Chilia Sfântului Daniil Sihastrul

Viața Sfântului Daniil Sihastrul - povățuitorul de taină al lui Ștefan cel Mare și Sfânt

659
(reînnoit 09:50 31.12.2018)
Sfântului Daniil Sihastrul a fost cel care l-a îndemnat pe Ștefan cel Mare și Sfânt să apere ţara şi creştinătatea de mâinile păgânilor, încredinţându-l că de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.

CHIȘINĂU, 31 dec — Sputnik. Astăzi în bisericile ortodoxe din Moldova este pomenit Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul de la Voroneț, care este considerat unul dintre cei mai populari sfinți moldoveni din toate timpurile.

Pentru a fi deosebit de proorocul Daniel din Vechiul Testament sau de Daniil Stâlpnicul, el mai este cunoscut și cu numele de Sfântul "Daniil schimonahul" sau "Sfântul Daniil cel Nou".

Viața Sfântului Daniil Sihastru

Una din tradițiile păstrate în popor despre Daniil Sihastrul a fost scrisă mult mai târziu, de marele cronicar moldovean Ion Neculce (1672-1745), în lucrarea lui "O samă de cuvinte". Alte tradiții despre el se păstrează și azi în satele și mănăstirile Bucovinei. Potrivit acestora, el s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, la botez primind numele Dumitru. Ulterior, a fost tuns în monahism la mănăstirea-catedrală din Rădăuți, primind, potrivit rânduielilor monahale, numele David.

A trăit în preajma Sfântului locaș de închinare, cu hramul Sfântul Nicolae, ctitoria lui Bogdan Voda întemeietorul. Aici a învățat carte, a deprins pravila vieții călugărești și a lucrat în gospodăria mănăstirii. După aceasta, el se retrage din lume și de frământările ei. Tânărul monah se retrage la schitul Sfântul Lavrentie (Laurentiu), în hotarul satului Laura, numit asa dupa "lavra" de călugări care fuseseră odată în aceste locuri.

Aici a imbracat "schima cea mare", adică ultima treapta a călugăriei, primind un nume nou — Daniil. Noul ieroschimonah Daniil s-a retras apoi într-un loc tăinuit, în munți, pe malul pârâului Viteul, azi în satul Putna. Potrivit tradiției, acolo a dăltuit un paraclis la care se mai vede și azi pridvorul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată, care îi slujea drept chilie.

Daniil Sihastrul și Ștefan cel Mare și Sfânt

În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoinţa şi minunile Sfântului Daniil Sihastrul şi fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind cîteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mângâiere. Apoi, liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvîntat şi s-a rugat pentru dânsul, apoi i-a proorocit că în curând va fi domn al Moldovei şi l-a liberat cu pace.

În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare, ajungând pe scaunul Moldovei, s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfântului Daniil Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi mărturisea păcatele, apoi cerea cuvânt de folos şi nimic nu făcea fără rugăciunea şi binecuvântarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mâinile păgânilor, încredinţându-l că de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.

Astfel, ascultându-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, câştigând patruzeci și şapte de războaie şi înălţând patruzeci şi opt de biserici. În felul acesta, Sfântul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei și ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său.

Așadar, cuviosul Daniil este cel care l-a îndemnat pe Ștefan Voda sa continue lupta împotriva turcilor, pentru a izbăvi țara Moldovei. Și tot de la el a venit și indemnul de a zidi o mănăstire nouă la Voroneț, în apropierea chiliei sale. Noua ctitorie a lui Ștefan cu hramul Sfântul Gheorghe purtătorul de biruință, a fost ridicată în vara anului 1488, din 26 mai pana la 14 septembrie, după cum spune pisania, deci la 12 ani după luptele pustiitoare pe care le-a avut cu turcii.

Nu este cunoscut cu exactitate când a a trecut Daniil la cele veșnice. A fost îngropat în partea sudică a pronaosului bisericii de la Voroneț. Pe mormântul său a fost așezată o lespede de gresie, pe care se află o inscripție în limba slavonă: "Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil", fără nici o lămurire cu privire la data mutării sale la Domnul.

Tot tradiția spune că, la înmormântarea lui ar fi participat și domnitorul Ștefan cel Mare, care a rânduit să i se așeze pe mormânt acea piatra funerară, iar în mănăstirea Putna se păstrează până azi un deget arătător, îmbrăcat în ferecătură de argint și cu mărgăritare, din 1749, care, după tradiție, ar fi al Cuviosului Daniil; cu acest deget i-ar fi arătat lui Ștefan cel Mare locul potrivit pentru zidirea mănăstirii Putna. Moaştele poartă inscripţia: "Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneţ, cu toată cheltuiala mea, în anul 1749, decembrie 4".

În anul 1775, Moldova de nord ajungând sub ocupaţia Austriei, moaştele Sfântului Daniil Sihastrul au fost aşezate din nou în mormântul său, unde se păstrează până astăzi. În anul mântuirii 1992, la 21-22 iunie, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat mai mulţi sfinţi, printre care şi pe Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul, rânduindu-i zi de prăznuire peste an la 18/31 decembrie.

