Părintele Calistrat Chifan

Avertismentul unui îndrăgit preot ortodox: „Sfârșitul Lumii ar fi chiar astăzi!”

232
Părintele Calistrat, unul dintre cei mai îndrăgiţi duhovnici şi predicatori ai României, ne îndeamnă la ce anume trebuie să medităm acum la începutul Postului şi ce să cerem în rugăciune mai ales în această perioadă.

BUCUREŞTI, 14 mart – Sputnik, Doina Crainic. Părintele Calistrat de la mănăstirea Vlădiceni, unul dintre cei mai îndrăgiţi duhovnici şi predicatori ai României, a spus într-o predică recentă că, dacă Dumnezeu ar lăsa lumea „pe mâna noastră”, sfârşitul lumii ar fi chiar astăzi.

„Dumnezeu ne poate răbda pe atâtea miliarde de zănateci, pe tot globul și ne tolerează, ne îngăduie, ne trimite îngerii păzitori, ne echilibrează, ne vegheze, noi tot nemulțumiți suntem. În clipa în care ar lăsa Dumnezeu lumea pe mâna noastră, noi chiar astazi am distruge-o, azi am declanșa «Sfârșitul Lumii», după tot haosul din mintea omenească”, atrage atenţia părintele Calistrat, în predica rostită în duminica izgonirii lui Adam din Rai.

Astfel că cea mai importantă rugăciune în această perioadă de început de Post este „Doamne, ajută-mă să nu țin minte răul”, subliniază părintele.

„Uneori suntem atât de neputincioși, încât nu putem să iertam cele mai elementare greșeli. Însă trebuie să facem ceva și pentru suflet, atunci când nu știm cum să facem într-o asemenea situație, ne aplecăm smeriți înaintea lui Dumnezeu și spunem așa: «Doamne, deschide ochii iniimii mele, să priceapă legea Ta!» Eu poate nu pot ierta în clipa acesta, dar am o rugăminte la Tine, fiind că ești Dumnezeu, le poți face pe toate: «Ajută-mă să nu ţin minte răul!». Acesta ar fi primul semn că într-o zi vom putea ierta”, a spus părintele Calistrat în predică.

Răul poate avea rădăcini „adânci şi ascunse” atunci când nu ne luptăm să ucidem, prin rugăciune şi smerenie, „dracii urii, dracii furiei și dracii răzbunării, ai pizmei și zavistiei”, mai atrage atenţia părintele.

232
Tagurile:
Sfârșitul lumii, Mănăstirea Vlădiceni, Părintele Calistrat

Загрузка...