Catedrala Sfânta Sofia

Revistă din Turcia promovează ideea reînvierii califatului după convertirea Hagiei Sophia

366
O revistă pro-islam din Turcia s-a confruntat cu critici după ce a promovat ideea reînvierii califatului, chiar pe coperta ultimei sale ediții. Baroul din Ankara a acuzat-o că insitgă la o insurecție.

BUCUREŞTI, 28 iul – Sputnik. Organul juridic al Turciei a depus o plângere penală împotriva revistei „Gercek Hayat”, solicitând procurorilor să deschidă o investigaţie. Acesta susţine că redactorul-șef al revistei, Kemal Ozer, și editorialistul Abdurrahman Dilipak, au instigat la ură și au incitat la o rebeliune armată împotriva statului turc, potrivit RT.

​Acuzaţia se referă la cel mai recent număr al revistei, publicat luni, care conține, pe copertă, un titlu care precizează: „Adunați-vă pentru califat. Dacă nu acum, când? Dacă nu tu, cine?” Un interviu cu Dilipak, un jurnalist conservator turc veteran, este una dintre materialele principale din ediție.

​Un califat este un stat dedicat cauzei islamului, care acţionează ca o forță unificatoare și de apărare pentru toți musulmanii. Termenul a stârnit multe aprecieri negative în ultimul timp, de când grupul terorist Statul Islamic (IS, fost ISIS) a revendicat acest titlu.

În istorie au existat patru mari califate, cel mai recent fiind Imperiul Otoman. Turcia modernă a fost fondată de Kemal Ataturk pe ruinele acestui al patrulea califat, ca republică seculară modernă care a înlăturat instituțiile învechite ale predecesorului său.

Argumentul renașterii unui califat este un subiect politic care încinge spiritele în Turcia, astfel că publicația „Gercek Hayat” a fost criticată chiar și din zona conservatoare. Purtătorul de cuvânt al partidului AK, Omer Celik, a declarat că revista urmărește o „polarizare nesănătoasă” punând la îndoială principiile fondatoare ale Turciei.

Unele reacţii negative au apărut chiar înainte de publicarea numărului, după distribuirea pe Twitter a copertei revistei redactate de Dilipak. Jurnalistul turc Ismail Saymaz a declarat că Turcia nu este o țară „care să fie condusă de o mână de radicali” și că oamenii care au redactat numărul revistei Gercek Hayat „nici măcar nu sunt conștienți cu ce fel de foc se joacă”.

​Ozer, redactorul-șef al revistei, a spus că cei care au reacţionat interpretează greșit.

„Revista noastră cere ca țările islamice să se unească, la fel cum (ţările din) Europa au creat o uniune, la fel cum alţii au făcut uniuni similare. Apelul nostru nu are nicio legătură cu vreo țară”, a declarat acesta.

Numărul a fost publicat în contextul deciziei Turciei de a converti Hagia Sophia, una dintre comorile sale naționale, într-o moschee funcțională. Construită inițial ca o biserică creștină, catedrala a fost transformată într-o moschee după cucerirea Constantinopolului de către otomani. Ataturk a transformat clădirea într-un muzeu în 1935.

366
Tagurile:
Sfânta Sofia, Islam, Turcia
Tematic
Oficial: Catedrala Sfânta Sofia nu mai este un muzeu
Patriarhia Română vrea ca Sfânta Sofia din Constantinopol să rămână muzeu
Senator rus, despre transformarea catedralei Sfintei Sofia într-o moschee
La Sfânta Sofia va avea loc pe 24 iulie prima rugăciune musulmană
UE, solicitare către Turcia să anuleze transformarea în moschee a Catedralei Sfânta Sofia
În catedrala Sfintei Sofia a avut loc prima rugăciune islamică din ultimii 86 de ani
Realitate și ipocrizie: PAPA, primul mesaj după decizia lui Erdogan privind Sfânta Sofia
Ultima oră: Erdogan a semnat ordinul de transformare a Sfintei Sofia într-o moschee
IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

ÎPS Teodosie, declarația anului! Atitudine fulminantă, istorică!

8657
(reînnoit 20:22 06.04.2021)
Este poate cea mai bună declarație rostită anul acesta – înaltul ierarh vorbește inspirat, marcând o poziție fără echivoc – pentru Dumnezeu, credință și demnitatea omului.

BUCUREȘTI, 6 apr – Sputnik. Regulamentul impus de autorități privind slujbele și ceremoniile religioase au creat o situație tensionată – pe care compromisurile acceptate de BOR nu le dezamorsează decât în mică măsură.

În aceste condiții, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a avut o intervenție fulminantă în care a desființat pur și simplu impunerile autorităților laice asupra ceremoniilor religioase – inclusiv în cazul înmormântărilor, în cazul celor despre care se spune că aveau COVID-19.

