Orasul Timișoara

Austrieci beți, prinși în timp ce distrugeau ghivecele cu flori la Timișoara

74
(reînnoit 16:13 06.11.2017)
Trei austrieci au fost amendați de polițiștii români după ce străinii au distrus mobilierul stradal și au rupt florile din Timișoara.

BUCUREȘTI, 6 nov — Sputnik. Străinii au fost amendați cu câte 2500 de lei pentru distrugerea ghivecelor cu flori de pe Podul Michelangelo din Timișoara. Aceștia se aflau în stare de ebrietate și erau supărați că nu pot prinde niciun taxi. Actele de vandalism au fost surprinse de camerele de supraveghere din oraș, iar făptașii au fost identificați rapid de poliție, potrivit PROTV.

"Vin din cluburi pentru că se întâmplă întotdeauna în weekend. Probabil că sunt cu alcool la bord sau poate mai grav de atât. Educaţia este extrem de importantă, dar unii nu mai au mintea limpede", a declarat primarul de Timișoara, Nicolae Roibu.

Potrivit poliției locale, pentru fapte similare au fost sancționați și zeci de oaspeți din alte țări, care au fost prinși în timp ce vandalizau bunurile publice din oraș.

"Au fost şi italieni, israelieni, turci. Valoarea totală a amenzilor e 75 de mii de lei", a declarat Dana Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara.

În primele 6 luni ale anului, Primăria din Timișoara a cheltuit în jur de 10 milioane de lei pentru amenajarea spaţiilor verzi şi a locurilor de promenadă.

Autoritățile locale au declarat că vor extinde sistemul de supraveghere video pentru a face față acțiunilor de vandalizare a bunurilor publice.

74
Tagurile:
beți, ghiveci, Vanzalizare, amendă, poliție, Flori, Timișoara

Загрузка...