Marea Neagră, furtună

Fenomen natural straniu. Turiştii au interzis intre azi în Marea Neagră

347
(reînnoit 15:43 25.08.2016)
Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România (ANSPSR) a primit o informare din partea Centrului Maritim Constanța că joi, 25 august, se prognozează un fenomen natural rar pentru această perioadă a anului.

BUCUREŞTI, 25 august – Sputnik. Furtuna de gradul IV la țărmul Mării Negre va lovi joi  litoralul românesc şi se vor forma curenți puternici și valuri mari, se arată într-un comunicat de presă citat de Ziua de Constanţa.

Furtuna de gradul IV este neobişnuită pet imp de vară. Salvamarii au arborat la foișoare steagul roșu care interzice scăldatul, la anunţul Centrului Maritim Constanţa.

„Pe această cale dorim să avertizăm turiștii să nu se aventureze în mare, să respecte indicațiile salvamarilor și, în cazul în care observă o persoană aflată în dificultate, să anunțe cel mai apropiat punct de salvamar“, se mai precizează în comunicatul celor de la  ANSPSR.

Şi săptămâna trecută a fost una agitată pentru salvamari. În Mamaia, 51 de persoane au fost scoase la timp din apă, însă 19 dintre aceste acţiuni au avut loc în zilele în care pe plajă era arborat steagul roșu.

347
Tagurile:
Turişti, Interdicţie, Avertisment, Coasta românească, Furtună, Ţărm, Marea Neagră, România
Tematic
Cod galben de furtuni și grindină. Vezi regiunile avertizate
Abraș Marcel

Sfaturi prețioase pentru a avea o inimă sănătoasă

63
În cadrul emisiunii "ATITUDINI" șeful secției Cateterism Cardiac din cadrul Institutului de Cardiologie, Marcel Abraș, a explicat pașii pe care trebuie să le urmeze fiecare persoană pentru a avea o inimă sănătoasă.
Sfaturi prețioase pentru a avea o inimă sănătoasă

Bolile cardiovasculare sau bolile cardiace sunt o categorie de boli care afectează inima sau vasele sangvine.

Incidența bolilor cardiovasculare a crescut cu o viteză uimitor de rapidă, devenind ucigașul numărul unu în lume, inclusiv în Republica Moldova.

Pentru a ne menține o inimă sănătoasă medicul Marcel Abraș a oferit câteva sfaturi prețioase pe care trebuie să le urmeze cu strictețe fiecare om căruia îi pasă de starea lui. În primul rând, specialistul s-a referit la activitățile fizice și evitarea modului sedentar de viață.

"Zilnic trebuie să mergem în continuu cel puțin 30 de minute. Acest lucru este obligatoriu. Plimbările de seară sunt foarte binevenite în acest sens", a remarcat specialistul.

Cel de-al doilea factor ce ne poate ajuta să ne menținem starea de bine este alimentația. Specialistul a subliniat că uleiul de pește și peștele împiedică formarea cheagurilor de sânge. Acizii grași omega-3 pe care îi conțin au proprietăți antioxidante ridicate.

"De două ori pe săptămână trebuie să consumăm pește. Să nu uităm de uleiul de măsline, fructele și legumele. Moldova fiind o țară agrară, populația conține foarte puține fructe și legume", a specificat interlocutorul.

Specialistul a remarcat că bolile cardiovasculare pot fi prevenite dacă oamenii vor menține o greutate corporală optimă, vor adopta o alimentație sănătoasă, vor face mișcare cu regularitate și vor trata alte probleme de sănătate, în special hipertensiunea arterială, colesterolul crescut și diabetul. De asemenea, un  factor primordial este renunțarea la fumat "astăzi ești "în vogă", iar mâine poți fi pacient cardiac", a punctat el.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

63
Tagurile:
inima
Tematic
Câte ouă puteţi mânca pentru a nu crește riscul dezvoltării de boli de inimă – nou studiu
Acest aliment contribuie la uzarea arterelor și la apariția bolilor de inimă
Cele mai sănătoase alimente pentru inimă, care previn infarctul - sfatul nutriţionistului

Загрузка...
Ploi

Ploi, vijelii puternice și grindină în mai multe localități - Video

51
(reînnoit 18:34 26.09.2020)
Ce s-a întâmplat astăzi în România - ploi abundente, vânt puternic și grindină. Cât va dura furia naturii.

BUCUREȘTI, 26 sep - Sputnik. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat astăzi Cod portocaliu în 30 de județe ale țării, de ploi abundente, vijelii puternice, grindină și descărcări electrice frecvente.

La Bacău, circulația automobilelor a fost îngreunată de un vânt puternic, însoțit de ploi.

În alte localități a căzut grindină.

Din cauza copacilor căzuți la pământ, în județul Vâlcea a fost blocat pe DN7, în localitatea Milcoiu, şi pe drumul judeţean 678A, între localităţile Mihăeşti şi Munteni. ISU a intervenit pentru deblocarea drumurilor, transmite news.ro.

Meteorologii susțin că vremea instabilă se va mențină până duminica, ora 03:00.

51
Tagurile:
cod galben, ploi, Meteo
Тема:
Prognoza meteo
Tematic
Alertă meteo ANM de vreme severă: vânt puternic
Alerte meteo: se schimbă vremea, vin vijeliile
Vremea se schimbă iar: surpriza meteo din următoarele zile

Загрузка...
Proteste în Minsk

Proteste în Belarus: au fost reținuți zeci de demonstranți

0
Câteva zeci de persoane au fost reținute în timpul demonstrațiilor împotriva lui Lukașenko în Minsk.

BUCUREȘTI, 26 sep – Sputnik. Câteva zeci de persoane au fost reținute în timpul manifestațiilor neautorizate în Minsk din această sâmbătă, informează RIA Novosti, citând forțele de ordine din capitala Belarusului.

“Au fost reținute câteva zeci de persoane pentru contravenții administrative”, a declarat serviciul de presă al direcției generale a afacerilor interne a comitetului executiv orășenesc din Minsk.

Sâmbătă la Minsk a avut loc o nouă acțiune de protest a femeilor.

Acțiunile de protest în mai multe localități din Belarus s-au declanșat după alegerile prezidențiale din 9 august 2020, în care victoria a obținut-o actualul șef al statului, Aleksandr Lukașenko.

0
Tagurile:
Proteste, Minsk, Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Borrell: Rusia poate contribui la un dialog intern în Belarus
Tu -160 rusești au zburat de-a lungul frontierelor Belarusului cu NATO
Bombardierele rusești au zburat de-a lungul frontiere vestice a Belarusului
UE și SUA: Polonia să se descurce singură cu Belarusul

Загрузка...