”Este totală lipsă de respect față de om în general și față de demnitatea lui”, a declarat IPS Teodosie, subliniind – ”acestea sunt reguli ale credinței și ale tradiției noastre, care nu trebuie să fie încălcate - prea mult au fost înjosiți românii și nu li s-au aplicat regulile credinței lor”.

Înaltul ierarh consideră că ”motivele înguste, fără orizont, fără credință, nu trebuie să se mai tolereze”.

”Omul are demnitate chiar și după ce a murit, chiar în legile organice… în legile organice există această prevedere ca oamenii să nu fie tratați sub nivelul celor necuvântătoare, cum au fost tratați până acum”, spune Teodosie, mărturisind că ”și mie mi s-au plâns creștinii”.

Arhiepiscopul spune ferm: ”Trebuie să facem ordine în privința aceasta - să aducem oamenii la demnitatea lor… demnitatea omului continuă și după moarte!”

”Trupul este sortit Învierii după credința noastră”, spune ÎPS Teodosie, ”Nu ne batem joc de omul care moare ca să învieze. De aceea îl îmbrăcăm și în hainele cele bune pe cel care pleacă. Trebuie să respectăm, avem o tradiție de 2.000 de ani, care nu trebuie călcată în picioare”.

Preasfinția Sa declară fără ezitare: ”Personal m-aș duce la primul ministru și i-aș spune. Și la domnul președinte! Toți trebuie să ia aminte că trebuie să ne respecte demnitatea noastră de români care suntem creștini. Nu putem să abandonăm o tradiție de 2.000 de ani, a oamenilor chip a lui Dumnezeu, cum ne-a lăsat Dumnezeu să fim”.

Critica marelui părinte la adresa autorităților este aspră: ”Îi împiedică indiferența, lipsa de afecțiune și multe alte lipsuri pe care ar trebui să și le completeze în memoria lor și funcția pe care o au”.

”Trebuie să vedem în cei ce ne cârmuiesc niște oameni care ne respectă”, spune ÎPS Teodosie acuzând că autoritățile care decid asemenea măsuri ”Nu au niciun respect și grijă de tradițiile și istoria noastră. Este o sfidare a istoriei, a omului… Mai ales, cei ce nu au credință parcă îi invidiază pe cei ce au credință”.

În privința marii sărbători a creștinismului, Învierea Domnului, ÎPS Teodosie spune ferm că nu este de acord cu deciziile autorităților de a limita slujba din noaptea Învierii și la slujba sa vor fi respectate tradițiile și nu restricțiile.

”Eu m-am exprimat fără să fiu consultat - NU se poate până la ora 02:00! Slujbele noastre sunt lungi, noi trebuie să le ținem așa cum sunt ele întocmite și nici nu înțelegem orele în care virusul este mai puternic sau este mai slab”, a declarat ÎPS Teodosie.

Înaltul ierarh consideră că ”sunt niște absurdități pe care nu le putem înghiți” – sunt ”niște metode de înjosire, de sclavagism”.

„Poporul este sclav unor ordine care nu au nicio logică și nicio utilitate”, spune Teodosie, întrebând direct – ”Care e utilitatea? Să se înghesuie oamenii în ore puține, în loc să vină pe rând? Nicio logică. Se contrazice orice logică”.

De aceea înaltul ierarh consideră că trebuie să se apeleze la ”toată opinia publică să intrăm într-o normalitate”.

”Nu e nimeni mai mare decât Dumnezeu!”, spune Teodosie, ”Vine Sfânta Lumină! Noi sfidăm Lumina care vine din cer? Ce înseamnă asta? Nu se tem? Cine nu se teme va avea motive să se teamă de Dumnezeu”.

Dumnezeu nu se lasă învins – declară înaltul ierarh. ”Nu este nimeni deasupra lui Dumnezeu, chiar dacă unii se declară fără Dumnezeu. Că nu vor ei”.

”Dacă nu vor ei, Dumnezeu tot există! Este realitatea cea mai puternică, cea mai obiectivă, realitatea de la originea lumii și care coordonează viața și sfârșitul și toate cele ce vor urma”, a declarat ÎPS Teodosie la Antena 3.

8657
Tagurile:
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie
Tematic
Reacție dură la linșajul mediatic contra ÎPS Teodosie
ÎPS Teodosie, anunț fulminant, face praf planurile lui Soros și modelul lansat de Biden!
Iohannis, făcut praf după întâlnirea cu Patriarhul – de omul IPS Teodosie!

Загрузка...
Protest împotriva vaccinării, București

Teolog: ”Biserica nu are de ce se compromită în susținerea campaniei de vaccinare”

518
(reînnoit 08:04 06.04.2021)
Un apreciat teolog avertizează promovarea a vaccinării a fost ”o însăilare jalnică de minciuni, contradicții, gafe, infantilisme” iar Biserica nu trebuie să se asocieze cu așa ceva

BUCUREȘTI, 6 apr – Sputnik. Cunoscut și apreciat pentru cultura și curajul său, teologul și politologul Bogdan Duca reacționează la idee susținerii de către Biserică a campaniei de vaccinare, fie și numai prin „informare”, așa cum au spus diverși reprezentanți ai instituției sacre.

