Animale sălbatice păsări

Prințul William: sunt prea mulți oameni pe planetă, regnul animal e în pericol

83
(reînnoit 02:50 04.11.2017)
Prințul William, a cărui soție așteaptă al treilea copil al lor, a transmis un avertisment sumbru în discursul susţinut la un eveniment de gală din Londra

BUCUREŞTI, 4 nov — Sputnik. Prințul William a avertizat că suprapopularea cu care se confruntă planeta amenință speciile de animale. Avertismentul său vine în contextul în care experții prezic că populația Marii Britanii va ajunge la 70 de milioane până în 2029, potrivit rt.com.

Luând cuvântul la un eveniment de gală la Londra, ducele de Cambridge a spus că sporirea rapidă a populației pune „o presiune enormă" asupra speciilor de animale. El a adăugat că este nevoie urgentă de o strategie care să permită oamenilor și speciilor de animale să poată coexista pe pământ.

„Se prevede că populația umană a Africii, care se află în creştere rapidă, se va dubla până în 2050 — o creștere uluitoare de trei și jumătate de milioane de oameni pe lună. Nu există îndoială că această creștere pune o presiune enormă asupra animalelor sălbatice și habitatului lor. Urbanizarea, dezvoltarea infrastructurii, cultivarea — toate sunt lucruri bune în sine, dar vor avea un impact teribil dacă nu vom începe să luăm măsuri acum", a declarat Prințul William.

El a adăugat că păşunatul excesiv și insuficienta aprovizionare cu apă vor avea „efecte catastrofale" asupra speciilor de animale dacă nu vor fi luate noi măsuri. Prințul William s-a referit şi la efectele dezastruoase ale comerțului ilegal cu animale atât asupra vieții sălbatice, cât și asupra oamenilor.

83
Tagurile:
conflict, habitat, populație, animale sălbatice, Prințul William, Marea Britanie
Tematic
Statistică îngrozitoare: guvernul SUA ucide cinci animale pe minut
O tânără și-a luat o curcă pe post de „animal de companie”. Imagini video
PANICĂ: Franţa a decretat stare de CATASTROFĂ naturală

Загрузка...