Hexi Pharma

ŞOC: testele produselor Hexi Pharma aruncă în aer dosarul de corupţie

100
(reînnoit 13:11 23.08.2016)
Primele teste efectuate pe produsele Hexi Pharma, la cererea procurorilor Parchetului General, arată rezultate contrare cu cele efectuate până acum.

BUCUREŞTI, 23 august — Sputnik. Concentraţia dezinfectanţilor este în limita admisă de normele Uniunii Europene, adică substanţa activă din spitale nu a fost diluată, transmite Money.ro

Astfel, procurorii Parchetului General ar putea să schimbe cu 180 de grade tot ce ştiam despre dosarul Hexi Pharma, cu toate că testele sunt doar preliminare, iar lotul examinat a fost ridicat de procurori din spitale la o săptămână după izbucnirea scandalului.

Există alte informaţii potrivit cărora, în acea săptămână, societatea Hexi Pharma şi-ar fi retras dezinfectanţii din spitale sau i-ar fi înlocuit de frica procurorilor.

Iniţial, testele făcute de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii au confirmat că substanţele erau diluate. Pe baza acestor analize s-a depus dosarul penal împotriva companiei Hexi Pharma.

Patronul companiei, Dan Condrea, a murit într-un accident de maşină după izbucnirea scandalului. 

100
Tagurile:
Dan Condrea, Hexi Pharma, Hexi Pharma, Dan Condrea, România
Tematic
INTERESE OBSCURE: cine încearcă să preia ilegal grupul Hexi Pharma
Hexi Pharma are birourile în blocul SRI
Arest la domiciliu pentru Flori Dinu, directoarea Hexi Pharma
DNA: soția lui Dan Condrea, fratele ei și directorul Hexi Pharma, urmăriți penal
Directorul Hexi Pharma, în arest la domiciliu. Soția lui Dan Condrea, audiată
Flori Dinu, directoarea Hexi Pharma, este audiată la sediul DNA
Un fost șef SIE nu exclude implicarea CIA în afacerile ilegale ale Hexi Pharma
Imagine simbol

Acuzații bombă după ”finala” fotbalului românesc: Orban e noul Ceaușescu, ne-a furat!”

26
(reînnoit 08:17 04.08.2020)
”Ceaușescu fura atunci Craiova. Azi o fură Orban și ai lui! Azi cereau să câștige cu 3-0 la masa verde împotriva Craiovei! Orban e noul Ceaușescu!”

BUCUREȘTI, 4 aug, Sputnik. Aseară, într-un final cu totul inedit al campionatului, impus de Comitetul Executiv al FRF, CFR Cluj a cucerit titlul în Liga 1, impunându-se cu 3-1 în Bănie, în fața CS Universitatea Craiova.

Este pentru al treilea an consecutiv când CFR câștigă – care obține astfel cel de-al șaselea titlu din ultimii 12 ani.

Decizia Comitetului Executiv al FRF a fost luată chiar ieri, 3 august, aceasta fiind data-limită impusă de UEFA pentru anunțarea reprezentantelor fiecărei țări în cupele europene, iar membrii CE au decis în unanimitate ca reprezentanta României în Liga Campionilor să fie stabilită în urma unui meci decisiv.

Deci, Craiova a jucat un meci mai puțin față de CFR, iar temperamentalii olteni acuză – ”Ne-au furat!”. ”Exact ca pe vremea lui Ceașca, regulile campionatului s-au schimbat în timp real, doar-doar nu va câștiga Craiova!”, scrie ziaristul Cristi Vasilcoiu.

Jurnalistul este în primul rând al celor nemulțumiți:  ”Ținem cu echipa noastră și la bine și la greu! Orban, noul Ceaușescu al fotbalului românesc!

”Ne-au furat un meci! Am bătut Clujul la ei, ne-a bătut la noi! Dar Craiova are un meci în minus, față de Cluj, în acest așa-zis campionat. Orban e noul Ceaușescu al fotbalului din Bănie!”

Ce legătură e între Ludovic Orban și CFR Cluj Napoca? De exemplu - omul de afaceri clujean Nelu Varga, finanțatorul ”din umbră” al CFR Cluj Napoca e asociat cu Vasile Albulescu, fost co-acționar în cadrul firmei care l-a angajat pe actualul premier Ludovic Orban. Legăturile de afaceri și relații sunt mult mai vaste – și îi includ și pe pesediștii Grindeanu sau Hrebenciuc.

Dar nu numai asta e problema – oltenii îl acuză pur și simplu pe Orban… fotbalul înseamnă pasiune, în primul rând! ”În 1983, nea Mircea Canțăr, redactorul-sef al ziarului la care am debutat eu în 1999, a scris înaintea unui meci Craiova-Steaua: “Rupeți gardurile!”, scrie Vasilcoiu, amintind de una dintre marile figuri ale presei oltene.

