Sfântul Sinod al BOR, 24 mai 2018

Patriarhia, precizări despre Slujba de Înviere 2021

206
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a explicat că, la acest moment, există o Hotărâre de Guvern prin care au fost stabilite măsurile și regulile pentru organizarea slujbelor religioase. Ce va fi de Paște.

BUCUREȘTI, 20 apr – Sputnik. Creștinii ortodocși mai au de așteptat puțin timp până când se vor putea bucura de Învierea Domnului. Însă, din pricina pandemiei de coronavirus, slujba de Paște va fi diferită și în acest an.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a explicat că există deja o Hotărâre de Guvern, prin care au fost stabilite măsurile și regulile pentru organizarea slujbelor religioase, iar la acest moment, din punctul său de vedere, nu există un motiv ca acestea să fie modificate.

În documentul respectiv, spune Bănescu, se precizează foarte limpede că slujbele se vor desfășura conform regulilor liturgice, atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericii.

De asemenea, acolo unde există posibilitatea, unde există altare de vară, unde spațiul o permite, toate aceste slujbe din perioada Săptămânii Patimilor se vor desfășura preponderent afară.

”În ceea ce privește slujba de Înviere, acolo unde numărul de credincioși ar putea fi foarte mare și locul, spațiul, dotarea bisericii respective va permite, acolo slujba va putea fi continuată afară. Nu se pune problema obligativității desfășurării slujbei exclusiv afară”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Vasile Bănescu a adăugat că toți trebuie să știe că se păstrează o tradiție, la slujba de Înviere. Și anume că la această slujbă participă majoritatea credincioșilor, iar ea se desfășoară afară.

Apoi, clericii se retrag în biserică pentru a continua slujba, până la ora 04.00, și vor fi însoțiți doar de un număr de credincioși. Credincioșii care îi însoțesc pot sta în biserică păstrând distanța de 2 metri și purtând masca de protecție.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a dat asigurări că nu se pune problema unei aglomerări, întrucât în biserică se va putea intra într-un număr limitat.

Mâine, 21 aprilie 2021, premierul Florin Cîțu se va întâlni cu reprezentanții Ministerului Sănătății, Ministerului de Interne și cu cei ai Bisericii Ortodoxe, pentru a lua o decizie cu privire la regulile legate de slujba de Înviere.

206
Tagurile:
Patriarhia Română
Tematic
Știrea nopții: Voiculescu, mesaj despre decizia CARANTINĂRII de Paști, după noile criterii
Știrea nopții: Chiar de Paști, un mare episcop e depistat cu Coronavirus!
”O astfel de prostie” de Paști: ”Organelor de cercetare le-ar trebui bun simț și judecată”
Vicarul Mihai Aurel, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consilierul patriarhal Vasile Bănescu si Alexandru Bordea participa la deschiderea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși

Purtătorul de cuvânt al BOR, atac la clericii antivacciniști

271
(reînnoit 11:08 03.05.2021)
Vasile Bănescu reacționează, după ce mai mulți clerici au susținut că Sfânta Împărtășanie este vaccinul autentic cel mai bun. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române spune că oamenii trebuie să se informeaze de la medici când vine vorba de sănătatea lor.

BUCUREȘTI, 3 mai – Sputnik. Preoții care susțin că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie primesc o replică dură chiar de la vârful BOR. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, spune că vaccinul, act medical, nu trebuie comparat cu Sfânta Împărtășanie, care ține de planul spiritual.

”Când am auzit asta să știți că, realmente, m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin. Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu”, a declarat Vasile Bănescu.

Acesta a subliniat că, pentru că a-l compara pe Hristos cu un vaccin este ceva sacrileg și că este total nedrept să arunci în spațiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile – voit sau nu – comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le.

În opinia sa, un asemenea mesaj a fracturat dialogul dintre oamenii credincioși și cei dintr-o sferă științifică.

Vasile Băsescu consideră că un astfel de mesaj a demobilizat pe foarte mulți oameni credincioși. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că acest conflict este fals și că nu există un conflict real între știință și credință.

La rândul său, Bănescu s-a vaccinat și a trecut și prin boală. Din acest motiv el este de părere că până și scepticii vor înțelege, în cele din urmă, că vaccinul nu face rău.

271
Tagurile:
Vaccinare, BOR

Загрузка...
Lumânare

Ce rămâne după ce luăm cu toții Lumină?

162
Noaptea de Înviere a scos mii de români din case ce au mers la biserici de unde au luat Lumină. Schimbă asta cu ceva ”fibra interioară” a fiecăruia dintre noi?

Trăim, în aceste clipe, marea bucurie a Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, iar moartea a fost învinsă.

”Veniți de luați Lumină!” ne îndeamnă preoții.

În fapt, ce ni se transmite? Că suntem chemați să-L primim pe Hristos, să luăm Lumina Lui, să luăm adevăr, înțelepciune, iubire din Adevărul, Înțelepciunea, Iubirea adusă de El în lume.

Iisus Hristos este, de fapt, lumina lumii care a învins întunericul, moartea trupească, ultimul dușman, a fost biruită.

Am fost azi noapte să iau și eu Lumină, ca multe alte mii de români. Nu voi vorbi aici dacă regulile de distanțare erau îndeplinite – nu erau – și nici despre purtarea măștii.

Hai să ne ridicăm puțin deasupra a tot ceea ce este omenesc, trecător, deasupra fricii de boală și de moarte.

