Declarații de presă susținute de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu

Cîțu și Ciolacu s-au contrat pe PNRR

101
Premierul Florin Cîțu și președintele PSD Marcel Ciolacu s-au întâlnit pe tema PNRR doar pentru a se răfui din nou și a se critica reciproc.

BUCUREȘTI, 20 mai – Sputnik. Marius HoldeanPreședintele PSD Marcel Ciolacu l-a criticat dur pe premierul Cîțu după întâlnirea dintre putere și opoziție pe tema PNRR.

Inițial, Ciolacu declarase, înaintea întâlnirii de la Guvern cu premierul Florin Cîţu, că PSD nu are nicio problemă să vină la Guvern ca să abordeze acest subiect pentru că este vorba de un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României şi al românilor, nu al unui partid sau al unui Executiv. Ciolacu l-a criticat însă pe Cîțu amintind că Planul a fost deja de două ori respins de Comisia Europeană.

Nici după ce a ieșit de la întâlnire, Ciolacu nu a fost mai îngăduitor, el spunând, ironic, că nu a avut plăcerea să aibă acces la PNRR şi că i-au fost prezentate doar nişte principii şi viziuni.

„Din punctul nostru de vedere, în continuare PNRR nu are o coerenţă şi o viziune clară a anilor pe care îi trăim în acest moment şi a motorului economic din toată Europa”, a fost neiertător Ciolacu.

„Nu am avut plăcerea de a avea acces la PNRR... Nu cunoaştem concret ce granturi vor merge către IMM, nu cunoaştem reformele pe zona de pensii. Sperăm să ne revină tuturor acestor informaţii. Suntem totuşi demnitari. Aşteptăm totuşi PNRR să îl primim şi să discutăm cu specialiştii în fiecare domeniu. Am asistat cu toţii la un efort de centralizare al PNRR. Noi venim cu ideea descentralizării PNRR, nu în pixul unui ministru, bun sau rău, cum este el. Pe noi ne interesează acest PNRR să fie cât mai transparent şi mai descentralizat”, a prezentat Ciolacu viziunea PSD-ului despre PNRR.

Dar nici premierul Florin Cîţu nu s-a lăsat mai prejos, el spunând după întâlnire, atunci când a fost întrebat despre faptul că Ciolacu a spus că nu a avut acces la PNRR la întâlnirea cu prim-ministrul, că nu vrea să comenteze „despre capacitatea de înţelegere a celor cu care discutăm”.

Şeful Guvernului s-a apărat declarând și că, în discuţiile cu sindicatele, patronatele şi social-democraţii au fost discutate toate capitolele Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi partea de reforme prevăzută în document.

"Acest PNRR are o componentă importantă de reforme, care are în spate voturile românilor care au votat această coaliţie care guvernează azi România. Reforme pe care noi deja le-am agreat cu Comisia Europeană, care vor aduce creştere economică, reforme liberale pe care le implementăm deja. Deci răspunsul este mai mult decât clar”, a prezentat Cîțu versiunea oficială optimistă a Guvernului.

Cîțu a mai spus că programul de reforme propus corectează ceea ce s-a făcut în ultimii ani de zile, când PSD a fost la guvernare și de aceea e mai greu de crezut că astăzi va fi o colaborare pe anumite lucruri.

 

 

101
Tagurile:
Florin Cîţu
Klaus Iohannis

România, din nou în pericol fie umilită iar guvernanții ACCEPTE

432
După cum merg lucrurile, întrebarea vine firesc: oare când îi vom vedea pe Iohannis, Aurescu sau Cîțu în genunchi, la vreo partidă?

BUCUREȘTI, 21 iun – Sputnik. Chiar de marea sărbătoare creștină a Rusaliilor, România mai primește o palmă din direcția impusă de ”fratele cel mare”. Sau, în fine, cum se va numi ”frate” în noul nomenclator ”progresist”.

Ungarischer Ministerpräsident Viktor Orbán
© AP Photo / MTI, Szilard Koszticsak

Puternic susținută de noua conducere de la Washington, politica minorităților sexuale și a persoanelor transgender lovește și România. Cel mai cunoscut ONG din domeniu, asociația  ACCEPT, cere autorităților române, printr-un ”apel public” să recunoască rolul statului român ”în inițierea și perpetuarea sistemului opresiv care a făcut mii de victime în rândul persoanelor gay și lesbiene”.

De asemenea, ACCEPT cere statului român să ”își exprime fără echivoc adeziunea la valorile de drepturile omului și valorile europene”.

De se face chiar azi acest demers? Pentru 21 iunie 2001 este, conform asociației citate, data abrogării Articolului 200 din Codul Penal – și care ar fi ”un moment istoric pentru România, fiind începutul respectării libertăților tuturor cetățenilor români, indiferent de orientarea lor sexuală”.

