Dumitru și Aliona Diaconu

Un nou caz „Bodnariu"? Unui cuplu de moldoveni din SUA li s-au luat copiii

1107
Situaţia prin care trece un cuplu de moldoveni care locuiesc în SUA aminteşte de celebrul caz al familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luaţi de autorităţile din Norvegia. Cei doi soţi moldoveni au scris un mesaj pe Facebook în care povestesc ce li s-a întâmplat şi cer disperaţi ajutorul.

BUCUREŞTI, 27 iul — Sputnik. Cei doi soţi sunt Dumitru și Aliona Diaconu, sunt originari din Bălți, şi locuiesc în prezent în oraşul Spokane din statul Washington, SUA.

Ei au publicat un mesaj pe Facebook în care spun că fiul lor de numai trei luni şi fetiţa de trei ani le-au fost luaţi de serviciul de protecţie a copilului din SUA.

Ei spun că fiul lor s-a născut cu 10 săptămâni mai devreme din cauza unei complicații a sarcinii, iar după naștere copilul a stat 7 săptămâni în incubator, respirând printr-un tub. Pe 14 iulie, copilul a suferit o complicaţie, a devenit albastru și a încetat să respire. Părinţii l-au dus la Urgenţă, unde i s-a făcut radiografia creierului, iar părinţilor li s-a spus că are sângerări între craniu și creier și că din cauza aceasta i s-a desprins retina. Medicii îi acuză acum pe părinţi că i-au provocat copilului această traumă.

„Doctorii au apelat la CPS (Serviciul pentru Protecţia Copilului), iar Poliţia ne-a luat ambii copii. Acum suntem acuzaţi de abuz grav asupra copilului. Ieri am avut primele audieri, ne este interzis să ne vedem copiii și să aflăm orice informații despre ei. Suntem disperaţi. Pentru a ne recupera copiii avem nevoie de cei mai buni avocați, iar aceştia ne cer în total 70.000 dolari (pentru că spun că situaţia e gravă şi rea)", scriu părinţii în postarea de pe Facebook.

Ei cer ajutor pentru a fi strânsă această sumă pentru a-şi putea recupera copiii. Cuplul mai cere celor care le citesc mesajul să se roage pentru familia lor. Ei mai spun că nu au avut altă soluţie decât să distribuie mesajul prin reţeaua Facebook, întrucât contul lor GoFundMe le-a fost şters.

1107
Tagurile:
copii, SUIA
La spital

Coronavirusul încinge spiritele în România! Clinicile private, scandal!

42
(reînnoit 18:59 07.08.2020)
Situație gravă în România, acolo unde clinicile private s-au revoltat și își cer banii pentru testele de coronavirus făcute populației. În caz contrar, amenință cu sistarea testării în mediul online începând de săptămâna viitoare.

BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. Clinicile private din România solicită acoperirea costurilor pentru testele făcute în București privind infecția cu noul coronavirus solicitate de autorități de la începutul pandemiei de COVID-19.

În acest sens, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED – face apel la autoritățile competente pentru continuarea campaniei de testare a populației pentru COVID-19 și solicită banii pentru testele efectuate.

În caz contrar, aceștia spun că există riscul ca testarea să fie sistată începând cu săptămâna viitoare.

În prezent, aproximativ jumătate din numărul total de teste prelucrate în Capitală și decontate de stat se realizează în sistemul medical privat, susțin cei de la PALMED.

Reprezentanții PALMED spun că s-a încercat rezolvarea problemei, dar că până acum nu s-a reușit nimic. Ei spun că au mai fost situații similare și în România, nu doar în București și că încă există datorii ale statului către furnizori, însă pe o perioadă mult mai scurtă de timp, nu de la începutul pandemiei, așa cum se întâmplă în Capitală.

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private consideră că situaţia are nevoie de o soluţionare urgentă. Acest lucru ar permite menținerea volumului de testare din prezent.

Pe de altă parte, pentru a găsi soluţii de creştere a capacităţii de testare în mediul privat pe termen mediu şi lung ”este nevoie de predictibilitate şi de respectarea condiţiilor contractuale”, notează stiripesurse.ro.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

42
Tagurile:
Scandal, coronavirus, clinici
Tematic
Vaccinul Covid-19: Rafila confirmă – ”studii clinice” pe români!
Când va fi testat pe copii vaccinul împotriva COVID-19
Salvini, mesaj dur: difuzarea zilnică a bilanțurilor covid este ”terorism cotidian”
Studiu: afecțiunile cu care rămân majoritatea pacienților vindecaţi de Covid-19
Oamenii de știință ruși au descoperit o nouă modalitate de a trata COVID-19

Загрузка...
Spital

Avocatul Poporului sare în apărarea pacienților care au alte boli decât coronavirus

163
(reînnoit 16:31 07.08.2020)
Avocatul Poporului a luat apărarea pacienților cărora le-a fost condiționată internarea pentru tratarea altor boli de prezentarea unui rezultat negativ al testului de Coronavirus.

