Patriarhul Kirill

Patriarhul Kirill: Respingerea valorilor familiei duce civilizația în haos

188
(reînnoit 17:43 31.01.2019)
Civilizația va deveni vulnerabilă în fața haousului în cazul în care va renunța la valorile tradiționale ale familiei, a declarat Patriarhul rus Kirill.

BUCUREȘTI, 31 ian – Sputnik. Renunțarea la valorile familiei în lumea contemporană vulnerabiliează civilizația în fața haosului care distruge societățile umane, a declarat Patriarhul Moscovei și Întregii Rusii Kirill în cadrul unui eveniment festiv organizat la Kremlin cu ocazia împlinirii a 10 ani de la întronizare, transmite RIA Novosti.

"În civilizația contemporană definiția familiei este tot mai diluată până la o confuzie totală. În conștiința colectivă sunt lansate și activ plantate semințele unor idei false despre importanța așa-numitei “identități de gen”, necesitatea unei dezvoltări timpurii a sexualității la copii, diversitatea formelor de căsătorie, caracterul firesc și natural al "căsătoriilor de probă", mișcare pentru refuzul de a concepe copii – așa-numita "childfree", a spus patriarhul.

Potrivit lui, acestea și multe alte “virusuri” distrug valorile tradiționale ale familiei. În legătură cu aceasta, Întâistătătorul al Bisericii Ortodoxe Ruse a reamintit că aceste valori reprezintă nu doar una din “căile spre o viață veșnică, dar și o condiție a fericirii personale, în calitate de părinte și de copil în viața pământească, precum și o temelie solidă a vieții sociale”, a declarat patriarhul.

188
Tagurile:
valorile tradiționale, familia, Rusia, Patriarhul Kirill
Tematic
Patriarhul Kiril, despre "soborul de unificare" din Ucraina
Patriarhul Kirill: Conflictele politice nu pot afecta lumea spirituală a credincioșilor
Mesaj puternic: Patriarhul Kirill, despre gadgeturi și controlul total - Video
Putin: trebuie să ne păstrăm identitatea, unitatea și solidaritatea
Schisma din Ucraina. Putin: Rusia își rezervă dreptul de a apăra libertățile cetăţenilor

Загрузка...