Papa Francisc

Cunoscut jurnalist dezvăluie adevăratele intenții ale Papei Francisc în România

865
(reînnoit 15:57 30.05.2019)
Jurnalistul Dan Andronic vede, în vizita pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc o va demara mâine în România, un moment încărcat de semnificație.

BUCUREȘTI, 30 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Începând de mâine, 31 mai 2019 și până în data de 2 iunie, Papa Francisc se va afla în țara noastră, unde va întreprinde o vizită apostolică.

În opinia jurnalistului Dan Andronic, vizita Papei Francisc reprezintă un semnal de toleranță către toate confesiunile și minoritățile. Va fi prima întâlnire a unui Papă cu reprezentanții comunității rome precum și prima prezență a unui Suveran Pontif la Bacău și Sibiu.

De ce nu vizitează Papa, însă, Ungaria, țară predominant catolică și a ales, în schimb, să se întâlnească cu credincioșii în patru locuri din România: București, Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj?

Andronic este de părere că Papa Francisc nu este de acord cu politica premierului Ungariei, Viktor Orban, cu privire la imigranți.

”În al doilea rând, pentru a permite unui număr cât mai mare de creștini, indiferent de rit, să asculte Sfânta Liturghie din gura Sfântului Părinte. (…) În al treilea rând, ca un semnal de toleranță. Mesajul geopolitc este evident. Papa Francisc vizitează România, o țară predominant ortodoxă și nu Ungaria catolică, pentru că nu acceptă discursul agresiv al liderilor de la Budapesta față de imigranți”, a scris Andronic

Jurnalistul a precizat că Patriarhul Daniel este, la rândul său, un interlocutor inteligent și atent, dornic să răspândească același mesaj de toleranță.

Programul vizitei Papei Francisc la Patriarhia Română cuprinde o întrevedere în Palatul Patriarhiei cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române mâine, la ora 15.45.

Această întrevedere va fi urmată de vizita Papei Francisc la  Catedrala Națională, unde va fi primit, la ora 17.00, de Patriarhul Daniel.

865
Tagurile:
intenții, jurnalist, România, Papa Francisc
Tematic
Papa de la Roma a îndemnat la combaterea „fake news”
Partiarhul Kirill și Papa Francisc au adoptat un mesaj pacificator legat de Siria
Papa de la Roma se aliniază poziției lui Erdogan, împotriva SUA
Papa avertizează cu privire la „iarna demografică” în Europa - „cortina de gheaţă”
Patriarhul Kirill și Papa Francisc au discutat situația în jurul Siriei

Загрузка...