Lumina Sfântă

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Slujba de Înviere se va repeta

389
Arhiepiscopia Tomisului a anunţat un eveniment fără precedent în Biserica Ortodoxă: toate bisericile și mănăstirile din județul Constanța vor repeta slujba Învierii, iar credincioşii vor avea ocazia să să ia lumină.

BUCUREŞTI, 21 mai – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit unui anunţ postat de Arhiepiscopia Tomisului pe pagina sa de Facebook, toate bisericile și mănăstirile din județul Constanța vor oficia din nou slujba Învierii în noaptea de Înălţare.

Decizia răspunde unei dorințe a credincioșilor, care nu a putut fi împlinită din cauza situaţiei create de pandemia de coronavirus. Astfel, ei vor putea participa la Liturghia Învierii şi să aducă în casele lor lumina „ca pe un drum simbolic al urcușului spre Înviere”, scrie Arhiepiscopia Tomisului în postarea pe Facebook

În acest sens, au fost rânduite şi trei zile de post: în zilele de 24, 25 şi 26 mai, iar apoi credincioşii se vor putea împărtăşi la slujba care va fi oficiată în noaptea de 26 spre 27 mai. Ei vor primi Lumina Învierii la fel ca în noaptea de Paşti şi o vor duce acasă.

„În noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști”, anunţă Arhiepiscopia Tomisului.

De asemenea, întrucât Înălțarea Domnului (joi, 28 mai) este și ziua pomenirii eroilor, preoții vor pomeni în cimitire pe cei adormiți precum la Paștele Blajinilor.

Arhiepiscopia mai menţionează că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor în noaptea de 26 spre 27 mai este Lumina ce a fost adusă de Paști de la Ierusalim, ea fiind păstrată în sfintele altare în tot acest timp.

Reacţia Patriarhiei

Cu privire la decizia Arhiepiscopiei Tomisului, Patriarhia a reacţionat, reamintind că slujba Învierii din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română, iar Lumina Sfântă a ajuns în casele multor credincioşi, în ciuda situaţiei complicate create de pandemie.

„Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului comunicată astăzi este una luată în virtutea principiului autonomiei eparhiale si asumată integral, dar exclusiv, de ierarh și de acest for bisericesc local. Nutrim speranța că hotărârile comunicate de Arhiepiscopia Tomisului vor putea fi împlinite cu respectarea reglementărilor legale în vigoare”, a precizat Patriarhia Română.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

389
Tagurile:
Înviere, Paște
IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Replică unui cunoscut preot la atacul contra IPS Teodosie

309
(reînnoit 07:23 11.05.2021)
În urma atacurilor și criticilor aduse IPS Teodosie vine o excelentă replică, potrivită cu epoca „respectării drepturilor”

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Comentariile arhiepiscopului Teodosie bazate pe textele Vechi Testamentare au generat o adevărată furtună în opinia publică. Mai mulți ”apărători ai drepturilor omului”, evident necunoscători ai Scripturii l-au atacat pe înaltul prelat, inclusiv la Consiliul Discriminării. 

Acestora le răspunde inspirat preotul și ziaristul Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

”Ce scandal pentru că IPS Teodosie a citat din Biblie. Dacă se apuca de satiră tip Charlie Hebdo era mai bine???”, scrie Eugen Tănăsescu.

Într-adevăr, preotul punctează excelent – pentru că revista în cauză a jignit în cel mai abject mod cele mai sacre figuri ale religiilor și cele mai înalte valori ale credințelor. Dar, în cazul lor, aceeași zonă progresistă a spus că e ”drept la opinie” și ”libertate a presei”.

Într-un sens apropiat, Eugen Tănăsescu a folosit o un joc de cuvinte: ”"Biserica e Evul Mediu" Așa crede cine trăiește în Evul Media”.

Pe de altă parte, în cazul declarației președintelui CNCD, Tănăsescu comentează: ”Șeful CNCD crede că și preoții trebuie să accepte directivele ideologice ale Statului”  - și apropie atitudinea lui Asztalos Csaba de aceea a unui ”#komisar” – evident, cu referire la comisarii poporului, din perioada de început al URSS.

