Declarații de presă susținute de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu

Cîţu anunţă cele trei etape în „revenirea la normalitate”

347
(reînnoit 16:16 01.06.2021)
Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat marţi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că vor fi trei etape în „revenirea la normalitate”, iar prima etapă a început marţi, 1 iunie.

BUCUREŞTI, 1 iun – Sputnik. Potrivit premierului Florin Cîţu, azi, 1 iunie, a început prima dintre cele trei etape în „revenirea la normalitate”, următoarele măsuri de relaxare urmând să fie luate pe 1 iulie şi, respectiv, 1 august.

„Revenim la normalitate în trei etape. Prima etapă începe astăzi. Alte măsuri pentru revenirea la normalitate vom avea la 1 iulie, respectiv, 1 august”, a scris Cîţu pe pagina sa Facebook.
Măsurile care intră în vigoare începând de astăzi sunt renunţarea la obligativitatea purtării măştii în birourile unde lucrează cel mult cinci persoane care sunt vaccinate, redeschiderea spaţiilor de joacă şi a piscinelor în interior.

De asemenea, creşte gradul de ocupare a hotelurilor de pe litoral, precum şi numărul de persoane care pot participa la evenimentele culturale şi artistice în aer liber.

347
Tagurile:
Florin Cîţu
Klaus Iohannis și Joe Biden la summitul NATO de la Bruxelles

Iohannis vrea cât mai multă SUA și NATO în România

45
(reînnoit 20:53 14.06.2021)
Președintele Klaus Iohannis a spus la finalul Summit-ului NATO că acesta a avut ”valențe simbolice, strategice și politice majore pentru viitorul Alianței”

BRUXELLES, 14 iun – Sputnik. Liderii NATO s-au reunit astăzi la Bruxelles într-un summit la care a participat și președintele Joe Biden. Potrivit declarațiilor președintelui Klaus Iohannis de la finalul reuniunii, Summitul a reconfirmat importanța și relevanța Alianței Nord-Atlantice într-un mediu de securitate marcat de ”amenințări multiple și tot mai complexe și impredictibile”.

”Alături de președintele Biden și de ceilalți lideri aliați, am reafirmat unitatea, solidaritatea și coeziunea Alianței, caracterul fundamental al acesteia pentru apărarea colectivă și pentru securitatea euroatlantică, precum și angajamentul comun pentru promovarea unei ordini internaționale bazate pe reguli. Summitul de astăzi a fost unul al deciziilor vizionare”, a declarat Iohannis la Bruxelles.

Președintele României a spus că deciziile luate astăzi răspund intereselor de securitate ale României, care și-a atins obiectivele majore fixate pentru acest Summit.

Iohannis a făcut referire la ceea ce se aștepta de la acest Summit: o atitudine anti-Rusia pregătită prin declarații anterioare, motiv pentru care președintele României a retransmis la finalul reuniunii o temă clasică pentru NATO, cea care induce ideea că ”situația de securitate în zona Mării Negre rămâne preocupantă”, cu trimitere la Ucraina și la regiunea Mării Negre.

De asemenea, Iohannis spune că declarația finală afirmă susținerea NATO pentru reformele democratice din Republica Moldova, confirmând astfel amestecul NATO și în statele care nu au nici o treabă cu Alianța!

Biden, invitat în România

Președintele Klaus Iohannis a anunțat de asemenea că l-a invitat pe președintele american Joe Biden în România, anunțând că acesta „a fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire”.

Șeful statului a fost întrebat, la finalul reuniunii NATO, despre discuția separată pe care a avut-o, împreună cu președintele polonez Andrzej Duda, cu președintele Statelor Unite, Joe Biden, la care Iohannis s-a lăudat că a avut două discuții scurte cu președintele Biden, nu una!

„Prima a fost chiar la început, unde împreună cu președintele Duda am ținut să-l salutăm pe președintele Biden, să ne exprimăm mulțumirea față de prezența domniei sale în summitul B9... Președintele Biden ne-a asigurat că se implică în mod deosebit și foarte mult pentru a sprijini România și Polonia, pentru a îmbunătăți această relație”, a declarat Klaus Iohannis.

În cea de-a doua discuție, Iohannis spune că l-a  invitat pe președintele SUA în România și că i-a transmis că își dorește foarte mult întărirea Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite. Un mesaj standard de șef de stat care nu are nimic de transmis și nici o poziție proprie și a cărui politică externă este doar anexa SUA, NATO și, coroborat când se poate, a Uniunii Europene!

45
Tagurile:
NATO, Joe Biden, Klaus Iohannis
Tematic
Cum arăta Klaus Iohannis în copilărie - foto
Clipe grele: Iohannis va TREBUI să dea explicații Israelului la o întâlnire de prim rang!
Șerban Nicolae, palmă pentru Iohannis, Fritz și politrucii pensați
Ce va face Iohannis la Summitul NATO
Iohannis participă la Summitul NATO de la Bruxelles
Iohannis și Erdogan l-au flancat pe Joe Biden la poza de grup a NATO

Загрузка...
Moțiune de cenzură în Parlament a PSD contra lui Cristian Ghinea

Kovesi a devenit sperietoarea cu care Ghinea amenință opoziția

94
(reînnoit 17:28 14.06.2021)
Supărat pe moțiunea simplă a PSD îndreptată împotriva sa, ministrul Investițiilor și Proiectelor europene Cristian Ghinea i-a amenințat pe social-democrații din Parlamentul României cu... Kovesi

BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik. Discurs amenințător al ministrului Investițiilor și Proiectelor europene Cristian Ghinea la dezbaterea moțiunii simple depuse de PSD împotriva sa și care va intra mâine la vot.

Supărat pe faptul că PSD l-a pus la colț cu referire la PNRR și la absorbția fondurilor europene, Ghinea i-a amenințat pe parlamentarii social-democrați cu șefa Parchetului European.

”Am prevăzut în PNRR un sistem foarte strict de monitorizare și prevenție a fraudelor. De la 1 iunie a început să funcționeze Parchetul European, doamna Kovesi să vă păzească. Hai, aplauze pentru doamna Kovesi, avem o româncă la șefia unei instituții europene. Ați alungat-o din țară și ați dat de dracu' iar!”, le-a transmis Cristian Ghinea celor din PSD.

Ghinea mai spune că anul acesta au intrat în România 1,6 miliarde de euro din fonduri structurale și că alte 2,3 miliarde de euro sunt în procesare, bani care vor intra în ţară până în decembrie.

”Rata e de 55% în marja curentă a mediei europene de 58%. E chiar mai mare decât a altor state ca Italia, Spania, Danemarca sau Olanda”, s-a lăudat ministrul, arătând că PNRR înseamnă că Guvernul va repara România după ce a stricat PSD.

Cristian Ghinea, ”un Clotilde Armand cu barbă și burtă”

În schimb, Sorin Grindeanu l-a acuzat pe ministrul Ghinea că a tratat PNRR nu cu responsabilitate, ca să fie un plan viabil pentru România, ”ci cu nesimțire, cum ați venit azi, cu isterie și iresponsabilitate. Ați ajuns un fel de Clotilde Armand cu barbă și burtă. Un Clotilde Armand care ați ajuns să faceți crize la TV, de parcă banii ar veni în țară din mărinimia dvs., nu ca rezultat din plata românilor prin taxe și impozite”, l-a taxat dur prim-vicepreședintele PSD pe ministrul USR.

94
Tagurile:
Laura Codruţa Kovesi, Cristian Ghinea

Загрузка...
Benjamin Netanyahu

Plecarea lui Netanyahu, sfârşitul unui capitol întunecat în relațiile Israel-Palestina