Intervenție chirurgicală

Avortul - declarat crimă

236
(reînnoit 13:08 26.03.2017)
"În România s-au făcut peste 22 de milioane de avorturi, mai mult decât numărul populației de azi a țării, România a participat la al treilea Război Mondial"

BUCUREȘTI, 26 martie, Sputnik. Buna Vestire, sărbătoarea care marchează anunțarea venirii duhului vieții ca o binecuvântare a femeii, a fost prilejul cel mai nimerit pentru o manifestație de amploare, la nivel național, sub denumirea "Marșul pentru Viață". Marșurile au avut loc în aproape 300 de localități din cele două țări surori, România și Moldova. În București au fost prezente peste 10.000 de persoane.

Așa cum era de așteptat, în fruntea manifestanților au fost preoții, cei care s-au opus întotdeauna cu vehemență acestei practici "împotriva lui Dumnezeu". De asemenea, diverse personalități au luat parte la demonstrațiile de protest.

Scopul manifestației a fost conștientizarea cetățenilor, dar și a statului, care, prioritar interzicerii avortul, ar trebui să susțină femeile însărcinate care recurg la avort din cauza situației financiare proaste și a refuzului celor din jur de a accepta copilul.

"În ultima jumătate de secol, în România s-au făcut peste 22 de milioane de avorturi, mai mult decât numărul populației de azi a României", au declarat participanții. O cifră oarecum falsă, fiindcă, din statistici, această cifră se referă, de fapt, la ultimii 27 de ani.

De menționat că, înainte ca Nicolae Ceaușescu să dea celebrul decret din 1966 de restrângerea dreptului la întrerupere de sarcină, se înregistrase o medie de aproape 1 milion de avorturi pe an. Aceasta înseamnă că, prin decret, Ceaușescu a salvat un număr de vieți aproape egal cu populația României. În replică, lui Ceaușescu i se reproșează moartea femeilor care, încălcând legea (Decretul 770/68), au procedat la avorturi în condiții improprii. Din statisticile unor ONG, rezultă că aproape 11.000 de femei și-ar fi pierdut viața.

Revenind la manifestațiile de azi "Știrile ProTV" au realizat un interesant reportaj și au reprodus mai multe declarații ale unor personalități din întreaga țară. De menționat totuși, că reporterul ProTV comite o eroare când afirmă că avortul era interzis pe vremea lui Ceaușescu — lăsând să se înțeleagă că era interzi total, așa cum este actualmente în Malta sau Irlanda, țară UE. De altfel, în mai multe țări UE sunt actualmente condiții mai dure decât pe timpul lui Ceaușescu, când restricția se refera la femei sub 40 de ani, sau cu mai puțin de 4 copii. În plus, mai existau excepții favorabile unor situații medicale.

Gigi Becali: "Avortul este crimă și e împotriva lui Dumnezeu".

Alexandra Nadane, organizator, președinte Asociația Studenți pentru Viață: "Este un mesaj de sprijin pentru acele femei aflate în criza de sarcină, care se confruntă cu reacții negative sau chiar avorturi forțate — noi credem că societatea ar trebui să fie alături de aceste femei"..

IPS Ioan, mitropolitul Banatului: "În România s-au făcut un milion de avorturi (pe an, n.n.). Mai mult decât am pierdut în cele două războaie mondiale și de aceea spun că România a sorbit din potirul amar și al celui de-al treilea Război Mondial".

236
Tagurile:
Creație, Viață, Mamă, marș pentru viață, Biserică, Orașe, Avort, Femeie, Drepturi, Moldova, România
Tematic
Ionuţ Ţene: Există viață prosperă în afara UE!
Marșul pentru viață în România și Republica Moldova
Alimente sănătoase

Aceste alimente pot îmbunătăți starea de spirit neuropsiholog rus

60
(reînnoit 19:11 11.08.2020)
Un neuropsiholog rus recomandă mai multe alimente care pot da o stare de bine. Pe de altă parte, un anumit tip de băuturi comune consumate frecvent pot afecta negativ starea psihologică.

BUCUREŞTI, 11 aug – Sputnik. Un specialist rus a spus, într-un interviu pentru Sputnik, că ciocolata, bananele, nucile, fisticul, precum și peștele gras pot influenţa pozitiv starea de spirit.

Potrivit neuropsihologului Irina Khvinguia, din moment ce creierul și sistemul endocrin sunt responsabile de starea de spirit, este necesară stimularea uneia dintre cele două organe. Iar cea mai naturală stimulare are loc prin alimentație.

