CFR Călători

CFR Călători: cum vor circula trenurile de Sfânta Parascheva

95
CFR Călători anunță suplimentarea capacității de transportare pe rutele spre și de la Iași de Sfânta Parascheva.

BUCUREȘTI, 26 sep  - Sputnik. CFR Călători anunță că va suplimenta, cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, capacitatea de transport în perioada 7/8 - 15/16 octombrie 2020 pentru persoanele care vor să călătorească spre și de la Iași.

Astfel, în acest an va fi cel mai mare număr de vagoane de dormit și cușetă pe trenurile care circulă spre capital Moldovei.

"În acest an cel mai mare număr de vagoane de dormit şi cuşetă pe trenurile care ajung la Iaşi. CFR Călători va suplimenta capacitatea de transport în perioada 7/8 - 15/16 octombrie 2020, pentru pasagerii care doresc să călătorească spre/dinspre Iaşi cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva. Trenurile care circulă pe următoarele rute: Timişoara - Cluj Napoca - Iaşi şi retur; Bucureşti - Bacău - Paşcani - Iaşi şi retur; Bucureşti - Mărăşeşti - Vaslui - Iaşi şi retur; Constanţa - Iaşi şi retur vor avea în compunere vagoane de dormit şi/sau cuşetă", se menționează într-un comunicat de presă al CFR Călători, publicat pe site-ul oficial.

De asemenea, se vor suplimenta cu vagoane, trenurile care asigură legătura feroviară între principalele orașe ale țării și municipiul Iași.

În același timp, CFR Călători informează că poate dimensiona mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, dacă sunt făcute rezervări din timp.

“Pentru a evita aglomerația, rugăm călătorii să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. De asemenea, rugăm călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete, li se comunică faptul că nu mai sunt locuri”, subliniază operatorul.

Masca de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor - staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

95
Tagurile:
Sfânta Parascheva, Iași, CFR Călători
Tematic
IAȘI: Mii de pelerini stau la coadă pentru a se închina la Sfânta Parascheva
Veşti bune de Sfânta Parascheva - se suplimentează trenurile şi vagoanele spre Iaşi
Trenuri noi spre Iași, cu prilejul Sărbătorii Sfintei Parascheva
Sfânta Parascheva: Despre Cuvioasa și ce minuni a făcut
Moment istoric: procesiuni cu moaştele Sf. Parascheva şi ale Sf. Dimitrie cel Nou - VIDEO
Ghicitul

Sfântul Andrei: tradiții și obiceiuri mai puțin știute

90
Ziua de 30 noiembrie este prilej de mare sărbătoare pentru sute de mii de români care poartă numele Sfântului Andrei. Ziua este marcată, însă, de o serie de superstiții și tradiții, însă prea puțini români știu ce trebuie făcut.

BUCUREȘTI, 30 nov – Sputnik. Ziua Sfântului Andrei, sărbătorită în fiecare an pe 30 noiembrie, are, pentru mulți români, și semnificații mai puțin știute.

În popor se păstrează o serie de superstiții și tradiții în legătură cu sărbătoarea Sfântului Andrei. Românii le respectă pentru a-și descoperi viitorul ori pentru a alunga spiritele rele.

Unele din superstițiile legate de această zi sunt înconjurate de domnia spiritelor și de strigoi, iar altele vorbesc despre bogăția anului și despre găsirea perechii în dragoste.

Majoritatea românilor cunosc faptul că ziua de Sfântul Andrei este legată de spiritele celor care nu mai sunt printre noi și de apariția strigoilor în preajma caselor, scrie impact.ro.

Astfel, ca să se simtă în siguranță, mulți români consumă usturoi în ziua de 30 noiembrie. Alții pun câte o bucată de usturoi la colțurile ferestrelor și ușilor.

Această zi prevestește anul care va veni. Românii pun crenguțe de copaci în apă pentru a vedea dacă înfloresc până la Crăciun. Acestea sunt un semn că va fi un an minunat.

De asemenea, ei pun grâu în farfurii și îl lasă până la Sărbătoarea Nașterii Domnului. Dacă încolțește, este semn de belșug.

O tradiție mult mai specială este cea a celor 12 cepe. Oamenii pun câte o ceapă în vase mici. Fiecare ceapă reprezintă o lună a anului. Dacă cepele se strică până la Crăciun înseamnă că acele luni vor fi ploioase. Pe de altă parte, cepele încolțite reprezintă luni cu bogăție.

