Autostradă

Autostradă sau drum expres spre Moldova: când va fi gata

108
Patru contracte în valoare de 29 de milioane de euro vor fi atribuite în perioada următoare pentru construirea drumului de mare viteză care leagă Bucureștiul de Moldova, durata acestora fiind de 24 de luni.

BUCUREȘTI, 24 nov — Sputnik. Ruta pe care se va construi autostrada va lega orașele Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani licitațiile pentru studiile și proiectarea drumulului de mare viteză fiind publicate la mai bine de o lună de când Compania de Drumuri anunțat că a finalizat documentația.

Cele patru contracte licitate au o valoarea maximă estimată de 29 milioane de euro și o durata de 24 de luni. Autostrada sau drumul expres cu o lungime de aproape 330 km are menirea să preia traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din Moldova, anunță Hotnews.ro.

Drumul actual, DN2, este un drum național cu câte o bandă pe sens fiind considerat unul dintre cele mai periculoase după numarul de accidente înregistrate în ultimii ani.

108
Tagurile:
DN2, Pașcani, Bacău, Ploiești, Focșani, Șosea, Autostrada, Buzău, România
Tematic
Un pas decisiv către autostrada care leagă România de Republica Moldova

Загрузка...