659
Golgota, locul răstignirii lui Iisus Hristos

Calendar Ortodox: Înălțarea Sfintei Cruci - istorie și semnificație

61
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea sfintei Cruci. Sfinții Părinți au instituit post negru pentru această zi, în amintirea patimilor și răstignirii lui Iisus Hristos.

În fiecare an, la data de 14/27 septembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci. În această zi, Biserica a rânduit post negru, în amintirea patimilor și răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos.

Istorie și semnificație

În anul 335 a fost găsită Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos și în această zi episcopul Macarie al Ierusalimului a înălțat-o solemn în fața poporului. Totodată, în anul 629, Sfânta Cruce a fost adusă de la perșii păgâni pe vremea împăratului bizantin Heraclius, și a fost depusă în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Datorită poruncii împărătesei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin, a fost aflată Sfânta Cruce. Pe Golgota au fost găsite cele trei cruci pe care a fost răstignit Hristos și cei doi tâlhari. Pentru a determina care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, Patriarhul Macarie a poruncit să fie atinsă pe rând cu aceste cruci o femeie care murise. Atunci când a a fost atinsă cu cea de-a treia cruce, femeia a înviat. Patriarhul Macarie, după această minune, a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc ridicat, pentru ca să fie văzută de tot poporul.

Mai târziu, împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul și a luat Crucea Domnului în Persia unde s-a aflat timp de 14 ani. Împăratul Heraclie este cel care a readus Sfânta Cruce în Ierusalim.

Obiceiuri populare precum culesul viilor, strângerea nucilor sau aducerea ramurilor de alun nu au nimic în comun cu Sfânta Tradiție.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

61

Загрузка...
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române

Președintele Academiei Române: Școala despărțită complet de Biserică este una fără reper

321
Academia Română și Asociația pentru Protecția Consumatorilor au luat atitudine împotriva tehnologiei 5G, prima avertizând asupra pericolelor acestei tehnologii, iar cea de-a doua acționând Guvernul în judecată pe această temă

BUCUREȘTI, 28 aug - Sputnik. Președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, a arătat legătura care trebuie să existe între Biserică și școală într-o emisiune a televiziunii online Prodocens Media.

Academicianul crede că școala trebuie să îmbine dobândirea de cunoștințe cu formarea de atitudini și valori, iar pentru acestea din urmă rolul crucial le revine familiei și Bisericii.

 „La noi, la români, familia a fost formată de obicei din părinți, dar și din bunici. Părinții i-au învățat aspecte practice pe copii,… iar bunicii i-au învățat partea spirituală. De multe ori copiii învățau dragostea de Biserică și de Dumnezeu prin mijlocirea bunicilor”, a declarat academicianul.

El a amintit de valorile pe care le predau bunicii și despre rolul lor în familie, menționând că și el a învățat să se roage de la bunici.

„Bunicii au știut să ne spună care sunt valorile perpetue. De ce trebuie să avem și curaj și semeție de-a lungul vieții, dar și smerenie. Astăzi se vorbește foarte puțin despre smerenie”, a observat academicianul.

El a arătat că distincția între bine și rău e foarte important să fie învățată în familie, familia fiind prima școală.

”Dumnezeu a lăsat lumea în această formă, în care familia mică sau lărgită e prima școală pe care copiii o văd, o înțeleg. Și prin jocurile copilăriei se face educație”, a explicat Ioan-Aurel Pop.

Academicianul a vorbit apoi despre școală și profesori, arătând că meseria de profesor e una din cele mai delicate din această lume, iar misiunea dascălului este de a transmite valori și virtuți.

„Orice profesor care-și îndeplinește corect misiunea de profesor, indiferent că predă educație fizică sau matematică, face educație. Și educația înseamnă tocmai transmiterea acestor valori”, a arătat academicianul.

El a indicat și câteva valori care se transmit prin școală: dorința de a face bine și de a distinge binele de rău sau ideea solidarității între oameni.

”Ne-am obișnuit mai mult în ultima vreme cu lupta între oameni, cu critica exacerbată. Or, profesorii transmit acest simț de echilibru, și valorile morale pe care părinții și bunicii le-au sădit inițial trebuie continuate prin școală”, a arătat el felul în care școala trebuie să continue sădirea valorilor învățate de acasă.

Rolul Bisericii în educație

Aici apare și rolul Bisericii, în opinia academicianului, care a arătat că în cadrul creștinismului, virtuțile se transmit de 2.000 de ani încoace și prin intermediul Bisericii, subliniind însă că ele trebuie transmise și prin intermediul Școlii”, pentru că virtuțile și valorile sunt esențiale pentru speranța din suflete.

Ioan-Aurel Pop a amintit apoi despre handicapul universal impus o dată cu Marea Revoluție Franceză, și anume laicizarea, care a încercat să despartă complet sau aproape complet Școala de Biserică, deși, a făcut el referire la istorie, dacă ne uităm în trecut, nu există Școală fără Biserică.