Fetele nemăritate își pot afla alesul. Ele se așază în noaptea de 30 noiembrie între două oglinzi, având în mână o lumânare, și cred că astfel îl pot vedea pe cel lângă care vor îmbătrâni.

Tot în popor se crede că, dacă o fată face o turtă din aluat sărat, o coace pe cărbuni și o împarte în jumătate, păstrând una dintre bucăți sub pernă, va descoperi cine îi este sortit.

90
Tagurile:
Sfântul Andrei
Tematic
Arhiepiscopia Tomisului, decizie de Sfântul Andrei
Sfântul Andrei - ocrotitorul românilor: mesaje de felicitare
Pelerinaj Sfântul Andrei: ce au decis autoritățile

Загрузка...
Dan Chitic

Dan Chitic, mesaj fulminant și UNIC, pentru toți românii!

1450
Cunoscutul avocat și om de mare credință, Dan Chitic dă măsura patriotismului său într-un mesaj cutremurător, excepțional, adresat românilor – și amintește un aspect pe care nimeni nu l-a invocat!

BUCUREȘTI, 30 nov – Sputnik. Personalitate publică remarcabilă prin patriotism și implicarea pentru drepturile românilor, avocatul Dan Chitic este și un creștin practicat, acordând credinței și Bisericii un rol fundamentale, chiar principal în demersurile sale.

Evident, Dan MV Chitic participă la manifestările de la Peștera Sfântului Andrei, din comuna Ion Corvin, din Constanța. De acolo, Dan Chitic a scris aseară un text-mesaj de excepție – că, azi, ”Alba Iulia va fi la Ion Corvin!”.

Dan Chitic a scris că în această zi a Apostolului românilor, de Sf. Andrei, ”are loc adevărata alegere pe care poporul român o are de făcut în ceea ce privește viitorul său”.

”Nu sunt alegeri politice din cele care se fac din 4 în patru ani, ci este o alegere de esență, de direcție pe care o are de făcut acest neam: are de ales între teroare, dictatură, deznaționalizare și uniformizare culturală și identitară pe de o parte, și, pe de altă parte, poate alege Libertatea, Credința, Identitatea națională și apărarea Drepturilor Constituționale”, declară Dan Chitic.

Mai mult, Dan Chitic crede că este ”alegerea veacului, o alegere cât 25 scrutinuri electorale într-unul, pentru că avem posibilitatea de a alege ce și cum vrem să fim: oameni drepți, credincioși și liberi sau sclavi umili într-o colonie dintr-o margine de imperiu”.

Și, atenție la argumentul istoric excepțional adus de cunoscutul avocat:

”Nu întâmplător poate, acum 102 ani, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 a avut loc tot sub semnul pandemiei, și s-a desfășurat chiar sub cel mai sever “val” al acelei pandemii, cel din toamna și iarna anului 1918”.

Și, subliniază avocatul – ”Pandemia aceea de gripă spaniolă din 1918 a fost una adevărată, cu un virus într-adevăr criminal care a răpus 50 milioane de vieți, gripa spaniolă din 1918 ucigând 3,3 % din populația Pământului de atunci!”.  

Dar, atrage atenția Dan Chitic: ”Și oamenii din acea vreme erau adevărați căci, în pofida pandemiei, ignorând riscul de a se îmbolnăvi, românii au ieșit să se bucure de victoria lor, au ieșit să sărbătorească Marea Unire dar și victoria asupra Puterilor Centrale, împotriva Germaniei și Austro Ungariei care au fost la un pas să șteargă de pe hartă România”.

”Pe români nici nu avea de ce să-i sperie cumplita viroză spaniolă, căci tocmai încheiaseră victorioși un război de doar doi ani în care pieriseră 535.706 din conaționalii lor, respectiv aproximativ 10% din populația țării de la acea dată - ce le mai putea face o viroză după ce suferiseră din partea nemților și austriecilor?”, scrie Dan Chitic, punctând superb: ”Bunicii și străbunicii noștri au știut în 1918 să calce cu moartea pe moarte pentru a izbândi!”.

