Automobil cu numere transnistrene

Proprietarii mașinilor cu numere transnistrene vor fi amendați

891
(reînnoit 17:34 24.11.2016)
Automobilele cu numere străine, care nu vor fi înmatriculate în Moldova după expirarea a 180 de zile, vor fi nevoite să părăsească teritoriul țării, iar cele înmatriculate în raioanele din stânga Nistrului, vor fi amendate.

CHIȘINĂU, 24 nov — Sputnik. Proiectul de lege care stabilește o perioadă de două luni pentru înregistrarea în Republica Moldova a automobilelor cu numere de înmatriculare străine a fost elaborat de Ministerul Finanțelor, anunță agenția Infotag.

Potrivit Infotag, proiectul a fost aprobat la 23 noiembrie de comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe.

Proiectul de lege a fost aprobat miercuri de Comisia parlamentară pentru economie, buget şi finanţe și prevede că automobilele cu numere străine vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova în baza vinietelor pe un termen de 180 de zile, iar la expirarea acestora proprietarul automobilului este obligat să înmatriculeze oficial mijlocul de transport în Moldova. Proiectul de lege prevede că pentru înmatricularea tuturor automobilelor cu numere străine intrate în Moldova până la 1 noiembrie 2016 se acordă două luni pentru ca numerele să fie puse la evidenţă în Moldova.

De la 1 februarie 2017, colaboratorii Inspectoratului Naţional de Patrulare al RM vor avea dreptul ca, în cazul în care vor depista astfel de automobile pe teritoriul Republicii, să le însoţească până la cel mai apropiat punct vamal sau până la frontieră.

Totodată, cetăţenii cu reşedinţă în dreapta Nistrului, care deţin automobile înmatriculate în regiunea transnistreană, vor fi amendaţi până când nu se vor conforma pe deplin prevederilor legislative.

891
Tagurile:
străine, stânga nistrului, automobile, Numere de înmatriculare, Mașini, Transnistria, Republica Moldova

Загрузка...