Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

Biserica bate obrazul Guvernului de Sfânta Parascheva

266
Mitropolia Moldovei și Bucovinei penalizează Guvernul pentru că a luat decizia de a interzice pelerinajul de Sfânta Parascheva fără consultarea Bisericii.

BUCUREȘTI, 6 oct - Sputnik. Într-un comunicat de presă emis astăzi, Mitropolia Moldovei și Bucovinei atrage atenția Guvernului că Biserica Ortodoxă a sprijinit toate măsurile anti-Covid 19 și că Guvernul trebuia să aibă încredere în credincioși că vor respecta regulile anti-Covid la pelerinajul de Sfânta Parascheva așa cum au avut încredere și când au organizat alegeri în pandemie.

”Grija pentru trup, nu cu prețul neglijării sufletului”, spune Mitropolia în comunicatul său în care amintește că pelerinajul se săvârșește neîntrerupt din 1641.

”Astăzi, precum de secole, Biserica, prin întreaga sa implicare în domeniul social și medical, a dovedit că se preocupă de sănătatea trupească a oamenilor. Deopotrivă, Biserica este îndatorată să se îngrijească și de sănătatea sufletească a credincioșilor ei în tot timpul, dar mai ales în momente precum cele actuale, când au apărut tot mai multe forme de neliniște, deznădejde, frică și confuzie lăuntrică. Participarea la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva constituie pentru mulți un prilej de întărire în vremurile de cumpănă prin care trec”, atrage atenția Mitropolia.

Comunicatul arată că, de la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităților depuse în slujba sănătății oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade și insistă asupra faptului că organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva întărește această atitudine constantă a Bisericii, pelerinii având de respectat reguli dintre cele mai stricte.

”În acest context, ni s-ar fi părut normal ca și autoritățile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioșilor, în continuarea aceleiași încrederi cu care au fost învestiți, în calitatea lor de cetățeni, la recentele alegeri locale. Este necesar să se înțeleagă de către toți că între libertățile fundamentale se numără și dreptul oamenilor de a-și manifesta liber și neîngrădit convingerile religioase”, le bate Biserica obrazul autorităților.

Mitropolia arată, în continuare, că nu se poate ușor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

”Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu, precum și pelerinilor care nu pot veni la Iași din cauza restricțiilor impuse, exprimându-și nădejdea că pentru aceștia va veni cât mai curând și clipa în care vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”, mai spune comunicatul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
266
Tagurile:
Sfânta Parascheva
Tematic
Pelerinaj la Sfânta Parascheva - sfaturile lui Tătaru
Sfânta Parascheva: Despre Cuvioasa și ce minuni a făcut
CFR Călători: cum vor circula trenurile de Sfânta Parascheva
Președintele Recep Tayyip Erdogan

Erdogan critică ideea lui Macron a “islamului iluminat”

111
Președintele Turciei, Recep Erdogan, critică idea lui Emmanuel Macron de formulare a unui “islam francez iluminat”.

BUCUREȘTI, 20 oct – Sputnik. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a criticat omologul său francez, Emmanuel Macron, pentru înaintarea ideii “islamului iluminat”.

Anterior, Macron a rostit un discurs despre combaterea separatismului în Franța, anunțând că un proiect de lege, destinat consolidării valorilor republicane, va fi prezentat pe 9 decembrie. În cadrul combaterii separatismului islamic, autoritățile franceze intenționează să atragă o atenție deosebită educației copiilor. De asemenea, Macron a propus ideea creării împreună cu Consiliul Musulmanilor din Franța a unei organizații, care va permite formularea în țară unui “islam iluminat”. Potrivit lui, islamul francez trebuie eliberat de sub influența străină, fiind înăsprit controlul asupra finanțării moscheelor.

“În ultimul timp au apărut noțiuni precum “islamul francez”, “islamul european”, “islamul austriac”. Însă scopul principal al lui Macron este să-și regleze conturile cu musulmanii. Ei vor să creeze un sistem anti-islamic, în care ritualurile religioase să fie ținute doar acasă, în care se va interzice utilizarea simbolurilor religioase. Numele unui astfel de sistem nu este democrație, ci totalitarism”, a spus Erdogan într-un discurs rostit în cadrul conferinței video a Organizației Cooperării Islamice.

111
Tagurile:
Emmanuel Macron, Islam, Turcia, Recep Tayyip Erdoğan
Tematic
Erdogan speră că azerii își vor continua ofensiva
Assad l-a numit pe Erdogan inițiatorul conflictului din Karabah
Erdogan, împotriva tuturor. Turcia inițiază un experiment geopolitic
Erdogan acuză Rusia, SUA și Franța de înarmarea Armeniei

Загрузка...
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor

Episcopul de Huși critică “ura ateistă a progresiștilor”

195
Episcopul Hușilor, Prea Sfințitul Ignatie, a atacat fără milă ”ura ateistă a progresiștilor” care a devenit evidentă o dată cu interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva.

