furtună

Alertă meteo! Cod portocaliu de ploi torențiale și grindină în 12 județe

217
(reînnoit 11:26 19.09.2016)
Potrivit unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), până marți seara va fi cod portocaliu de ploi, grindină și descărcări electrice în 12 județe și cod galben de instabilitate atmosferică în toată țara.

BUCUREȘTI, 19 sept — Sputnik. Avertizarea de cod portocaliu este valabilă în intervalul 19 septembrie, ora 15:00 — 20 septembrie, ora 21:00, în 12 județe, iar ploile vor avea caracter torențial, potrivit ANM.

Județele afectate vor fi Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila și Buzău și zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj.

În urma ploilor, se vor acumula, la nivel local, 60 — 80 litri/metrul pătrat.

Atenționarea de cod galben de ploi cu caracter temporar în toată țara se referă la perioada 19 septembrie, ora 10:30 — 20 septembrie, ora 21:00. Cantitățile de apă care se vor acumula vor depăși frecvent 20 — 25 l/mp și, pe arii restrânse, 40 — 50 l/mp.

La începutul perioadei menționate, mai ales în regiunile sudice și sud-estice, ploile vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, de grindină. În a doua parte a zilei de marți, ploile însemnate cantitativ se vor semnala în special în sud-vest.

De asemenea, temperaturile vor scădea semnificativ în toate regiunile, astfel că, pe parcursul zilelor de marți și miercuri, vremea va deveni rece pentru această perioadă în toată țara, potrivit ANM.

217
Tagurile:
Grindină, Ploi torențiale, meteo, România

Загрузка...