De fapt, președintele CNCD, Csaba Asztalos, a încercat să nuanțeze ideea verificării reclamațiilor depuse contra IPS Teodosie, dar înțelesul intențiilor sale este oricum ambiguu.

„Ceea ce vom analiza noi în această speță și în oricare alta de acest gen este contextul în care s-a făcut declarația, conținutul, scopul – dacă a fost sau nu o intenție de a aduce o atingere demnității anumitor categorii de persoane – și, desigur, calitatea celui care a făcut declarația, pentru că vorbim despre un formator de opinie, care influențează comportamente din societate”, a declarat Asztalos Csaba, subliniind că ”nu va analiza și nici nu va sancționa ceva ce ar putea fi, în acest caz, o interpretare a credinței”.

Da fapt, IPS Teodosie a explicat, conform Bibliei, de ce nu este discriminatorie interdicția femeilor de a ocupa funcțiile importante în Biserică: ”Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia. Ea a început păcatul”.

”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar fi înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul. Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus ’În dureri vei naşte fii’. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a spus IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
309
Tagurile:
CNCD, Atac, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie

Загрузка...
Vicarul Mihai Aurel, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consilierul patriarhal Vasile Bănescu si Alexandru Bordea participa la deschiderea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși

Purtătorul de cuvânt al BOR, atac la clericii antivacciniști

277
(reînnoit 11:08 03.05.2021)
Vasile Bănescu reacționează, după ce mai mulți clerici au susținut că Sfânta Împărtășanie este vaccinul autentic cel mai bun. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române spune că oamenii trebuie să se informeaze de la medici când vine vorba de sănătatea lor.

BUCUREȘTI, 3 mai – Sputnik. Preoții care susțin că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie primesc o replică dură chiar de la vârful BOR. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, spune că vaccinul, act medical, nu trebuie comparat cu Sfânta Împărtășanie, care ține de planul spiritual.

”Când am auzit asta să știți că, realmente, m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin. Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu”, a declarat Vasile Bănescu.

Acesta a subliniat că, pentru că a-l compara pe Hristos cu un vaccin este ceva sacrileg și că este total nedrept să arunci în spațiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile – voit sau nu – comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le.

În opinia sa, un asemenea mesaj a fracturat dialogul dintre oamenii credincioși și cei dintr-o sferă științifică.

Vasile Băsescu consideră că un astfel de mesaj a demobilizat pe foarte mulți oameni credincioși. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că acest conflict este fals și că nu există un conflict real între știință și credință.

La rândul său, Bănescu s-a vaccinat și a trecut și prin boală. Din acest motiv el este de părere că până și scepticii vor înțelege, în cele din urmă, că vaccinul nu face rău.

277
Tagurile:
Vaccinare, BOR

Загрузка...

Împușcături la o școală din Kazan

0
Împușcături la o școală din Kazan Împușcături la o școală din Kazan Împușcături la o școală din Kazan

Atacul la școala № 175 de pe str. Jaudat Faizi, 8, din Kazan, Republica Tatarstan din Rusia, a avut loc în timpul desfășurării orelor.

Unul dintre atacatori a fost reținut, al doilea, potrivit datelor preliminare, s-a refugiat în clădirea școlii, unde a fost lichidat. 11 persoane au murit, 16 sunt la spital.

"Se auzeau împușcături în toată școala. Au împușcat de multe ori. Există victime, sunt zvonuri că o profesoară de clase primare a fost împușcată în fața elevilor de clasa întâi", a spus o sursă citată de RIA Novosti.

La fața locului se află medici, polițiști, psihologi, sunt prezenți președintele Tatarstanului Rustam Minnihanov, ministrul Sănătății al republicii Marat Sadîkov și procurorul regiunii Ildus Nafikov.

În toate instituțiile de învățământ din oraș au fost consolidate măsurile de securitate. A fost deschis dosar penal.

 

0

Загрузка...