Pentru că toți cei adunați în curtea bisericii am venit să ne bucurăm, de fapt, de victoria vieții asupra morții, de victoria luminii asupra întunericului.

Nu lumina candelelor și lumânărilor este cea pe care fiecare dintre noi a adus-o acasă, ci Lumina lui Hristos, care reprezintă, practic, o nouă viață în Hristos.

Sfântul Apostol Pavel spune că, dacă nu este credință în Înviere, atunci credința și viața noastră sunt zadarnice și că totul nu ar fi decât o alergare după vânt.

Aș vrea să cred că, după acest moment minunat, al Învierii, fiecare din noi încercăm să fim măcar mai buni unii cu alții. Să trecem clipa Învierii prin fiecare celulă a corpului nostru și să acceptăm schimbarea, să provocăm schimbarea în bine în noi.

Fiindcă, altfel, orice gest făcut în Săptămâna Mare, în noaptea de Înviere ar rămâne doar un gest ritualic și atât. Dacă nu încercăm să înțelegem semnificația și dacă nu ne dorim cu adevărat schimbarea în bine, dacă nu credem în ea și nu o chemăm, nu am adus acasă Lumina Sfântă, ci doar niște candele aprinse. Atât.

162
Tagurile:
Paște
Tematic
Sărbătoarea Paștelui în Rusia - Casa Rusă din București, invitație la dialog
Medic nutriționist dă sfaturi pentru masa de Paște
Miros de cozonac și pască în Moldova: Cum se pregătesc gospodinele de Paște
Cazuri COVID în România pe 1 mai, cu o zi înainte de Paște
Lucrați de Paște? Iată cum sunteți recompensați

Загрузка...

Imagini spectaculoase: Parada Victoriei din Piața Roșie din Moscova

0
(reînnoit 17:43 09.05.2021)
Urmăriți în reportajul foto Sputnik cum s-a desfășurat principala paradă militară din capitala Rusiei în cinstea celei de-a 76-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Parada s-a desfășurat duminică în capitala Rusiei, cu participarea a peste 12 mii de militari, a peste 190 de unități de echipamemt de luptă și 76 de elicoptere și avioane.

Ea a fost dirijată de comandantul-șef al forțelor terestre, generalul armatei Oleg Saliukov, iar ministrul Apărării, generalul armatei Serghei Șoigu, a întâmpinat parada.

Anton Sunțov a fost crainicul Parade Victoriei, în locul lui Evgheni Horoșevțev, care a murit pe 13 decembrie anul trecut la vârsta de 77 de ani.

La începutul paradei, au fost aduse în Piața Roșie pe fundalul cântecului „Război sacru” drapelul național al Federației Ruse și Stindardul Victoriei, stindardul de luptă al diviziei 150 de puști de la Idrița.

Apoi Șoigu și Saliukov au circulat în decapotabile Aurus și au salutat echipajele de paradă, după care ministrul a raportat președintelui Federației Ruse, comandantului suprem Vladimir Putin.

După discursul șefului statului și un minut de reculegere, a început o procesiune solemnă de trupe, care a fost condusă de Saliukov în decapotabilul Aurus.

 

0
  • © Sputnik / Evgeny Odinokov

    Cadeții Școlii superioare de comandă militară din Moscova în Piața Roșie din Moscova înainte de începerea paradei militare organizate cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Un veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei pe Piața Roșie din Moscova după Parada Victoriei

  • © Sputnik / Evgeny Biyatov

    Militari ai gărzii de onoare la Parada Victoriei, organizată cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

  • © Sputnik / Alexey Filippov

    Avioanele Su-25BM în timpul părții aeriene a paradei, organizate cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei

  • © Sputnik / Sergey Pyatakov

    Militari în timpul sărbătoririi a celei de-a 76-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Militari ai forțelor aerospațiale la paradă militară organizată cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei

  • © Sputnik / Pavel Bednyakov

    Elicoptere multifuncționale Mi-8 în timpul părții aeriene a paradei organizate cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Un băiat privește în binoclu în timpul paradei militare de la Moscova

  • © Sputnik / Dmitry Astakhov

    Președintele rus Vladimir Putin la parada militară de la Moscova organizată cu prilejul aniversării a 76-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Trupele aeriene, defilând la Paradă Victoriei de la Moscova.

  • © Sputnik / Sergey Guneev

    Militari ai gărzii de onoare în timpul Paradei Victoriei de la Moscova

  • © Sputnik / Evgeny Biyatov

    Tankurile T-34-85 la Parada Victoriei de la Moscova

  • © Sputnik / Sergey Pyatakov

    Veteranul Marelui Război pentru Apărarea Patriei Rimma Ritova în Parcul de Cultură Gorki

  • © Sputnik / Evgeny Biyatov

    Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, în timpul Paradei Victoriei

  • © Sputnik / Michael Metzel

    Președintele rus, Vladimir Putin, și președintele Republicii Tadjikistan, Emomali Rahmon, (dreapta) depun flori pe Aleea orașelor-erou, la mormântul soldatului necunoscut din parcul Alexandrovski

  • © Sputnik / Alexander Wilf

    Un avion-cisternă Il-78 și bombardierul Tu-95MS zboară deasupra centrului de business al Moscovei

  • © Sputnik / Ramil Sitdikov

    Un soldat cu o fată după parada militară de la Moscova

  • © Sputnik / Evgeny Odinokov

    Un militar al gărzii de onoare, în timpul Paradei Victoriei


Загрузка...