Autostradă

Un pas decisiv către autostrada care leagă România de Republica Moldova

178
(reînnoit 17:35 11.11.2016)
Ministerul Transporturilor a anunțat vineri că a fost inițiată procedura de achiziţie publică pentru revizuirea studiului de fezabilitate şi pentru elaborarea proiectului tehnic pentru autostrada care va lega România de Republica Moldova. Când va fi gata mult așteptata autostradă.

BUCUREȘTI, 11 noi — Sputnik. Ministrul Transporturilor a anunțat că documentaţia de atribuire în legătură cu proiectul referitor la autostrada Târgu Neamţ — Iaşi — Ungheni a fost transmisă Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), în vederea verificării acesteia în termen de 10 zile lucrătoare, informează b365.ro

Autostrada va lega Moldova de celelalte regiuni ale României şi România de Republica Moldova. 

„Acesta este primul pas, dar — cred eu — şi cel mai important, pentru a consolida infrastructura de transport şi în zona Moldovei, ceea ce va determina dezvoltarea socio-economică a regiunii şi legătura cu regiunile istorice ale ţării: Moldova, Ardealul şi Ţara Românească. La împlinirea celor 100 de ani de la Marea Unire, vom avea multiple motive de sărbătoare, inclusiv interconectarea tuturor zonelor ţării noastre prin infrastructura de transport", a declarat Sorin Buşe, ministrul Transporturilor. 

Potrivit ministrului, regiunea Moldovei va fi conectată cu Muntenia prin drumuri de mare viteză, după cum urmează: Ploieşti — Buzău (65 km), Buzău — Focşani (81 km), Focşani — Bacău (109 km) şi Bacău — Paşcani (81 km). 

Totodată, a fost ridicată suspendarea şi în cazul contractului de revizuire a studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş — Ditrău, iar tronsonul Ditrău — Târgu Neamţ (care va lega zona Moldovei de Transilvania) va fi supus procedurii de achiziţie publică până la sfârşitul lunii noiembrie 2016. 

Alte două proiecte care vor fi demarate pentru îmbunătăţirea infrastructurii în zonă sunt şi Varianta Ocolitoare a Municipiului Bârlad şi Varianta Ocolitoare a Municipiului Suceava.

Toate aceste proiecte vor fi licitate pentru Studiu de Fezabilitate, Proiect Tehnic şi Autorizaţie de Construcţie.

178
Tagurile:
Proiect, Șosea, Autostrada, Republica Moldova, România, Republica Moldova, România

Загрузка...