„Credința creștină a fost un far pentru omenire în ultimele două milenii. Și nu avem nici un motiv să credem că societatea s-ar fi putut dezvolta la nivelul de astăzi fără existența acestei educații din familie care a fost continuată de Școală. Școala despărțită complet de Biserică este una fără reper”, a insistat președintele Academiei Române.

De altfel, academicianul a explicat că religia este o disciplină care te învață în primul rând valorile morale ale societății, motiv pentru care, la fel ca și Patriarhul României, Președintele Academiei crede că materia școlară religie trebuie să rămână în trunchiul comun al programei școlare.

El a oferit și câteva soluții simple pentru îmbunătățirea educației copiilor: părinții să petreacă mai mult timp cu copiii, iar profesorii să fie mai mult valorizați în societate, așa cum erau cândva.

Dar e importantă și schimbarea de atitudine în  copiii: „Dacă noi reușim să inoculăm în sufletul tinerilor cultul muncii și ideea că, fără școală, nu putem reuși în viață, atunci nu este nimic pierdut”, a adăugat academicianul.

În spiritul altor declarații anterioare, Ioan-Aurel Pop i-a îndemnat pe români să nu se teamă să își cunoască specificul și identitatea. C

”Ca eu să pot înțelege omenirea, cred că trebuie să înțeleg mai întâi grupul din care m-am format și să-l iubesc. Și, iubind această patrie și acest popor, cu siguranță îmi voi putea revărsa dragostea asupra tuturor celorlalte popoare și asupra întregii omeniri”, și-a încheiat el pledoaria pentru educație.
321
Tagurile:
Biserica, Academia Română
Tematic
Rebecca Rudolf, singurul elev român admis la Academia de Balet Vaganova – Sankt Petersburg
Înscriere Academia de Poliție 2020-2021: numărul locurilor disponibile
Academia Română atrage atenția asupra pericolelor cu care se confruntă România
Demers împotriva 5G de la Academia Română și Asociația pentru Protecția Consumatorilor

Загрузка...
Gabriela Firea

Gabi Firea, succes de excepție, lovitură pentru Nicușor Dan

379
Una dintre cele mai importante promisiuni a fost îndeplinită și concretizată - dar cu o întârziere de care s-ar face vinovat Nicușor Dan, care ar fi susținut anumite interese.

BUCUREȘTI, 19 sept – Sputnik. O promisiune respectată și una dintre frumoasele realizări rutiere din București – așa s-ar putea descrie inaugurarea podului Ciurel – la finalul primului mandat al Gabrielei Firea.

Gabi Firea ținut să asiste și la deschiderea circulației pe porțiunea Podul Ciurel - Nod Virtuții, menționând asta într-o scurtă postare.

”Azi s-a deschis circulația pe podul hobanat (pod susținut cu hobane sau cabluri-tiranți, n.n.), cele 3 pasaje și 9 bretele rutiere care fluidizează traficul spre cartierele Militari, Crângași, Drumul Taberei, Grozăvești-Regie”, care atrage atenția că va continua și cu cea de-a doua etapa a investiției, iar constructorul primei părți (Ciurel) - asocierea Max Boegl, Astaldi Spa și Eurocostrunct Trading 98 ”rămâne în șantier”.

Primarul General spune că este finalizat proiectul tehnic si culoarul de exproprieri – și explică și de ce a durat atât de mult prima parte a investiției. Iar situația este uluitoare – și arată de ce merg atât de greu treburile în capitalismul intereselor personale și de grup, față de perioada socialismului patriotic al lui Niculae Ceaușescu.

14 ani a durat realizarea primei etape din care aproape 10 ani de blocaje prin tribunale – asta este socoteala adevărată, dezvăluită de Firea! Iar motivul… este de-a dreptul pentru procurori:

”În apropierea unui pilon de pod are casa prietenul candidatului Dreptei, co-fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul”, dezvăluie Firea, care acuză gruparea lui Nicușor Dan că ”acum, tot ei vin si mint că este “podul care nu duce nicăieri””.

Ori, arată Firea, acum, după ce a finalizat prima etape urmează lucrarea între Șoseaua Virtuții și Centură dar ”s-ar fi putut ca, acum, podul Ciurel să ducă direct în A1, dacă nu erau în București oameni care pretind că salvează orașul dar, de fapt, îl blochează”.

Deci, podul Ciurel, o reușită a administrație Firea – PSD, dar și lovitură pentru Nicușor Dan, care va trebuie să explice aceste acțiuni care ar fi dus la întârzierea lucrărilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

379
Tagurile:
Gabriela Firea, Nicușor Dan
Tematic
Gabriela Firea, acuzație gravă la adresa lui Nelu Tătaru – caz pentru procurori!
Marea realizare de la Metrou – o păcăleală și un atac pregătit la Gabriela Firea?
Ilan Laufer, confirmare fulminantă: ”Firea, următoarea victimă a blatului Ciolacu – Orban”

Загрузка...