De menționat că alte surse dau ca 22 iunie 2001 data abrogării de către guvernul Năstase a controversatului articol.

Pe de altă parte, prevederea nu este din vremea comuniștilor, ci a fost introdusă în 1936 când viza care viza ”actele de inversiune sexuală”.

Legislația fiind modificată în 1968 – și folosită, după unele surse, și împotriva unor persoane care nu conveneau regimului. Totuși, la fel ca în cazul multor alte acuzații aduse regimului Ceaușescu, trebuie demonstrat faptul că aceasta reprezenta o ”politică” și nu au fost doar cazuri izolate. Dar, desigur, în cazul regimului Ceaușescu e mai simplu, pentru nimeni nu îi ia apărarea, iar acuzațiile aberante sunt încurajate.

De reținut și că prima modificare a art.200 CP a fost inițiată în vremea guvernului Văcăroiu, în 1996, când prin amendarea Articolului era incriminate actele homosexuale ”săvârșite în public sau dacă au produs scandal public” și pedepsite cu închisoare de la unu la cinci ani. Se revenea astfel la formula din 1936.

De asemenea, erau pedepsite ”îndemnarea sau ademenirea unei persoane”, precum și ”propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop”.

De remarcat că împotriva abrogării Art. 200 s-au opus cu tărie mai multe forțe politice naționale – în frunte cu PRM – dar și cu… PNȚCD!

Astfel, președintele ”Partidului martirilor”, Corneliu Coposu a declarat că ”atitudinea creștină îl determină să combată orice deviere de la legea naturii și de la principiile morale ale unei viitoare societăți echilibrate”.

Revenind la demersul de azi al ACCEPT, acesta arată că ”în baza Articolului 200, Securitatea, Miliția iar mai apoi Poliția, instanțele de judecată, procuratura și închisorile au supus bărbați gay și femei lesbiene la arestări, anchete, șantaj, tortură și încarcerări”.

Mai mult, acuzația vizează direct statul român, nu numai în perioada comunistă: ”Deși celelalte state membre ale Uniunii Europene au dezincriminat relațiile între persoanele de același sex, mult mai devreme, începând cu finalul secolului al XVIII-lea și până în anii ’90, autoritățile din România au amânat decizia până la începutul secolului XXI, aceasta fiind necesară pentru a îndeplini condițiile de preaderare la Uniunea Europeană”.

”Istoria persoanelor LGBTI din România este marcată de numeroase abuzuri promovate prin intermediul legislației naționale”, arată ACCEPT, subliniind că în ciuda dezincriminării ”relațiilor între persoane de același sex, legislativul și executivul au eșuat să adopte măsuri care să protejeze viața de familie a cuplurilor LGBTI, să ghideze tranziția juridică și medicală a persoanelor transgender, accesul persoanelor LGBTI la prevenire HIV/SIDA sau să asigure investigarea eficientă a infracțiunilor motivate de ură”.

În comunicatul remis Agenției naționale AGERPRES, asociația ACCEPT acuză direct România:

LGBT
© Sputnik / Алехандро Мартинез Велез

”Timp de peste 6 decenii, România a dus o politică de opresiune a persoanelor LGBTI. Numărul exact al victimelor celor două articole care incriminau relaţiile între persoane de acelaşi sex nu este cunoscut nici astăzi”, scrie ACCEPT.

Întrebarea este firească: va fi din nou România umilită pe plan internațional – și se va recunoaște singură ca fiind vinovată?

Nu ar fi de mirare, din moment ce țara noastră acceptă lecții/palme de democrație de la SUA, ultima țară occidentală care a abolit sclavia, care a avut ca fundament al dezvoltării exploatarea sclavilor aduși din Africa și care a permis discriminarea rasială până în deceniul șapte al secolului XX. Sau de la statele occidentale foste imperii coloniale, adevărate mașini imperii ale exploatării și crimei, focare permanente de războaie și invazii. Și așa mai departe…

Deci, da, e posibil ca guvernanții noștri, dornici să satisfacă orice poftă a Washingtonului, să umilească din nou România recunoscând că a fost o ”opresoare a persoanelor LGBTI”. Și, da, mai mult ca sigur SUA vor transmite un semnal în acest sens, ”încurajând” Bucureștiul să nu mai stea pe gânduri. Reamintim că membri de seamă ai Ambasadei SUA la București au fost mereu prezenți la manifestările importante ale LGBTI.

Oare când îi vom vedea pe Iohannis, Aurescu sau Cîțu în genunchi la vreo partidă de… ceva?