În schimb azi, mai mult de 100 de ani de la 1918, România are ”un președinte neamț, impus și protejat de noile “Puteri Centrale”, un președinte al cărui guvern ne pângărește credința punând lacăte pe biserici, ne șterge identitatea și ne răpește drepturile fundamentale, inclusiv dreptul de a ne închina la cele sfinte, o putere a cărei singur obiectiv este ștergerea granițelor și identității noastre pentru a ne integra deplin în “lumea euroatlantică””, arată acuzator avocatul patriot.  

Ori, observă Dan Chitic – ”ei, cei ce se vor stăpânii noștri, ne spun că toate drepturile și libertățile ne sunt luate acum pentru “binele nostru”, pentru a ne feri de o viroză ale cărei victime, oricum ar fi numărate ele, nu depășesc 0,05% din populația țării…”.

”Pentru cei 535.706 români omorâți de nemți pe fronturile și câmpurile acestei țări în lupta lor pentru libertatea, independența și integritatea acestei țări, pentru noi, pentru credința și identitatea noastră, dar mai ales pentru copiii noștri și pentru dreptul lor de a fi oameni liberi și demni avem datoria să ne învingem frica, pasivitatea, și comoditatea corupătoare și să ieșim din case!”, declară fulminant Dan Chitic.

De aceea, în mesajul de aseară, Dan Chitic făcea un apel la români ”să se organizeze și să meargă cu mic, cu mare la Peștera Sfântului Andrei de la Ion Corvin, să facă zid în jurul unui ierarh care a fost învrednicit de Dumnezeu să devină un conducător și un simbol al rezistenței noastre împotriva urâciunii pustiirii aduse în țară de forțele globaliste strânse în spatele președintelui Iohannis”.

Nu este însă un îndemn la participare cu orice preț, pentru Dan Chitic se adresează  și celor care nu vor veni: ”Chiar și cei care din binecuvântate pricini nu pot ajunge mâine în județul Constanța, și ei trebuie să se strângă în jurul bisericilor lor, indiferent dacă sunt sau nu credincioși, indiferent în ce cred, căci lupta aceasta se dă pentru apărarea dreptului nostru la un viitor demn, pentru apărarea libertății noastre!”

”Mâine toți românii trebuie să iasă demni și sobri să se roage și să se închine în tăcere, frățietate și bunăcuviință, fără scandal și fără dezbinare”, este adevăratul îndemn al avocatului patriot.

Un îndemn la credință, la unitate între români, la respect pentru fundamentele națiunii – ”Dincolo de orice credință, convingere sau culoare politică, azi toți românii trebuie să fie Uniți Pentru România! Cu Orice Preț!”, a scris avocatul Dan Chitic în excepționalul său mesaj.

1450
Tagurile:
Mesaj, Dan Chitic

Загрузка...

Imagini incredibile ale erupției vulcanului Lewotolok în Indonesia

0
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia, un stâlp de funingine cu o înălțime de 4 mii de metri
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
Imagini incredibile ale erupției vulcanului Lewotolok din Indonesia. Peste 4 mii de persoane au fost evacuate.

Peste 4 mii de persoane au fost evacuate din zonele adiacente locului erupției vulcanului Ile Lewotolok, de pe insula indoneziană Lembata, a anunțat luni presa occidentală, cu trimitere la agenția indoneziană pentru situații excepționale.

Totodată, un stâlp de funingină, provocat de erupție, s-a ridicat la o înălțime de 4 kilometri, motiv pentru care a fost închis aeroportul local.

Zona periculoasă din jurul craterului vulcanului, în care accesul este interzis, a fost extinsă de la 2 la 4 kilometri.

Totodată, autoritățile au sfătuit localnicii să utilizeze măști de protecție, pentru a nu inhala funinginea vulcanică.

0
  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © AFP 2020 / Geological Agency of Indonesia

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © REUTERS / Antara Foto/Aken Udjan

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia, un stâlp de funingine cu o înălțime de 4 mii de metri
    © REUTERS / Muhammad Ilham

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia, un stâlp de funingine cu o înălțime de 4 mii de metri

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © REUTERS / Muhammad Ilham

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © AFP 2020 / Joy Christian

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © REUTERS / Antara Foto/Aken Udjan

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

  • Erupția vulcanului Lewotolok  din Indonesia
    © REUTERS / Muhammad Ilham

    Erupția vulcanului Lewotolok din Indonesia

Tagurile:
vulcan

Загрузка...