Golgota, locul răstignirii lui Iisus Hristos

Recunoștință de Înviere celui care îl aduce an de an pe Iisus în casele noastre!

605
(reînnoit 12:33 19.04.2020)
A fost un căutător, un om care a umblat ca artist pe calea fundamentalului creștin – iubirea, acest sentiment ce transcende ciclul pământesc al vieții și morții.

BUCUREȘTI, 19 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Prietenul meu, teologul Bogdan Duca nota deunăzi: ”Cel mai bun film cu viața Domnului rămâne, după mine, filmul regizat de Zeffirelli. Oricum, lui și "Cărții Cărților", datorăm faptul că în poporul nostru se mai știe și câte ceva din viața Domnului”.

Au fost 60 de ani de creație în care Franco Zeffirelli, regizorul capodoperei cinematografice și spirituale ”Iisus din Nazareth” a oferit umanității capodopere cinematografice, puneri în scenă magnifice ale unor opere muzicale, spectacole unice ale culturii mondiale…

A trecut în eternitate anul trecut chiar în perioada Rusaliilor. S-a născut în orașul Renașterii, Florența, pe 12 februarie 1923. De fapt, autorul capodoperei Iisus este legat prin sânge de figura centrală a Renașterii, Leonardo Da Vinci.

Conform unor studii, familia lui Zeffirelli din partea tatălui – Corsi - este scoborâtoare din Leonardo da Vinci! Tatăl marelui regizor, Ottorino Corsi, s-a născut în localitatea toscană Vinci (din zona metropolitană a Florenței), de unde erau originari și părinții geniului Renașterii.

Desigur, cea mai cunoscută creație a sa rămâne filmul ”Iisus din Nazareth”, în care alegerea în rolul principal a lui Robert Powell a generat un fenomen unic: chipul Mântuitorului a ajuns să fie asociat de generațiile contemporane cu cel al personajului din capodopera zeffirelliană.

Și așa va rămâne, iar în memoria umanității Franco Zeffirrelii va rămâne unul dintre cei mai mari regizori și creatori ai artei secolului XX, cinematografia.

De fapt, în afară de Paște și Crăciun, Zeffirelli a creat lumii creștine al treilea eveniment care aduce aminte - majorității celor ce se declară formal creștini - despre Iisus! Acesta e adevărul, exact cum scrie Bogdan Duca – că datorăm operei acestui regizor ”faptul că în poporul nostru se mai știe și câte ceva din viața Domnului”. Dar nu numai românii – ci, așa cum spunea, lumea creștină!

Pentru mine, Zeffirelli a fost un căutător, un om care a umblat ca artist pe calea fundamentalului creștin – iubirea. De aceea, în final vă propun să urmăriți în o secvență dintr-o altă capodoperă, un reper pe parcursul căutării lui Zeffirelli – poate cea mai umană exprimare a iubirii, acest sentiment ce transcende viața: ”Romeo și Julieta”. 

O secvență cu inegalabila muzică a lui Nino Rota, un adevărat imn al iubirii - cea care nu se termină odată cu moartea – ci este chiar sensul Învierii! Sărbători fericite!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

605
Tagurile:
Iisus Hristos, Paștele, Înviere
Tematic
Fotografie rară: Cum era marcat Paștele Blajinilor în 1941
Iohannis a anunțat unde va petrece Paștele împreună cu soția sa
Important: Unde poți suna dacă ai rămas blocat în vamă de Paștele Blajinilor
Zece reguli de care trebuie să ții cont de Paștele Blajinilor
Iată cum era marcat Paștele Blajinilor în 1941 - Fotografii rare
Când pică Paștele ortodox în 2020, dar și în următorii ani
Patriarhia Română

Patriarhia Română critică ”persoanele agresive” care au făcut scandal într-o mănăstire

189
Patriarhia Română a transmis astăzi printr-un comunicat de presă o reacție la agresiunea de care au dat dovadă cele două persoane care au agresat personalul mănăstirii Jieț din județul Hunedoara

BUCUREȘTI, 25 mai - Sputnik, Marius Holdean. Patriarhia Română atrage atenția printr-un comunicat care a fost adevărata desfășurare a evenimentelor din incinta mănăstirii Jieț, Hunedoara:

”Am putut vedea cu toții într-o înregistrare difuzată astăzi două persoane care descind la mănăstire cu telefoanele „armate” pentru a vâna posibile ilegalități ecleziastice pe vremea stării de alertă. Persoane aprioric agresive care își înregistrau cu voluptate preludiul invadării unei biserici de mănăstire în care se rugau niște oameni”, se arată în comunicat.

