Copii

Legea adopției: schimbări importante care reduc la jumătate procedurile

164
În Legea adopției au fost introduse recent modificări care simplifică mult procedurile birocratice și reduc termenele. Schimbările au intrat deja în vigoare, după cum anunță ANPDC (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție).

BUCUREŞTI, 20 aug — Sputnik. Dacă înainte procedurile birocratice greoaie și termenele lungi făceau foarte dificil procesul adopției, de acum numărul de copii adoptabili va putea crește datorită noilor reglementări din Legea adopției, informează România Liberă

O modificare importantă este reprezentată de faptul că numărul formularelor necesare pentru adopție a fost redus de la 24 la 13, iar corespondența pe suport de hârtie nu mai este obligatorie, sistemul și bazele de date fiind acum online.

„Potrivit noii legislaţii în vigoare din 12 august, termenele în care un copil poate fi declarat adoptabil au fost reduse la jumătate şi procedurile în faţa instanţei simplificate, fapt pentru care preconizăm că va avea loc o creştere a numărului de copii adoptabili", a precizat Gabriela Coman, președintele ANPDCA.

Dacă durata procesului de adopție se ridică, în prezent, la aproximativ 15 luni, pe viitor aceasta ar putea să fie redusă la jumătate, după cum a precizat reprezentantul UNICEF pentru România.

O situație care conducea la întârzierea sau chiar împiedicarea adopției era faptul că părinții care abandonaseră copilul refuzau să semneze declarațiile care permiteau familiei respective să îl adopte.

„Adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului", potrivit noilor modificări introduse în Legea adopției.

Informațiile din dosarul copilului și raportul final de evaluare al adoptatorului, care va putea fi accesat online, vor fi analizate de specialiști, iar în maximum șapte zile se va stabili dacă adoptatorul răspunde nevoilor copilului. Pentru soluționarea cererii de evaluare, se cer mai puține documente familiilor adoptatoare. Durata în care se realizează evaluarea a fost redusă de la 120 de zile la 90 de zile.

Atestatul de adoptator este valabil doi ani și nu specifică ce categorie de copii poate să adopte solicitantul. De asemenea, noua legislație prevede că o familie nu mai poate selecta etnia copilului pe care vrea să îl adopte, iar după cinci refuzuri, părinţii adoptatori nu mai pot continua procedurile de potrivire decât după ce vor finaliza un program de consiliere, potrivit europafm.ro

Totodată, potrivit legislației, o persoană adoptatoare necăsătorită are de îndeplinit aceleași condiții ca în cazul unei familii adoptatoare (soţ şi soţie).

O noutate introdusă în procesul de adopție națională se referă la concediul plătit de acomodare. Astfel, persoanele care adoptă copii vor avea dreptul la 40 de ore libere pe an pentru a fi supusă evaluărilor pentru obținerea atestatului și pentru a parcurge procedurile de potrivire. De asemenea, vor avea dreptul la un concediu de acomodare de maximum un an și la o indemnizație lunară pe perioada acestui concediu.

În prezent, în România aproximativ 58.000 de copii sunt în grija statului și, dintre aceștia, doar 3.250 sunt copii adoptabili, adică mai puțin de 6%. 

164
Tagurile:
Adopții, Lege, România
Turcia

Vouchere de vacanță 2020: perioada de valabilitate, schimbată

168
Românii care beneficiază de vouchere de vacanță primesc noutăți de la Guvern, care a decis prelungirea valabilității tichetelor emise în 2019 și 2020 până la finele lui 2021.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Voucherele de vacanță emise în 2019 și 2020 pot fi folosite până la sfârșitul anului 2021. Aceasta este decizia luată de Guvernul României.

Anunțul a fost făcut de șeful cancelariei premierului Ludovic Orban, Ionel Dancă. Potrivit oficialului, un act normativ înaintat de Ministerul Economiei prevede prelungirea valabilității până la 31 decembrie 2021.

Astfel, voucherele de vacanță acordate în intervalul menționat și care, din pricina restricțiilor sanitare, nu au putut fi folosite, vor putea fi utilizate până la sfârșitul anului viitor, mai ales în contextul în care așteptările sunt ca în primul trimestru al anului viitor efectele acestei pandemii să înceteze, a punctat Dancă.

Tot în domeniul turismului, Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență care prevede o schemă de ajutor pentru companiile din acest sector de activitate.