”Ceaușescu fura atunci Craiova. Azi o fură Orban și ai lui! Atmosfera din seara asta, de la Craiova, mi-a adus aminte de acel titlu de ziar!”, scrie Vasilcoiu, continuând șarja: ”Ceaușescu n-a murit, Este Orban înflorit! FRF a decis azi ca U Craiova să termine acest campionat cu un meci în minus față de Cluj! Orice, doar-doar nu o câștiga Craiova campionatul!”!

Ziaristul aduce aminte și de episodul COVID, dar o face într-un mod subiectiv: ”Asta după ce Clujul ăla “frumos” a stat numai în tertipuri, ba și-a inventat Covid, ba nu a jucat cu Steaua până să câștige ai lui Gigi cupa! Azi cereau să câștige cu 3-0 la masa verde împotriva Craiovei! Orban e noul Ceaușescu!”.

Lia Olguța Vasilescu, cea datorită căruia Craiova se poate mândri azi cu cel mai frumoas stadion din România – conform aprecierilor internaționale – a avut o postare sportivă și optimistă – pentru că, dacă ajunge din nou primar, va impulsiona puternic echipa… și șansele de a câștiga campionatul!

”Craiova este vicecampioana României! Felicitări tuturor celor care ne-au făcut să visăm frumos azi! Visul nostru nu se oprește aici... Ținem cu echipa noastră și la bine și la greu!”, a scris Lia Olguța Vasilescu.

Mai jos, o imagine specifică Olteniei în asemenea momente!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

26
Tagurile:
Orban
Tematic
Orban se apără de protestele elevilor: ”Nu pot crea o previziune azi”
O nouă manipulare mincinoasă a lui Orban! De nu intervine CNA?
Orban garantează pentru candidații PNL, USR și PLUS: le va aduce sau le va pierde voturi?
Ciolacu despre Orban: ”a transformat guvernul în cârciumă și în sediu de partid”
Cristoiu îl pune la punct pe Iohannis: e ”un biet chibiț electoral al lui Ludovic Orban”

Загрузка...
Coronavirus

COVID-19: Mecanism neașteptat al coronavirusului, explicat de oamenii de știință

100
(reînnoit 18:49 03.08.2020)
Faptul că sistemul imunitar luptă împotriva coronavirusului imediat ce acesta intră în organism poate înrăutăți ulterior boala, explică oamenii de știință de la Universitatea California din San Francisco.

BUCUREŞTI, 3 aug – Sputnik. Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea California din San Francisco, citați de Medical Xpress, faptul că sistemul imunitar luptă împotriva coronavirusului imediat ce acesta intră în organism poate înrăutăți ulterior boala. În plus, virusul poate afecta şi alte organe, nu doar plămânii.

Coronavirusul provoacă un răspuns imun puternic care poate împiedica lupta organismului împotriva infecției, spun oamenii de știință. Cercetătorii presupun că organismul începe să lupte împotriva virusului la câteva minute după ce a fost infectat. Dacă această reacție este excesivă, atunci se poate înrăutăți boala.

În acest caz, reacția sistemului imunitar la infecția cu coronavirus este semnificativ diferită de comportamentul acestuia în cazul virusului gripal, se arată în studiu, citat de Sputnik France.

În urma acestui răspuns disproporționat al sistemului imunitar care încearcă să învingă virusul, organismul este slăbit, deoarece trebuie să facă faţa nu doar virusului, ci și acestui răspuns imunitar care consumă toate energiile organismului.

Potrivit oamenilor de știință, acest lucru ar putea explica dezvoltarea rapidă, la pacienții cu Covid-19, de forme severe ale bolii sau de pneumonie.

Ce se întâmplă dacă coronavirusul afectează și alte organe?

De asemenea, oamenii de știință au descoperit că noul virus poate afecta nu numai celulele sistemului respirator uman, dar și alte organe, datorită peplomerilor sub formă de vârf, de unde îi vine şi denumirea.

Totuşi, penetrarea celulelor prin căile respiratorii este cea mai ușoară cale pentru virus, potrivit cercetătorilor. Din acest motiv plămânii sunt adesea cei mai afectați.

Ultimele cifre

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), numărul de cazuri de coronavirus a depășit 17,6 milioane la nivel mondial. Peste 680.000 de oameni au murit din cauza bolii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

100
Tagurile:
coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Avertizare: Brexitul va afecta sectoarele lovite de criza cauzată de coronavirus
Coronavirus în România, 29 iulie: 48.235 (+1182) de persoane infectate, 2.269 (+30) decese
Coronavirus România, 30 iulie: 49.591 (+1.356) de persoane infectate, 2.304 (+35) decese
Coronavirus România, 31 iulie: 50.886 (+1.295) de persoane infectate, 2.343 (+39) decese

Загрузка...