Cătălin Zamfir

Un mare profesor susține curajul de a mări salariile de la 1 iulie

333
(reînnoit 17:28 20.04.2017)
"Când aud că nu sunt bani de la buget mă simt tras pe sfoară" - opinia directorului Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române

BUCUREȘTI, 20 apr — Sputnik. În pofida unor critici vehemente și chiar a unor atacuri — vezi articolele lui Gelu Diaconu, șeful ANAF al lui Victor Ponta — Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat ieri că proiectul de lege privind salarizarea unitară se va aplica obligatoriu de la 1 iulie.

"Legea este bună, vor mai fi făcute probabil suficiente amendamente în Parlament şi suntem deschişi. Am apucat să mă uit pe amendamentele care au sosit până acum pe adresa pe care am dat-o, a Ministerului Muncii, în majoritatea dintre cazuri nu s-a citit legea pentru că altfel nu aveau cum să facă asemenea greşeli sau să pună astfel de întrebări", a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Deși proiectul de lege nu a fost încă depus în Parlament, ministrul spune că "nu are nici un stres", crede că va trece repede prin Parlament, "tocmai din cauza aceasta am luat şi amendamentele care mai sunt depuse de parlamentari"

"Am luat în calcul şi o eventuală retrimitere a preşedintelui către Parlament. Luna iunie să fie pentru atacul la Curtea Constituţională sau pentru întoarcerea în Parlament. Mai avem o lună în care putem să intrăm cu ea în dezbatere şi dacă este corectată, nu va mai fi necesară o dezbatere atât de îndelungată", a precizat Lia Olguța Vasilescu.

O reacție interesantă a venit din mediul academic, prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române publicând imediat o analiză a proiectului și mai ales a șanselor de reușită a demersului.

"Ce a făcut Olguța este fără doar și poate un act deosebit de curaj. Marea majoritate a populației este foarte bucuroasă: timp de 27 de ani salariile au fost ținute în România la niveluri foarte scăzute, mult mai scăzute decât în celelalte țări europene. Nu a existat însă curajul de a declara public că nu este bine".

Profesorul Zamfir mărturisește că și ele îngrijorat în privința reușitei proiectului, "dar îngrijorarea față de inițiativa doamnei Olguța este simplistă", acesta pentru că ne bazăm pe idei cu care suntem conduși de 27 de ani. Prima este, conform profesorului Zamfie, "Nu sunt bani la buget".

"De câte ori se repetă că nu sunt bani de la buget mă simt furios. Am impresia că se vrea să fiu tras pe sfoară", spune profesorul Zamfir. "Prioritatea acum este să mărim „banii de la buget": să mărim bugetul, care este cel mai mic din Europa în raport cu PIB-ul nostru; să reducem drastic evaziunea fiscală și frauda, care sunt enorme, iar ineficiența și risipa banului public este uluitoare".

Dar, consideră Zamfir, "să negociem mai clar și salariile și care sunt cei mai dezavantajați în raport cu profitul".

"Pe lângă calculul strict al bugetului trebuie să luăm în considerare și alte surse importante: creșterea corectitudinii și eficienței statului; o poziție mai fermă a salariaților. Și o altă sursă actuală: cu bani bugetari mai puțini putem face mult mai mult".

O altă cauză pentru care reputatul specialist apreciază "curajul Olguței" este…demoralizarea. "27 ani de tranziție au produs nu numai o economie prăbușită, ci și demoralizare, o stare de pasivism a noastră, a tuturora".

"Am devenit spectatori doar îngrijorați. Ne mărginim să sperăm că Olguța va reuși. Dar noi chiar nu vrem să facem ceva, ci doar să fim îngrijorați?

Noi nu putem face ceva pentru creșterea corectitudinii și eficienței statului, eliberând surse suplimentare pentru salarii?

Să fim îngrijorați nu numai pentru că Olguța nu ar putea să facă tot ce a promis, dar și pentru că noi nu vrem să facem mai mult pentru creșterea bunăstării noastre", concluzionează interesant și angajant profesorul Zamfir articolul din Cotidianul.

333
Tagurile:
director, martie, salarii, Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române
Tematic
Dovezi: multinaționalele obligă salariații să protesteze
Ilie Şerbănescu despre mărirea salariilor: "Guvernul nu atinge regulile"
Președintele țării va avea un salariu de trei ori mai mic
Dragnea: "Salariile mici au fost abordare criminală pentru români"
Ce salariu trebuie să primim ca să fim sătui, îmbrăcaţi şi sănătoşi
Economist român: De ce România are salarii de 5 ori mai mici decât în Occident
Secția terapie intensivă a unui spital din București

Coronavirus în România, 11 mai: situația la zi

25
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 11 mai 2021.