”Biserica nu are de ce să se compromită în susținerea campaniei de vaccinare”, spune ferm Duca, subliniind – ”Campania de vaccinare este treaba statului și sistemului medical”.

Mai mult, Bogdan Duca atrage atenția asupra a ceea ce s-ar putea afla în spatele propunerii de ”colaborare”: ”Statul a eșuat să transmită un mesaj de încredere în societate. Iar sistemul medical este și el compromis”.

Altfel spus, ”campania oficială de promovare a vaccinării a fost o însăilare jalnică de minciuni, contradicții, gafe, infantilisme”.

”Pe lângă asta, e un haos logistic”, spune Duca, exemplificând – ”Până să se plângă că nu au oameni care să se vaccineze, sunt sute de mii de oameni pe listele de așteptare. Vaccinuri sunt mai puține. Și din cele care sunt, e Astra Zeneca, deja retrasă în bună parte din Europa. Dar la români merge...”.

Trecând la aspectele justificării vaccinării, teologul consideră că ”nu avem niciun argument pentru vaccinare - nici medical (cică tot ne îmbolnăvim și îmbolnăvim și vaccinați), nici politic (viața rămâne de rahat și sub dictatură sanitară și dacă faci vaccinul)”.

”Dacă e un argument, acela e frica. Iar asta trece pentru că escrocii care căpușează financiar campania de vaccinare nu sunt convingători”, scrie Bogdan Duca, întrebând – ”Chiar crede cineva pe Mirel Curea? Sau pe doctorul Marinescu? Sau pe Imbri?...”.

Deci, întrebarea vine logic: ”De ce să se compromită Biserica alăturându-se acestei campanii?”.

Chiar și în fașa unei variante de răspuns de tip „lumea e reticentă la vaccinurile astea pentru că ar fi motive religioase”, așa cum cred ”unii de sus”, Bogdan Duca replică ferm: ”NU!”.

”Pur și simplu lumea e reticentă, și pe bună dreptate, că după un an de zile în care ați jucat atât de fals rolul de salvatori, nimeni nu mai crede în voi, politicieni și specialiști. Pur și simplu nu vă mai crede nici când aveți dreptate...”, conchide teologul politolog.
518
Tagurile:
Vaccinare, Biserica
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...

Adevărul despre spitalele din România: mărturii din linia întâi VIDEO

0
(reînnoit 20:03 15.04.2021)
Eroii din linia întâi vorbesc, la un an de la debutul pandemiei de coronavirus în România, despre felul în care aceasta le-a schimbat viața, dar și despre ingrata situație în care au ajuns acum, aceea de a fi numiți ”criminali”.

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik. La un an de la debutul pandemiei de coronavirus, sistemul medical românesc, care a trecut prin multiple schimbări, unele de la o oră la alta, a ajuns în situația cumplită în care eroii din linia întâi să fie jigniți, umiliți și transformați, efectiv, în dușmani ai societății. Acest lucru s-a făcut, desigur, cu participarea generoasă a unei game întregi de cetățeni care, folosindu-se fie de influența lor dată de funcție, fie de rețelele sociale, au transformat, în ochii unei părți a opiniei publice din România, medicii, asistentele, infirmierele în ”asasini”, ”criminali”, iar spitalele, în locuri ale groazei.

Care este adevărul și cum a schimbat pandemia de coronavirus viața angajaților din sistemul sanitar? Iată o întrebare la care corespondentul Sputnik Georgiana Arsene a încercat să afle răspunsuri de la câțiva angajați ai mai multor spitale importante din București.

Gina Vochin este asistent medical la Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino din București, lider de sindicat și secretar general la Uninea Sindicală SANITAS București. Inițial, unitatea spitalicească a fost una non COVID, cu zone tampon, unde pacienții erau testați și apoi trimiși în secțiile unde era cazul.

Numărul de paturi s-a redus, astfel încât unele saloane au rămas doar cu un pat. Vorbim de zona tampon.

La un an de zile, nemulțumirea este că lucrurile din sistem nu sunt puse la punct.

”În această perioadă, s-a acumulat nemulțumire la nivelul pacienților și la nivelul nostru, pentru că s-a muncit fără concedii, s-a muncit fără libere. Fiind spital non-COVID, sporul acela de COVID nu s-a dat, deși colegele mele, și eu am intrat pe zona roșie și am tratat COVID”, spune Gina Vochin.

Aceasta a adăugat că sporul s-a dat, în spitalele non COVID, strict pe numărul de ore cât s-a lucrat la pacient.

În spațiul public s-a vehiculat ideea că pacienții nu mai primesc îngrijiri pentru afecțiunile de care suferă – cancer, spre exemplu – și că toată atenția este ocupată de coronavirus.

Gina Vochin a vorbit despre acest aspect controversat. Explicațiile le puteți urmări în materialul video de mai jos.

0

Загрузка...