Ciocolata și bananele sunt, prin urmare, cele mai eficiente în stimularea unei stări de bine, potrivit specialistului. De asemenea, ea a mai spus că peștele gras contribuie la îmbunătățirea tonusului și la sporirea capacităţii de concentrare datorită conținutului de iod.

„Varza de mare este, de asemenea, benefică deoarece conține o gamă completă de vitamine responsabile pentru activitatea glandelor suprarenale, care, la rândul lor, influenţează producția de adrenalină și noradrenalină”, a adăugat neuropsihologul.

În plus, nucile și fisticul sunt considerate benefice pentru starea de spirit. Ea a spus că este suficient să consumăm 50 de grame pe zi pentru a ne menţine într-o dispoziţie bună.

Produse „dăunătoare” pentru starea de spirit

În schimb, Khvinguia a subliniat că băuturile energizante, inclusiv cofeina și taurina, ne pot influenţa negativ dispoziţia.

„Mai întâi are loc o creștere a energiei și, după un timp, are loc o scădere bruscă [a efectului], iar starea noastră devine mai rea decât cum era inițial”, a explicat specialista.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

60
Tagurile:
Alimente
Tematic
Opt produse care te feresc de cancer - detalii
Atenție ce cumpărați pentru masa de sărbătoare: Unde sunt vândute cele mai nocive produse
Lecție pentru România: Bulgaria obligă supermarketurile să ofere produse bulgărești

Загрузка...
Monica Cristina Anisie

MEC rezolvă perfecționarea profesorilor cu televizorul. Mesajul Monicăi Anisie

990
(reînnoit 18:43 11.08.2020)
Cadrele didactice se pot instrui urmând programul de formare profesională realizat în parteneriat cu Televiziunea Română și intitulat ”TeleȘcoala profesorilor”.

BUCUREȘTI, 11 aug – Sputnik. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au găsit soluția pentru pregătirea dascălilor în vederea începerii noului an școlar. Nu este vorba de cursuri de formare interactive, ci cursuri predate la TVR.

Ar fi un fel de ”educăm poporul cu televizorul”. Că vor înțelege sau nu dascălii ce li se va turui la Tv e altă poveste.

Pe durata a 15 cursuri, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conținuturi cu privire la utilizarea platformelor educaționale pentru susținerea de lecții on-line. Tematica abordată vizează funcționalitățile puse la dispoziție, în mod gratuit, de către Google și Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education și Microsoft Office 365.

Difuzarea cursurilor de formare se va realiza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-08:30, cu reluare în aceeași zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2. De asemenea, aceste cursuri vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât și pe cel al Ministerului Educației și Cercetării, informează edu.ro.

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, spune că, pentru că educația trebuie să continue în orice condiții, instituția pe care o conduce vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România ”un program complementar-suport, menit să susțină învățarea on-line atât de necesară în condițiile actuale”.

Programul de formare desfășurat între Ministerul Educației și Cercetării se înscrie în Strategia de dezvoltare a competențelor cadrelor didactice pentru învățarea on-line.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

990
Tagurile:
Monica Anisie, Ministerul Educației
Tematic
Ultima oră: Iohannis, veste pentru profesori, elevi și părinți
Cristache, către profesori: ”Schimbarea trebuie să înceapă cu dumneavoastră”
Anunțul crucial pentru elevi și profesori, făcut de Iohannis
Elevii cer MEC toleranță zero față de acești profesori
Ce îi așteaptă pe profesori: școli pilot, salarii diferențiate

Загрузка...
Turcia

Incident grav, cu victime importante, provocat de Turcia! Ambasadorul chemat urgent

0
Turcia este implicată în acest moment în patru situații conflictuale – în Libia, în Irak, în Mediterana, cu Franța, și cu Grecia

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Turcia a provocat un nou incident grav în Irak, de data asta doi comandanți militari irakieni fiind ucişi într-un atac lansat de o dronă în Kurdistan.

Cei doi se deplasau cu un vehicul militar la nord de Erbil, capitala regiunii autonome irakiene Kurdistan, unde s-au întâlnit cu membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

În acest context, Ministerul irakian al Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorului Turciei, exprimând un ”protest puternic” împotriva atacului cu dronă. O vizită a ministrului turc al Apărării, Hulusi Akar, a fost, de asemenea, anulată în urma atacului.

De asemenea, Bagdadul ”respinge categoric agresiunile şi încălcările Ankarei”, care a lansat la jumătatea lunii iunie o ofensivă în nordul Irakului pozițiilor PKK”.

”Irakul declară că atacul Turciei este o provocare și cere retragerea completă a trupelor”, transmite Russia Today. Reamintim că Turcia este implicată în acest moment în patru situații conflictuale – în Libia, în Irak, în Mediterana, cu Franța, și cu Grecia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0

Загрузка...