432
Tagurile:
Romania, Klaus Iohannis

Загрузка...
Bogdan Aurescu

Aurescu își continuă politica externă păguboasă pentru România? Iată ce face azi

302
(reînnoit 11:54 21.06.2021)
Ministrul Bogdan Aurescu participă astăzi la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, la Luxemburg, expunând România la o politică externă contrară interesului național

BUCUREȘTI, 21 iun – Sputnik. MAE român a anunțat astăzi că la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE se vor discuta teme importante precum evoluţiile în relaţia UE - Rusia, sau rolul UE în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, dar şi situaţia din Mali/Sahel, Liban, Iran, Turcia şi Etiopia.

Cu aceeași ocazie miniștrii de externe vor avea dezbateri referitoare la evoluţiile din Belarus, America Latină şi Irak, inclusiv în cadrul unui schimb de opinii informal cu ministrul de externe irakian, Fuad Hussein.

UE își continuă politica de amestec în politica internă din Belarus și cu această ocazie, motiv pentru care, în marja reuniunii, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, va găzdui un mic dejun informal cu așa numitul lider al opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.

Belarusul devine astfel un punct central al reuniunii, iar UE este gata să intervină în politica acestui stat evaluând modalităţi prin care să susțină ”societatea civilă”, adică să încurajeze și finanțeze protestele și să controleze direcțiile politice ale țării.

România vrea să se evidențieze

Ca întotdeauna în ultima vreme, România vrea să se evidențieze când nu e cazul, așa că MAE anunță cu multă emfază că ministrul Aurescu se va referi în cadrul reuniunii la ”importanţa acţiunilor UE privind adoptarea unui pachet cuprinzător de sancţiuni şi adoptarea de măsuri restrictive în domenii economice relevante, pentru a transmite un mesaj politic puternic autorităţilor din Belarus”.

Mai mult, România susține identificarea paşilor următori în vederea promovării Planului economic pentru un Belarus democratic, ca măsură pozitivă a UE în sprijinul populaţiei, proiect propus în octombrie 2020 de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu omologii polon şi lituanian.

Nu în ultimul rând, România vrea să fie parte din amestecul activ împotriva suveranității Belarus, motiv pentru care Aurescu va prezenta, inclusiv în cadrul schimbului de opinii cu liderul opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, ”acţiunile de sprijin pentru societatea civilă întreprinse şi avute în vedere de România”.

La fel și în ceea ce priveşte discuțiile despre Rusia, capitol la care MAE spune că şeful diplomaţiei române va reitera necesitatea unei abordări unitare şi strategice şi importanţa celor cinci principii directoare ale UE în relaţia cu Rusia, pe baza cărora trebuie să continue acţiunile UE în această relaţie.

302
Tagurile:
UE, Bogdan Aurescu

Загрузка...
TV-пульт

Un celebru serialul rus va fi difuzat și la Televiziunea Română

0
(reînnoit 18:26 21.06.2021)
Un serial rus de excepție, „Godunov”, lansat în 2019, va putea fi urmărit la postul TVR 1 începând cu 23 iunie, în fiecare miercuri şi joi, de la ora 23:00

BUCUREȘTI,  21 iun – Sputnik. Producția „Godunov”, regizată de Timur Alpatov şi Alexei Andrianov, a fost cel mai popular serial al anului 2019 la televiziunea rusă și va putea fi urmărit la postul TVR 1 începând cu 23 iunie, în fiecare miercuri şi joi, de la ora 23:00.

Considerată una dintre cele mai bune miniserii istorice realizate vreodată, „Godunov” a fost filmată în locurile în care au avut loc evenimentele, cu decoruri şi costume autentice.

Rolul principal este interpretat de Serghei Bezrukov, fost director artistic al Teatrului Dramatic din Moscova. Alături de el, din distribuţie fac parte Aleksandra Nikiforova, Svetlana Hodcenkova şi Andrei Merzlikin.

Drama istorică îl are în centru pe ţarul rus Boris Fiodorovici Godunov şi are la bază romanul „Naufragiu pe insula speranţei” al lui Konstantin Badigin din 1978.

Acţiunea are loc în secolul al XVI-lea. Rusia condusă de Ivan cel Groaznic, ai cărui ani de glorie au trecut, trăieşte vremuri tulburi, conspiraţii, răscoale şi invazii ale tătarilor. Moartea ţarului duce la instalarea pe tron a fiului său, care, fiind bolnav mintal, are nevoie de un regent. Aşa începe ascensiunea ambiţiosului Boris Godunov, fost membru al gărzii personale a lui Ivan şi căsătorit cu fiica acestuia. Întâi regent, apoi ţar încoronat de Adunarea Naţională, Godunov a fost cel care a pus capăt îndelungatei domnii a dinastiei Rurik, rămânând în istorie drept una dintre cele mai misterioase figuri politice ale Ţaratului Rusiei.

0
Tagurile:
Televiziune

Загрузка...