Imagine simbol

Încă un pelerinaj interzis de autorități, cel de Sfântul Dumitru

128
Premierul Ludovic Orban a dat semnalul că pelerinajul de Sfântul Dumitru, din București, va fi interzis la fel ca și cel de la Iași de Sfânta Parascheva.

BUCUREȘTI, 12 oct - Sputnik. Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat că pelerinajul care are loc în nod tradițional în București de Sfântul Dumitru nu va putea fi organizat în acest an.

 „Pelerinajul de la Sfântul Dumitru din București nu se va putea ține. Sunt un om credincios și respect biserica, dar riscul e foarte mare. Foarte mulți credincioși care participă sunt în vârstă și sunt expuși la virus. Riscul de răspândire există, atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. Sunnt anumite lucruri care pun viața credincioșilor în pericol. Sunt sigur că și la nivelul BOR există înțelegere, dar și în rândul credincioșilor”, a declarat Ludovic Orban.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, este pe data de 27 octombrie, iar anual un pelerinajul este organizat cu această ocazie de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, în perioada 25-29 octombrie.

Anul acesta, după modelul restricțiilor de la Iași, de Sfânta Parascheva, nici pelerinajul de la București nu va mai avea loc.

128
Tagurile:
Pelerini
Sfântul Sinod al BOR, 24 mai 2018

În ce condiții se va ține sărbătoarea Sfântului Dimitrie

60
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, din perioada 25-27 octombrie 2020, se va desfășura în condiții similare celor impuse la Iași, unde, în prima fază, nu au avut acces pelerinii din alte localități.

BUCUREȘTI, 22 oct - Sputnik. Condiţiile aparte din acest an de la Sărbătoarea Sfântu Dumitru vin ca urmare a restricțiilor sanitare impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

Astfel, participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizată de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfășura anul acesta în condiții de maximă precauție, ordine și protecție, sub semnul respectării riguroase a normelor igienico-sanitare, impuse de starea de alertă specială în care se află acum municipiul București.

Potrivit biroului de presă al Patriarhiei Românie, credincioșii din municipiul București care vor dori să se închine în zilele respective la Sfintele Moaște, o vor putea face în următoarele condiții:

- accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m între ele;

- pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staționare pentru facilitarea păstrării acestei distanțe;

- pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare;

- se va crea un flux unic de circulaţie a credincioșilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;

- voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi credincioșilor materiale de dezinfectare și igienă.

De asemenea, mai anunță Patriarhia, în contextul pandemiei, ”de care suntem cu toții conștienți și în care Biserica însăși a desfășurat o intensă campanie de promovare și conștientizare a regulilor igienico-sanitare, în vederea adecvării la contextul stării de alertă din București și pentru organizarea în condiții de reală siguranță a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an”, au fost luate următoarele măsuri speciale:

- renunțarea la procesiunea „Calea Sfinților” la care participau foarte mulți preoți și credincioși mireni;

- reducerea numărului de clerici slujitori și cântăreți bisericești la toate slujbele sărbătorii;

- reducerea perioadei de expunere a sfintelor moaște spre închinare la doar 3 zile (25-27 octombrie);

- protejarea raclelor cu moaștele Sfinților cu un material care va permite o permanentă igienizare.

Patriarhia a anunțat și programul liturgic al zilelor de sărbătoare, arătând că duminică, 25 octombrie 2020, la ora 7.00, Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei alături de moaștele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie. Între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Luni, 26 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, se va săvârși Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Marți, 27 octombrie 2020, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu cei 3 episcopi vicari din București, câțiva preoți şi diaconi.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanțarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate în perioada 25-27 octombrie 2020 la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane, se mai arată în comunicatul Patriarhiei.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârșitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.

Pentru a răspunde dorinței credincioșilor din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a fi părtași la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Televiziunea și Radioul TRINITAS vor transmite în aceste zile de sărbătoare toate slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală”, mai anunță Patriarhia Română.

60
Tagurile:
Sfântu Dumitru

Загрузка...
Președintele Recep Tayyip Erdogan

Erdogan critică ideea lui Macron a “islamului iluminat”

120
Președintele Turciei, Recep Erdogan, critică idea lui Emmanuel Macron de formulare a unui “islam francez iluminat”.

BUCUREȘTI, 20 oct – Sputnik. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a criticat omologul său francez, Emmanuel Macron, pentru înaintarea ideii “islamului iluminat”.

Anterior, Macron a rostit un discurs despre combaterea separatismului în Franța, anunțând că un proiect de lege, destinat consolidării valorilor republicane, va fi prezentat pe 9 decembrie. În cadrul combaterii separatismului islamic, autoritățile franceze intenționează să atragă o atenție deosebită educației copiilor. De asemenea, Macron a propus ideea creării împreună cu Consiliul Musulmanilor din Franța a unei organizații, care va permite formularea în țară unui “islam iluminat”. Potrivit lui, islamul francez trebuie eliberat de sub influența străină, fiind înăsprit controlul asupra finanțării moscheelor.

“În ultimul timp au apărut noțiuni precum “islamul francez”, “islamul european”, “islamul austriac”. Însă scopul principal al lui Macron este să-și regleze conturile cu musulmanii. Ei vor să creeze un sistem anti-islamic, în care ritualurile religioase să fie ținute doar acasă, în care se va interzice utilizarea simbolurilor religioase. Numele unui astfel de sistem nu este democrație, ci totalitarism”, a spus Erdogan într-un discurs rostit în cadrul conferinței video a Organizației Cooperării Islamice.

120
Tagurile:
Emmanuel Macron, Islam, Turcia, Recep Tayyip Erdoğan
Tematic
Erdogan speră că azerii își vor continua ofensiva
Assad l-a numit pe Erdogan inițiatorul conflictului din Karabah
Erdogan, împotriva tuturor. Turcia inițiază un experiment geopolitic
Erdogan acuză Rusia, SUA și Franța de înarmarea Armeniei

Загрузка...
Marcel Pavel

Vedete în Parlament: cântăreți celebri pe liste la alegeri

0
Doi interpreți celebri, Sanda Ladoși și Marcel Pavel, își încearcă norocul la alegerile parlamentare pe listele Partidului Ecologist Român

BUCUREȘTI, 24 oct - Sputnik. PER a ajuns în centrul atenției de când i-a preluat pe aleșii PSD lăsați pe dinafară de partid, cei mai cunoscuți fiind Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae.

Dar surprizele PER nu se opresc aici. Interpreții Sanda Ladoşi şi Marcel Pavel candidează la alegerile parlamentare în Mureş tot din partea PER. Lângă ei, pe listele de la Mureș, se află compozitorul Andrei Kerestely şi actorul Bogdan Stanoevici, fost ministru-delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni în Guvernul Ponta

De altfel, și senatorul Emanoil Savin a ajuns pe listele PER, doar că la Prahova.

Prin aceste nume cunoscute, PER încearcă să treacă pragul electoral de cinci la sută, o misiune pe care nu a putut-o îndeplini până în prezent la alegerile generale.

0
Tagurile:
Marcel Pavel, Alegeri parlamentare
Тема:
Alegeri parlamentare în România 2020

Загрузка...