Ieromonah Calistrat Chifan

Sfat prețios de la un preot ortodox: Cum ai spor la bani Video

239
(reînnoit 12:13 12.05.2018)
Uneori sărăcia noastră personală și neîmplinirea noastră personală se datorează tocmai actelor de necredință, afirmă preotul Calistrat Chifan.

CHIȘINĂU, 12 mai — Sputnik. La una dintre recentele sale predici, părintele Calistrat de la mănăstirea Vlădiceni de lângă Iași a explicat care sunt cauzele sărăciei unor oameni și cele ale prosperității economice ale altor.

"Așadar, când veți vedea o familie de creștini în sărăcie, să nu o puneți numai pe seama stării economice sau pe seama lipsei unui serviciu, sau numai pe seama contextului social. Nu!", afirmă preotul, precizând că uneori sărăcia unui individ se datorează necredinței acestuia.

Calistrat Chifan aduce și câteva citate din Biblie: "Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei 6:33) și "Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele". (Psalmul 33,10).

"Dar în clipa în care, lângă castronul tău, mai mănâncă și un câine de sub masă o coajă de pâine, în clipa în care şi un amărât mai mănâncă de la tine un castron cu mâncare caldă sau un corn, atunci Dumnezeu binecuvântează buzunarul tău. Pentru că sătul fiind, te mai gândești şi la cel flămând, te gândești şi la cel sărac şi Dumnezeu îți înmulțește și îți dă spor la bani încât să nu ai ce face cu ei, pentru că ştie că mâna ta nu lasă un sărac flămând să se uite în gura ta cum mesteci şi el să rabde", afirmă părintele Calistrat.

"Iar dacă nu poți face lucrul acesta, nici Dumnezeu nu poate să-ţi pună sporul în buzunarul tău. Pentru că a da o pâine de pomană înseamnă a deschide dintr-o dată cerul, căci poți sa faci mii de psaltiri şi rugăciuni, dar o pâine dată de pomană ajunge la Dumnezeu, aşa cum scrie în Filocalie: "milostenia sparge cerul şi ajunge la tronul lui Dumnezeu, milostenia îmblânzeşte mânia lui Dumnezeu şi bucură pe îngeri" şi milostenia nu se șterge în veacul veacurilor!", a concis Calistrat Chifan.

239

Загрузка...