BUCUREȘTI, 14 oct - Sputnik. În mesajul transmis astăzi, cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, episcopul Hușilor, Prea Sfințitul Ignatie, a insistat că pelerinajul de la Iaşi ar fi putut avea loc cu respectarea măsurilor impuse de pandemie.

"Mai mult ca niciodată, în anul acesta pandemic, când umanitatea este zguduită de un virus, care ne tulbură sănătatea, viaţa, existenţa, Sfânta Parascheva poartă povara necredinţei, a urii ateiste a progresiştilor din agora virtuală sau reală, a agoniei celor care vor să anihileze orice pâlpâire firavă a credinţei, a celor mândri şi cu reflexe luciferice, care cred în minciuna iluziei lor că o pot carantina pe Sfânta în casa ei”, a transmis episcopul Hușilor.

Acesta a adăugat că Sfânta Parascheva poartă povara suferinţei credincioşilor, aidoma lui Iov, cărora le-a fost furată, prin argumente şi sofisme elaborate, exact bucuria îmbrăţişării şi întâlnirii faţă către faţă cu cea pe care o simt, în puterea cuvântului, ca fiind 'mult folositoarea'.

Potrivit episcopului Ignatie, Iaşiul a devenit pentru câteva zile un adevărat pustiu al Carantaniei, unde Ispititorul a îmbrăcat savuros, fariseic şi ipocrit, nenumărate ipostaze, neţinând cont că bucuria sărbătorii se putea desfăşura în condiţii de respectare, cu stricteţe, a recomandărilor sanitare în vreme de pandemie şi cu încredinţarea că orice creştin, iubindu-şi aproapele, se protejează atât pe sine, cât şi pe cei din jurul său.

Episcopul arată însă că sfidarea credinţei nu are nevoie de argumente pentru a se instala și atrage atenția că aceeași situație se va repeta peste câteva zile și la București, trimitere la pelerinajul de Sfântul Dumitru care a fost interzis.

Episcopul a clarificat și poziția sa față de Covid 19, arătând că nu neagă existența acestuia, ci felul în care autoritățile se amestecă în viața credinței:

”Sunt pentru respectarea recomandărilor sanitare pe vreme de pandemie cu maximă şi responsabilă stricteţe - dovadă stau toate intervenţiile mele scrise încă din vremea stării de urgenţă - , însă fără a trece cu vederea ingerinţele statului în trăirea actului credinţei, care au drept finalitate nefastă lezarea şi limitarea, în mod profund şi discreţionar, a libertăţii religioase", a precizat episcopul Ignatie.
195
Tagurile:
Ateism, Huși

Загрузка...
Federația Sanitas protestează

Asistentă medicală, strigăt: ”Rămâne copilul pe drumuri”

0
(reînnoit 19:29 21.10.2020)
Reprezentanții Federației SANITAS au postat pe pagina lor de Facebook un mesaj cutremurător al unei asistente medicale, angajate al unui spital public din Capitală.

BUCUREȘTI, 21 oct – Sputnik. Pandemia de coronavirus face ravagii nu doar în rândul românilor de rând, ci, mai ales, în rândul celor care luptă cu virusul în linia întâi. Medici, asistenți medicali etc.

Reprezentanții Federației SANITAS trag un semnal de alarmă și cer guvernanților să renunțe la interesele politice de partid sau de grup și să ia toate măsurile necesare, pentru că sistemul de sănătate și de asistență socială cedează.

De asemenea, sindicaliștii au prezentat românilor mărturia unei asistente medicale, angajat al unui spital public din București.

Acesta spune că se muncește pe rupte, însă problema este că, dacă tot personalul medical se va îmbolnăvi, cine va mai trata pacienții.

Asistenta medicală lucrează la Anestezie Terapie Intensivă și că a fost testată cu COVID pozitiv, cu toate că s-a ferit cât a putut pentru că știe că este o persoană cu risc crescut de îmbolnăvire, având insuficiență respiratorie.

”Interesează pe cineva dacă eu mâine mor? Nu! Îmi rămâne copilul pe drumuri fără un venit asigurat, soțul neavând loc de muncă!”, spune asistenta medicală.

Potrivit acestei mărturii, în spitalul în care lucrează asistenta în cauză, medicul i-a făcut consultul prin telefon, concediu medical a primit numai pentru 13 zile – calculându-se de la data la care a ieșit rezultatul pozitiv.

”Cât mai credeți că vom putea să continuăm așa?”, se întreabă cadrul medical.

0
Tagurile:
Asistentă medicală, Copil
Tematic
Lider SANITAS: ”Noi am fost arestați la locul de muncă”
SANITAS:”Punerea ”în concurență” a sistemului public de sănătate cu cel privat, nepermisă”
SANITAS anunță GREVĂ japoneză în Sănătate: cât va dura

Загрузка...