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Autoritățile precizează că, până astăzi, 11 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.067.887 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 1.017.047 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 29.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat

În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 i până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 101 decese - 54 bărbați și 47 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Mjoritatea deceselor înregistrate – 88 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.181. Dintre acestea, 919 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.541.145 de teste RT-PCR și 983.239 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.023 de teste RT-PCR - 12.769 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.254 la cerere - și 13.172 de teste rapide antigenice.

25

Загрузка...
Studenți, instituții superioare de învățământ

Studenți români, atenție: actele necesare ca lucrați în Rusia

64
(reînnoit 12:10 11.05.2021)
Casa Rusă din București vine cu o informație de interes major pentru studenții români și nu numai – străini, în general – care doresc să obțină un loc de muncă în Rusia. Cum trebuie procedat.

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Studenții străini care doresc să obțină un loc de muncă în Rusia o pot face mai ușor de acum înainte, grație informațiilor extrem de importante și de precise oferite tuturor de Casa Rusă din București.

Astfel, reprezentanții Casei Ruse din București explică de ce documente are nevoie un student străin pentru a obține un loc de muncă în Rusia.

Sunt acceptați numai studenții cu vârsta de peste 18 ani.

Dacă angajatorul este însăși universitatea sau o organizație care îi aparține, nu trebuie să obțineți autorizații separate. Un student poate lucra doar în timpul liber sau în vacanță.

În alte cazuri, este necesar să obțineți un permis de la Direcția Principală pentru Probleme de migrație a Ministerului Afacerilor Interne din Rusia.

Există, însă, o condiție esențială pe care trebuie să o îndeplinească studenții interesați de obținerea unui loc de muncă în Rusia.

”Dar nu tuturor li se va acorda acest permis - doar studenților cu normă întreagă din universitățile acreditate de stat. În plus, puteți lucra numai în orașul sau regiunea în care se află universitatea și în profesia indicată în acel permis”, informează reprezentanții Casei Ruse din București pe pagina lor de Facebook.
64
Tagurile:
studenţi, student, Lucru, Rusia
Tematic
Guvernul taie voucherele de vacanță, sporurile și limitează gratuitățile pentru studenți
Polițiștii descind în toate universitățile. Sunt vizați toți studenți moldoveni
VIDEO: Confruntări stradale între studenți și poliție în Turcia

Загрузка...
Klaus Iohannis

Iohannis: ”Noi ne pregătim pentru misiuni de luptă”

0
(reînnoit 13:57 11.05.2021)
Președintele Iohannis a făcut o nouă declarație despre pregătirile pentru luptă ale militarilor români în contextul ”Justice Sword 21”.

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Președintele Klaus Iohannis a fost prezent, alături de președintele Poloniei, Andrzej Duda, la exercițiul militar multinațional ”Justice Sword 21”.

Trecând peste numele ridicol al exercițiului, preluat probabil din lumea benzilor desenate Marvel, să menționăm că președintele a spus că românii și trupele NATO se pregătesc pentru… misiuni de luptă!

”Când vorbim de misiuni de luptă, noi ne pregătim pentru apărare pe flancul estic”, a spus Iohannis, subliniind – ”Este foarte important pentru noi să avem trupe foarte bine pregătite pentru apărare în flancul estic”.

Sigur, întrebarea oricărui om logic și informat este ”apărare”… contra cui și bazat pe ce considerente?!

Trecând peste declarațiile absurde marca NATO, nimeni nu neagă importanța pregătirii militare comune, mai ales alături de o armată atât de valoroasă cum este cea poloneză.

”Este foarte important pentru noi să participăm la astfel de exerciții pentru a încuraja forțele noastre care lucrează împreună”, a spus Iohannis, menționând că ”Soldații polonezi sunt cei care au venit să facă parte din brigada multinațională”.

Iohannis spune corect că ”este extrem de important să facem astfel de exerciții pentru a crește gradul de interoperabilitate, pentru a se cunoaște unii cu ceilalți”, și a adăugat sintagma cheie - pentru a fi pregătiți pentru ”misiuni de luptă”.

Întrebarea, pe care desigur că nu i-o pune nici un ziarist acreditat, este – când a participat NATO la vreo ”misiune de apărare”? Că despre misiuni de atac și invazie, cred că putem da destule exemple.

”Sunt impresionat, exercițiul a funcționat foarte bine și îi felicit pe toți!”, a conchis președintele României.

0
Tagurile:
Klaus Iohannis

Загрузка...