemul imunitar luptă împotriva coronavirusului imediat ce acesta intră în organism poate înrăutăți ulterior boala. În plus, virusul poate afecta şi alte organe, nu doar plămânii.

Coronavirusul provoacă un răspuns imun puternic care poate împiedica lupta organismului împotriva infecției, spun oamenii de știință. Cercetătorii presupun că organismul începe să lupte împotriva virusului la câteva minute după ce a fost infectat. Dacă această reacție este excesivă, atunci se poate înrăutăți boala.

În acest caz, reacția sistemului imunitar la infecția cu coronavirus este semnificativ diferită de comportamentul acestuia în cazul virusului gripal, se arată în studiu, citat de Sputnik France.

În urma acestui răspuns disproporționat al sistemului imunitar care încearcă să învingă virusul, organismul este slăbit, deoarece trebuie să facă faţa nu doar virusului, ci și acestui răspuns imunitar care consumă toate energiile organismului.

Potrivit oamenilor de știință, acest lucru ar putea explica dezvoltarea rapidă, la pacienții cu Covid-19, de forme severe ale bolii sau de pneumonie.

Ce se întâmplă dacă coronavirusul afectează și alte organe?

De asemenea, oamenii de știință au descoperit că noul virus poate afecta nu numai celulele sistemului respirator uman, dar și alte organe, datorită peplomerilor sub formă de vârf, de unde îi vine şi denumirea.

Totuşi, penetrarea celulelor prin căile respiratorii este cea mai ușoară cale pentru virus, potrivit cercetătorilor. Din acest motiv plămânii sunt adesea cei mai afectați.

Ultimele cifre

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), numărul de cazuri de coronavirus a depășit 17,6 milioane la nivel mondial. Peste 680.000 de oameni au murit din cauza bolii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

95
Tagurile:
coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Avertizare: Brexitul va afecta sectoarele lovite de criza cauzată de coronavirus
Coronavirus în România, 29 iulie: 48.235 (+1182) de persoane infectate, 2.269 (+30) decese
Coronavirus România, 30 iulie: 49.591 (+1.356) de persoane infectate, 2.304 (+35) decese
Coronavirus România, 31 iulie: 50.886 (+1.295) de persoane infectate, 2.343 (+39) decese

Загрузка...

Academia Română atrage atenția asupra pericolelor cu care se confruntă România

79
(reînnoit 18:49 03.08.2020)
Grupul de reflecție al Academiei Române a propus o serie de direcții de acțiune pentru ca România să depășească criza provocată de epidemie

BUCUREȘTI, 3 aug - Sputnik. Grupul de reflecţie al Academiei Române a venit cu o serie de propuneri dedicate stopării crizei generate de pandemia de coronavirus. Astfel, cel mai înalt for intelectual al României consideră că statul ar trebui să își întărească rolul economic şi social, precum și să încurajeze parteneriatul public-privat. De asemenea, Acadmeia Română reia o temă pe care a mai lansat-o în dezbatere publică, și anume necesitatea unui program de stopare a declinului demografic şi de creştere a natalităţii, solicitând statului să asigure premisele necesare şi suficiente pentru refacerea economiei şi dezvoltarea durabilă a României.

Analiza prezentată de Biroul prezidiului Academiei Române poartă denumirea de "România în şi după pandemie" și constă într-o analiză a principalelor sectoare considerate a fi afectate de pandemie, precum educaţia, cercetarea ştiinţifică, agricultura, resursele minerale şi energia sau mobilitatea.

"Situaţia creată în România de apariţia şi evoluţia pandemiei, al cărei impact socio-economic este îngrijorător, dacă nu chiar dezastruos, pentru unele sectoare, a determinat constituirea unui grup de reflecţie în cadrul Academiei Române, format din academicieni, cercetători din institutele Academiei Române, reprezentanţi ai mediului universitar”, se arată în informarea publicată de Academie pe site-ul instituției.

Potrivit Academiei, grupul de reflecție a analizat şi propus o serie de măsuri necesare pentru atenuarea efectelor pandemiei pe termen scurt, mediu şi lung, plecând de la constatarea că pandemia a generat o criză care reprezintă o oportunitate pentru relansarea societăţii şi economiei româneşti în cadrul unui program strategic de dezvoltare durabilă.

Rolul statului trebuie să crească

Primul căruia se adresează analiza este chiar statul român, căruia Academia îi propune să își crească gradul de intervenție odată cu mărirea gradului de complexitate a economiei, cu extinderea globalizării, a digitalizării pe plan mondial, în contextul unor probleme majore, generate de dezastre naturale, pandemii, degradarea mediului.