Astfel, se instituie un ajutor de stat de 20% din pierderile înregistrate de aceste companii în 2020 comparativ cu cifra de afaceri din 2019. Această schemă de ajutor de stat a fost discutată cu reprezentanții mediului de afaceri, care urmează a fi notificată Comisiei Europene și, după adoptarea CE, va fi adoptată în forma finală și operaționalizată.

”Este unul dintre cele mai importante programe de sprijin pentru industria HoReCa și pentru agențiile de turism în perioada aceasta”, a mai spus Dancă.
168

Загрузка...
Activitatea SAMU Botanica

Guvernul a decis: sporuri mari în Sănătate!

124
(reînnoit 14:54 28.11.2020)
Ministerul Sănătății informează că Guvernul a aprobat două acte normative în urma cărora, pe durata stării de alerta, personalul din unitățile sanitare și serviciile de ambulanță publice beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Angajații din Sănătate și asistență socială încep să își primească drepturile salariale. Aceasta este concluzia unei informări a Ministerului Sănătății care a făcut precizări cu privire la noi reglementări referitoare la sporul pentru condiții de muncă deosebit de periculoase de care beneficiază personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar implicat în gestionarea cazurilor Covid-19, în perioada stării de urgență și a celei de alertă.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat două acte normative în urma cărora, pe durata starii de alerta, personalul din unitățile sanitare și serviciile de ambulanță publice beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase.

Este vorba despre Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” și Ordonanța de Urgență privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății cauzate de evoluția răspândirii infecțiilor determinate de virusul SARS-Cov-2, precizează ms.ro.

Potrivit Hotărârii de Guvern, pe perioada stării de alertă și a celei de urgență, se acordă sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 75% până la 85% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din spitalele unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz.

De aceste sporuri va beneficia inclusiv personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pe perioada stării de urgență și alertă.
În aceeași perioadă, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar din serviciile de ambulanță publice va beneficia de un spor în procent de 80%.

Ministerul Sănătății face precizarea că acordarea acestui spor se va realiza fără eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Potrivit Ordonanței de Urgență, sporurile pentru condițiile de muncă periculoase nou stabilite se vor plătit atât din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, cât și de la bugetul de stat.

Actul normativ prevede că, în cazul nerespectarii obligațiilor contractuale de către cabinetele medicilor de familie, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală pot aplica sancțiuni graduale, începând cu avertisment la prima constatare, diminuarea contractului cu 5% la a doua constatare și 10% la cea de-a treia.

124
Tagurile:
sănătate

Загрузка...
Proteste la Paris

Protestele de la Paris au degenerate în violențe - VIDEO

0
(reînnoit 19:04 28.11.2020)
Acțiunile de protest de la Paris, împotriva proiectul de lege cu privire la securitatea globală, au degenerate în dezordini de stadă.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Demonstrațiile de la Paris împotriva articolului 24 al proiectului de lege “cu privire la securitatea globală” au degenerate în dezordini de stradă, transmite RIA Novosti.

Acțiunea a început în jurul orei 14:00, în Piața Republicii.

Peste o oră și jumătate, protestatarilor pașnici s-a alăturat un grup numeros de persoane în ținute negre. Inițial aceștia adresau insulte forțelor de ordine, apoi au început să atace polițiștii cu sticle și focuri de artificii.

Huliganii au incendiat un automobile, câteva urne de gunoi, camionete și o bicicletă. La fața locului au sosit autospecialele de pompieri.

Bulevardul Beaumarchais este inundate de gaze lacrimogene, utilizate de poliția care a încercat să disperseze persoanele agresive. Ascunzându-se de gaze, mulțimea s-a îndreptat în partea opusă, creându-se o busculadă.

Marți, Adunarea Națională a Franței a adoptat în prima lectură proiectul de lege cu privire la securitatea globală. Potrivit articolului 24 al documentului, răspândirea “imaginii unei persoane sau a unui element de identificare” a unui polițist sau jandar “în scopul afectării integrității fizice și psihice a acestuia” este pasibilă  cu un an închisoare sau o amendă de 45 mii de euro.

​Sindicatele jurnaliștilor se pronunță împotriva acestei prevederi. Aceștia au temeri că odată intrată în vigoare, angajații instituții media și cetățenii nu vor putea filma sau fotografia acțiunile poliției la manifestații sau acțiuni de protest.

Autoritățile au asigurat că proiectul de lege nu va interzice jurnaliștilor să filmeze acțiunile poliției.

0
Tagurile:
Paris

Загрузка...