Patriarhia explică faptul că, fiind vorba de o mănăstire, în ea trăiește o comunitate asemenea unei familii care are o viață în comun și care participă împreună la numeroasele slujbe care se fac acolo, cel mai adesea exclusiv pentru comunitatea respectivă, cu păstrarea regulii distanțării sanitare.

”Există și ceremonii religioase care se pot desfășura acum în biserici, în prezența unui număr limitat de persoane. Persoane care nu ar trebui agresate de indivizi cu accese patologice de furie și ură. Fie ele și antiecleziastice”, își exprimă Patriarhia revolta față de comportamentul agresiv al intrușilor.

Comunicatul mai observă că, nedorind să participe la slujbă, ci doar să o tulbure, invitați din acest motiv în mod foarte insistent să părăsească mănăstirea, cei doi agresori au ales să meargă la spital pentru a se declara, tot ei, maltratați.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

189
Tagurile:
Mănăstire, Agresiune, reacție, Patriarhia Română, BOR

Загрузка...
Sfântul Sinod al BOR, 24 mai 2018

Coincidență suspectă: Eșecul ”Referendumului pentru familie” și scandalul sexual din BOR

389
(reînnoit 08:32 24.05.2020)
”Cum nu mai cred de multișor în independența justiției, mă întreb: oare nu cumva autoritățile arată, cu politețea securistă ce îi caracterizează, ”pisica” spre BOR?”

BUCUREȘTI, 24 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscutul analist Bogdan Duca, teolog și politolog, aduce în discuție o coincidență foarte interesantă, pe fondul unui scandal monstru care a revenit, la fel de suspect, în aceste zile – dosarul ”sexual” al fostului episcop al Hușilor.  

Bogdan Duca aduce aminte că ”în plină campanie pentru referendumul pentru familie, se detona un scandal sexual homosexual în chiar cel mai înalt nivel al BOR”. Ce s-a întâmplat atunci?

”Înregistrări porno cu episcopul Corneliu al Hușilor, dar mai ales cu discuții în care acesta menționa pasiunile sodomite ale unor altor ierarhi sinodali treceau din folderele bârfelor preoțești în dosarele procurorilor”,  amintește Duca.

Și care a fost efectul nenorocirilor cunoscute și necunoscute de opinia publică? ”De unde BOR începuse o adevărată trezire spre chestiunile sociale și o implicare în bătălia pentru familie, scandalul a provocat un non-combat cu consecințele văzute în zilele referendumului”.

Iar Referendumul, ne amintim, în ciuda tuturor sondajelor, pronosticurilor, opiniilor exprimate – a căzut! S-a cam dat vina pe PSD, o acuzație stupidă, dar oarecum ”înghițită” de opinia publică.

Dar ceva a mai fost în neregulă atunci, iar Bogdan Duca atrage acum atenția: a fost… tăcerea presei în legătură cu scandalul din BOR – ceea ce, dată fiind amploarea și posibilele implicații ”înalte” sugerate, nu e firesc!

”Presa a trecut totul sub tăcere, după zilele ”fierbinți” ale scandalului, ba chiar, după referendum, sfințirea șantierului noii catedrale patriarhale a fost mediatizată și aplaudată de presă și autorități, parcă răsplătind eșecul (de fapt autosabotajul) de la referendumul pentru familie”, spune Duca.

Sigur, e o ipoteză șantajului la BOR, a ”trocului tăcerii” e greu de demonstrat – dar, dacă stăm strâmb și ne gândim drept, căderea referendumului ar putea fi explicabilă așa – prin îndepărtarea BOR de pe câmpul bătăliei.

Iar Bogdan Duca mai aduce aminte de un alt aspect, de asemenea surprinzător, tot din motiv de tăcere.

”Cazul Corneliu a fost ”tranșat” fără scandal - Onilă nu a fost depus din scaun, nici canonisit - și-a dat demisia, păstrând statutul episcopal și leafa aferentă, a primit o vilă de reședință, mașină, șofer, personal care să aibă grijă de bunăstarea și confortul său arhieresc”, spune analistul, constatând din nou: ”Spre mirarea mea, presa a ignorat subiectul”.

Într-adevăr, nici un jurnalist nu a fost interesat ”de dulcea „pedeapsă” a lui Onilă – are dreptate Bogdan Duca.

