Daniel Băluță

Primarul Sectorului 4 din București, în vizită la Chișinău

58
Primarul din Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că a primit în vizită delegația Primăriei Sectorului 4 din București, condusă de primarul Daniel Băluță.

BUCUREȘTI, 21 mai – Sputnik. Primarul Capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban, a arătat pe pagina sa de Facebook că în cadrul discuţiilor planificate sunt abordate mai multe subiecte şi proiecte actuale pentru municipiul Chişinău, pentru care colegii din România își vor acorda sprijinul, în special în ceea ce privește amenajarea parcărilor publice pe teritoriul Chișinăului.

”Pentru realizarea acestor proiecte avem asigurări că vom beneficia de toată experiența și expertiza privind amenajarea parcărilor publice, proiecte implementate cu succes la București și anume în sectorul 4”, a scris Ceban pe contul său de socializare.

Mai mult, primarul din Chișinău anunță că pentru săptămâna viitoare sunt planificate vizite de documentare în sectorul 4 din București ale specialiștilor moldoveni, iar un alt grup de reprezentanți ai primăriei sectorului 4 vor veni la Chișinău pentru a-și acorda sprijinul.

”Suntem dispuşi spre dezvoltarea colaborării și în continuare, inclusiv prin semnarea acordurilor de înfrățire între sectoarele din Chișinău și București”, și-a arătat Ceban deschiderea de a colabora cu primarii din București, el anunțând că, la capitolul amenajării parcărilor în capitală se află în perioada de inventariere a terenurilor, dar și în proces de amenajare a câtorva parcări.

58
Tagurile:
Ion Ceban
Alegeri europarlamentare 2019

Localitățile unde vor avea loc alegeri locale parțiale

35
(reînnoit 17:58 13.06.2021)
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat care sunt localitățile unde vor avea loc alegeri locale parțiale în 27 iunie.

BUCUREȘTI, 13 iun – Sputnik. Campania pentru alegeri locale parțiale a început sâmbătă și se va încheia pe data de 26 iunie, la ora 7,00, a anunțat AEP care a transmis detalii legate de desfășurarea acestora.

Conform AEP, pe 27 iunie se desfășoară alegeri locale parțiale pentru primari și un consiliu local.

Circumscripțiile electorale în care se organizează alegeri locale parțiale pentru primari sunt:

* Alba - comunele Ciuruleasa și Meteș

* Arad - comuna Zăbrani

* Argeș - comunele Aninoasa și Rociu

* Bacău - comuna Tamași

* Brașov - comuna Șinca Nouă

* Brăila - comuna Viziru

* Caraș-Severin - orașul Bocșa

* Călărași - comunele Cuza Vodă și Frumușani

* Covasna - comuna Ozun

* Dâmbovița - comuna Braniștea

* Dolj - orașul Filiași și comunele Cătane, Sadova, Terpezița și Ostroveni

* Galați - orașul Târgu Bujor

* Gorj - comuna Bumbești-Pițic

* Hunedoara - comunele Burjuc, Romos și Sarmizegetusa

* Ialomița - comunele Gura Ialomiței și Ion Roată

* Ilfov - orașul Bragadiru și comuna Găneasa

* Mehedinți - comuna Obârșia de Câmp

* Olt - comuna Deveselu

* Prahova - comuna Șotrile

* Sălaj - orașul Șimleu Silvaniei

* Suceava - orașul Vicovul de Sus

* Timiș - comuna Voiteg

* Vâlcea - comunele Scundu și Slătioara

De asemenea, se vor organiza alegeri locale parțiale pentru consiliul local în comuna Cojasca din județul Dâmbovița.

35
Tagurile:
alegeri locale

Загрузка...
Marcel Ciolacu

Ciolacu: Guvernul s-a întors de la Bruxelles cu zero euro pentru agricultură

110
Marcel Ciolacu a afirmat astăzi că România a plecat la Bruxelles cu o solicitare de şapte miliarde pentru agricultură, iar miniştrii Cristian Ghinea şi Adrian Oros s-au întors cu zero euro.

BUCUREȘTI, 12 iun – Sputnik. Președintele PSD Marcel Ciolacu a arătat într-o conferinţă de presă ținută la Craiova cum a eșuat Guvernul în negocierile pentru agricultură.

Ciolacu a criticat Guvernul pentru că a trimis la Bruxelles documente pe care nu le-a citit, ”documente făcute de către companii private ca pe urmă să acceseze aceste fonduri sau aberaţii cum sunt 133.000 de euro pentru formarea unui singur om, de parcă l-am trimite pe Marte”.

Una dintre cauze, a arătat Ciolacu, este că Guvernul nu a vrut un dialog cu autorităţile locale și de aceea ”s-a ajuns ca să fim iarăşi ruşinea Europei”.

”Chiar vorbeam cu domnul senator Preoteasa cât de mult ar fi însemnat pentru Dolj să fi prins acele sume pentru irigaţii, cum au prins Polonia, Ungaria, Bulgaria. Am plecat la negocieri la Bruxelles cu Comisia cu o solicitare de şapte miliarde, au ajuns domnul Ghinea şi cu domnul Oros la 3,8 miliarde şi s-au întors cu zero euro pentru agricultura românescă”, a mai declarat Ciolacu.

110
Tagurile:
Marcel Ciolacu

Загрузка...