BUCUREȘTI, 7 aug - Sputnik. Avocatul Poporului a făcut demersuri oficiale pentru a obține răspunsuri cu privire la drepturile pacienților suferind de alte afecțiuni decât Coronavirus de a se interna în spital și a comunicat astăzi că, potrivit normelor în vigoare, internarea nu trebuie condiționată prin a-i cere pacientului un test negativ la Covid 19.

„Considerând că rezolvarea urgențelor medicale (altele decât cele generate de COVID-19), cât și internările programate sunt de maximă importanță pentru respectarea dreptului la sănătate al oamenilor, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a întreprins demersuri la Ministerul Sănătății”, arată Avocatul Poporului.

Instituția arată că, în conformitate cu răspunsul primit de la minister, persoanele care reprezintă urgențe medicale sau sunt programate pentru internare, nu trebuie să fie condiționate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil și de prezentarea rezultatului acestuia la internare, iar în situația în care o unitate spitalicească solicită unei persoane altceva, aceasta are inclusiv posibilitatea de se adresa instanței judecătorești.

În răspunsul primit de la ministerul Sănătății, se arată că la prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor și, în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, în zona-tampon vor primi toată asistența medicală necesară pentru afecțiunea/afecțiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test.

Dar, se arată în aceeași adresă de la minister către Avocatul Poporului, pacienții care în urma triajului nu au motiv să fie considerați cazuri suspecte pentru infecția cu SARS-CoV-2 vor fi internați în secțiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între pacienți.

De asemenea, mai arată Avocatul Poporului, în același răspuns de la Ministerul Sănătății, se precizează că din data de 15.05.2020 au fost reluate internările și intervențiile chirurgicale programate, precum și activitatea din ambulatorii, iar în ceea ce privește situația pacienților care nu sunt suspecți COVID-19, în urma triajului, aceștia vor fi internați în secțiile aferente patologiei fără RT-PCR.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

163
Tagurile:
Pacienți, coronavirus, avocatul poporului, COVID-19
Tematic
Orban, noi obrăznicii la adresa CCR și a Avocatul Poporului – Dorneanu l-a pus la punct!
Avocatul Poporului: condiționarea angajaților să prezinte test negativ este ilegală
Dan Chitic, apel puternic la Avocatul Poporului contra legii izolării – REACȚIE imediată!
Avocatul Poporului întreabă de ce vrea MAI bazele de date de la Ministerul Sănătății
Avocatul Poporului, solicitat să conteste legea carantinei la CCR din cauza abuzurilor

Загрузка...
Офис

Companiile din România, schimbare majoră: cum doresc lucreze

0
(reînnoit 19:00 07.08.2020)
Potrivit rezultatelor unui studiu realizat de Bookster, mai mult de jumătate din companiile mari vor să lucreze de acasă, iar reîntoarcerea la birou ar urma să fie parțială.

BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. Munca de acasă începe să fie o opțiune pentru cât mai multe companii.

Potrivit unui studiu la care au participat 800 de companii, dintre care 21% sunt companii mari sau foarte mari, 36% sunt companii medii și restul – companii mici și foarte mici, mai mult de jumătate doresc să lucreze de acasă.

De asemenea, firmele mari – cu un număr de angajați mai mare de 300 – firmele din București, precum și cele din IT, telecom și educație par a fi cele mai înclinate să lucreze de acasă.

Studiul a mai relevat că, de la jumătatea lunii martie, piața muncii din România a intrat într-un proces de adaptare la noile condiții de lucru și la respectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Mai mult de jumătate dintre companiile participante la sondaj – 53 de procente – au precizat că aleg varianta întoarcerii parțiale la birou pentru perioada următoare.

Un procent semnificativ de companii – 30% - rămân să lucreze exclusiv de acasă și numai 15% se întorc complet, cu toți angajații, în spațiile de birouri rămase goale în perioada stării de urgență.

Reîntoarcerea completă la birou este dorită de companiile mici și foarte mici.

Capital.ro notează că, potrivit studiului Bookster, se poate vedea o înclinare mai mare spre lucrul complet de acasă la companiile din București, spre deosebire de restul țării, acolo unde numai 24% dintre companii au precizat că rămân să lucreze cu toți angajații de acasă în perioada următoare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
România, Companii
Tematic
Se privatizează și ultimele companii deținute de statul român? Iată ce zice Florin Cîţu
Comisia Europeană îngroapă ultimele companii românești
Celebru economist: Guvernul va îmbuna Europa prin cedarea, vânzarea de companii româneşti
Statul încasează bani. Marile companii vor distribui dividende
Mari companii de stat, milioane donate în Pandemie! Politicieni implicați

Загрузка...