”Doar câțiva chiar devotați au avut semne de întrebare cu privire la felul în care un dosar în care Onilă putea fi acuzat de sex cu minori, a... dispărut în neantul arhivelor - nu a fost clasat ci a dispărut”, spune Duca.

În schimb, a apărut brusc, acum! ”Aflu că a apărut la un an și jumătate, după”, se miră și Bogdan Duca, așa cum am făcut-o și noi la reținerea și arestarea fostului episcop… la mult timp după ce acesta nu mai avea funcții, era probabil supravegheat chiar din interiorul instituției – deci nu mai putea influența martori, probe...

”Cum nu sunt vreun inocent și nu mai cred de multișor în independența justiției, mă întreb: oare nu cumva autoritățile arată, cu politețea securistă ce îi caracterizează, ”pisica” spre BOR? Ce i-o fi deranjat?”, întreabă Bogdan Duca.

Într-un recent articol scriam că în contextul în care unii episcopi și preoți – și chiar BOR - par a fi devenit o problemă pentru autoritățile care impun izolarea, este ciudată această acțiune mediatizată și greu de justificat a procurorilor – reținerea, cu presa de față, a fostului episcop… după atât timp de la scandal! Și după ce s-au luat măsuri în ceea ce-l privește, mai mult sau mai puțin drastice.

Scriam în articolul respectiv - chiar fără a adopta temele conspirației, nu poți să nu te întrebi de ce ancheta nu s-a derulat mai departe fără măsuri extreme și fără mediatizare?

În concluzie, analizând coincidențele ciudate – și alte aspecte bizare, cum ar fi atitudinea presei – atunci da, eșecul Referendumului ar putea avea o altă explicație decât cele la care ne-am gândit până acum.

389

Загрузка...

În Moldova se nasc tot mai puțini copii, iar fiecare al cincilea e bolnav

0
(reînnoit 16:01 30.05.2020)
În ultimii ani, în țara noastră se nasc tot mai puțini copii. Asta arată un raport al Biroului Național de Statistică.

CHIȘINĂU, 30 mai - Sputnik. Raportul Biroului Național de Statistică arată că anul trecut în Moldova s-au născut 32 de mii de bebeluşi, dintre care 52 la sută au fost băieţi.

Cifra este cu 7,8 la sută mai mică decât în 2018. Dacă analizăm datele din ultimii ani, cei mai mulți copii au venit pe lume în 2015, mai exact 14,5 micuți la o mie de locuitori. De atunci însă rata natalității este în scădere.

În 2017 au fost 13,4 bebeluşi la o mie de locuitori, în 2018 - 13, iar anul trecut s-au înregistrat 12,2 nou-născuţi la o mie de locuitori. 

În același timp, s-a diminuat ponderea copiilor născuți în afara căsătoriei. Nivelul natalității extraconjugale în anul 2019 a constituit 19,3%. Adică, aproape fiecare al cincilea copil s-a născut în afara căsătoriei. Cei mai mulți au fost la sate - 22,2%, iar la orașe rata este de 14,9 la sută.

Statistica mai arată că în anul 2019 circa 6,7 mii de copii s-au născut bolnavi ori s-au îmbolnăvit, ceea ce a reprezentat 20,6% din numărul copiilor nou-născuți.

La începutul acestui an, numărul copiilor în Republica Moldova constituia peste 583 de mii. Astfel, aproape fiecare a cincea persoană avea o vârstă de până la 18 ani. 

Anterior, mai mulți experți au declarat că în țara noastră se nasc tot mai puțini copii și au menționat că în anul 2050 o treime din populația Moldovei o vor constitui bătrânii. Studiile sociologilor arată că o situație demografică normală se constituie atunci când la fiecare zece femei revin 21 de copii, cu condiția că populația nu ar emigra. Evident, pentru Moldova acest lucru nu este real în prezent.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Moldova, Copii
Tematic
Întrebare justă: ”Ce să faci cu 31 de copii mascați într-o sală de clasă cu o educatoare?”
Ministerul Sănătății: ”Malformaţiile şi viciile genetice, a 3-a cauză de deces la copii”
Avertizare UNICEF: Covid-19 ar putea ucide indirect până la 6.000 de copii pe zi în 6 luni
Raluca Turcan, anunțul momentului: se dau bani pentru copii
Avertisment ONU: sute de mii de copii ar putea muri din cauza crizei provocate de pandemie

Загрузка...