Academia Română mai solicită o investigare atentă a problemelor legate de migrarea populaţiei şi de reducerea îngrijorătoare a numărului de locuitori din anumite zone, precum şi lansarea unui program de stopare a declinului demografic şi de creştere a natalităţii.

Alte măsuri necesare refacerii României după epidemie se referă la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei; creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă; asigurarea unui nivel de educaţie cât mai apropiat de cerinţele economiei şi societăţii moderne; promovarea şi susţinerea finanţării investiţiilor publice şi private, ca factor de creştere economică şi de progres social; regândirea sistemului de împrumuturi şi dobânzi pentru susţinerea sectorului economic şi a iniţiativelor private; elaborarea unor măsuri şi instrumente de creştere a eficienţei economice şi de protecţie a mediului.

Refacerea încrederii populației în viitorul țării

De menționat că Academia include printre măsurile necesare scoaterii României din criză și refacerea încrederii populaţiei în viitorul ţării și în forţa unităţii naţionale precum și mobilizarea întregului potenţial intelectual pentru relansarea societăţii româneşti. De asemenea, ar fi necesară, conform analizei, și consolidarea prestigiului României, ca ţară cu o economie modernă, cu un sistem de educaţie performant, cu un sistem de sănătate eficient, cu un program coerent de dezvoltare generală.

Academia mai cere constituirea unei comisii guvernamentale pentru analiza modului de gestionare a capitalului bancar, menită să vizeze rata dobânzilor, facilităţile privind perioada de graţie şi rambursare a creditelor, dobânzile subvenţionate, precum şi modul de susţinere a capitalului bancar naţional public şi privat. Ar mai fi necesar, potrivit aceluiași document, un program naţional pentru gestionarea durabilă a resurselor minerale, ca şi programul geologic naţional de reevaluare a acestor resurse, cu recomandări de valorificare a lor.

În acest context, Academia Română îşi manifestă disponibilitatea de a participa activ la elaborarea strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu şi lung.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

79
Tagurile:
Probleme, România, Academia Română
Tematic
Academia Română condamnă “iliberalismului” și criticile față de UE și NATO
Academia Română riscă să se compromită – e implicată într-o combinație securistă!
Academia Română vrea să pregătească elite românești în afara țării

Загрузка...
Organiza'ia Mondială a Sănătății

OMS a anunțat care este țara care poate fi model de luptă împotriva COVID-19

0
(reînnoit 07:19 04.08.2020)
Organizația Mondială a Sănătății consideră că Vietnamul și sistemul său de sănătate este unul care poate fi un exemplu și pentru alte state în lupta cu coronavirusul.

CHIȘINĂU, 4 aug - Sputnik. Șeful grupului tehnic al Unității de Boli Emergente din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove, a lăudat acțiunile autorităților vietnameze privind combaterea răspândirii infecției cu coronavirus și a numit acest stat drept exemplu de urmat pentru alte țări.

”Acționează rapid și atotcuprinzător, au un sistem care ar putea ajuta ca să ia acest focar sub control. Este ceea ce trebuie să vedem în toate țările”, a spus Maria Van Kerkhove în timpul unei conferințe de presă, adăugând că Vietnamul are o experiență vastă în lupta împotriva bolilor infecțioase.

"Fiind o țară care a avut de suportat o sarcină foarte mică și o mortalitate scăzută, nu lasă nicio șansă acestui lucru (focar - ed.) Și fac tot posibilul pentru a preveni producerea unui incident major”, a spus Michael Ryan, vorbind despre noul focar de coronavirus din Vietnam.

Mai devreme se știa că autoritățile orașului vietnamez Da Nang, care a fost locul de răspândire a noului coronavirus în Vietnam, intenționează să testeze întreaga populație pentru COVID-19 - aproximativ 1,1 milioane de oameni.

Vineri, 31 iulie, Vietnam a înregistrat primul său deces cauzat de coronavirus în această pandemie. Un nou focar de infecție a început în orașul de coastă Da Nang la trei luni de la depistarea unei infecții anterioare în țară.

Cele mai recente date despre situația cu COVID-19 în Rusia și în lume sunt prezentate pe portalul stopkoronavirus.ru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
COVID-19, OMS
Tematic
Avertisment OMS: vara nu îi protejează pe oameni de coronavirus
Critici dure la adresa SUA după retragerea țării din OMS
O pneumonie necunoscută: OMS în dialog cu autoritățile Kazahstanului
OMS nu a primit din partea SUA notificarea de retragere din organizație
OMS remarcă tendințe îngrijorătoare ale virusului în zona din care face parte și România

Загрузка...