George Simion, AUR

Acum: AUR cere demiterea urgentă a lui Dan Barna dosare grele au ajuns la DNA!

198
(reînnoit 15:49 11.05.2021)
George Simion și liderii AUR fac un demers hotărât pentru demiterea urgentă a președintelui USR PLUS din toate funcțiile publice, întrucât azi au ajuns la DNA dosare grele care îl vizează pe actualul vicepremier

BUCUREȘTI, 11 mai – Sputnik. Un anunț de ultimă oră al co-președintelui AUR, George Simion anunță clar: ”AUR cere demiterea urgentă a lui Dan Barna din funcțiile publice”.

Co-președintele AUR explică de ce face aceste demers – dosare grele trimise la DNA de către Departamentul de Luptă Anti-Fraudă.

”Vicepremierul Dan Barna este una din cele patru persoane pe care Departamentul de Luptă Anti-Fraudă le-a reclamat la DNA pentru “posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”. DLAF a cercetat patru proiecte europene în care a fost implicat Dan Barna înainte de 2016”, scrie George Simion.

De precizat că, în cazul a două dintre dosare, DLAF a constatat o posibilă fraudă cu fonduri europene și a sesizat DNA.

”Din al treilea dosar verificat – „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură penală. Cu privire la cel de-al patrulea, în care este implicat și Dan Barna, prin firma sa de consultanță, înainte de intrarea în politică, faptele sunt în curs de investigare”, scrie Aleph News.

DLAF a făcut verificări în cazul proiectelor „Punți comunitare” și „SES-am deschide-te!” și ”a constatat că există „indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală””. Se arată într-un răspuns transmis de DLAF către Aleph News

Într-o anchetă din 2019, Rise Project acuza firma lui Dan Barna că ”multe proiecte au eşuat”, iar liderul USR este „supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE”.

 

198
Tagurile:
Dan Barna, AUR
Sigla PSD

PSD amenință puterea cu alegeri anticipate

122
Președintele PSD Marcel Ciolacu a vorbit de posibilitatea alegerilor anticipate în contextul apropierii moțiunii de cenzură.

BUCUREȘTI,  18 iun – Sputnik. Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat astăzi că nu crede că e o catastrofă ca, pentru prima oară în România, după 30 de ani, să fie organizate şi alegeri anticipate.

Aflat la Timişoara, Ciolacu a dat asigurări că PSD nu va susţine niciodată, din umbră, un guvern PNL.

”Trebuie să punem lucrurile în ordinea lor. PSD este cel mai mare partid din România, a şi câştigat alegerile. Mă vedeţi pe mine, pe domnul Grindeanu, pe domnul Stănescu că vom susţine vreodată să rămână doamna Turcanu, domnul Cîţu, într-un guvern minoritar? Eu vă spun că nu”, a spus răspicat Ciolau.

De aceea, Ciolacu a adăugt că nu crede că e o catastrofă ca, după 30 de ani, să fie şi alegeri anticipate și a precizat că PSD nu e angrenat într-un joc politic care priveşte alt partid, cu trimitere la alegerile interne din PNL. Ciolacu chiar a arătat că alegerile anticipate ar putea fi organizate când se va putea crea o majoritate.

”Deja noi negociem cu mai mulți parlamentari, cu altă formațiune care se află în opoziţie, cu grupul minorităţilor şi neafiliaţii. Este pentru prima oara când o moţiune are şanse să treacă la 6 luni de la guvernarea actuală. Suntem pregătiţi să preluăm guvernarea”, a mai declarat Ciolacu, făcând referire probabil la AUR, aflat și el în opoziție și care ar putea asigura un număr destul de mare de voturi la moțiunea de cenzură.
122
Tagurile:
Alegeri anticipate, PSD

Загрузка...
Familie

PSD lasă puterea în ofsaid și propune o lege pentru familiile cu copii

124
(reînnoit 15:20 17.06.2021)
PSD a prezentat astăzi o propunere a unui pachet legislativ care să sprijine suplimentar familiile cu copii în vederea stimulării natalității.

BUCUREȘTI,  17 iun – Sputnik. PSD dă șah mat puterii care tot amână creșterea alocațiilor pentru copii și propune măsuri de stimulare a natalității.

Praga
© Sputnik / Алексей Даничев

Astfel, PSD a prezentat astăzi o lege prin care se propune nu doar  creșterea alocațiilor, ci și deduceri pentru salariații cu copii și acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învățământul preșcolar, public și privat.

„Orice om politic responsabil din România este conștient de faptul că cea mai mare problemă pe care o are acum România, ca stat, ca neam, este de natură demografică: declinul populației. Mai mult, declinul populaţiei şi îmbătrânirea ei duc la o problemă de viaţă şi de moarte pentru o economie: deficitul de forţă de muncă şi colapsul sistemelor de pensii”, a explicat președintele PSD Marcel Ciolacu sensul acestei propuneri de lege.

El a arătat că singura soluție pentru această problemă este stimularea natalității, în paralel cu combaterea migrației forței de muncă, ținând cont de faptul că numărul de copii români născuți în străinătate îl depășește pe cel al copiilor născuți în România.

”Pe acești români trebuie să-i încurajăm să se întoarcă într-o țară unde merită să trăiască, unde să-și crească copii! Dar pentru asta și ei, și românii rămași în țară, trebuie să beneficieze de un suport real din partea statului român”, a arătat astăzi președintele PSD.

Ciolacu a arătat că PSD vrea să pună accentul pe servicii educaționale și de sănătate și nu pe acordarea unor sume de bani.

”Din punctul meu de vedere, soluția pentru natalitate nu ține doar de durata concediului de maternitate sau de nivelul alocației. Sunt doar un punct de plecare. Familiile tinere au însă nevoie de servicii : de creșe moderne, de grădinițe, școli și afterschool-uri, de servicii de sănătate adecvate. Practic, mamele au nevoie de întreaga infrastructură de servicii sociale, de educație și sănătate, după ce se termină concediul de maternitate”, a mai spus Ciolacu pe această temă.

În legea PSD, voucherele pentru creșe și grădinițe vor putea fi folosite, atât la stat, dar și la privat pe motiv că, dacă statul lasă mult de dorit în ceea ce privește creșterea infrastructurii, să fie lăsat să participe și mediul privat care se mișcă mai repede.

Mai mult, PSD propune ca familiile să fie sprijinite și în ceea ce privește achiziționarea unei locuințe sau a uneia mai mari, și să fie ajutate pe perioada în care copilul este mic, inclusiv prin suspendări ale plății ratelor, cu sprijinul statului.

Ciolacu a mai atras atenția că, în urma măsurilor luate de guvernele de dreapta, în 2019 și 2020 în România s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii 50 de ani, iar această tendință trebuie inversată.

124
Tematic
Românii, campioni la nașteri în Italia
O păpușă care se vinde în România naște controverse – motivul este șocant
Ziua de naștere a Patriarhului României: cum va fi sărbătorită
Baby-boom post Pandemie în România? 2021 aduce mai multe nașteri

Загрузка...

Canicula îi adună pe berlinezi la lacul Krumme Lanke

0
Un număr mare de berlinezi s-au adunat vineri la lacul Krumme Lanke din sud-vestul Berlinului, în timp ce temperatura aerului a ajuns la 34 de grade Celsius a două zi consecutiv.

Oamenii pot fi observați înotând, jucându-se cu mingea în lac.

Primul val de căldură al verii germane a atins apogeul joi, cu temperaturi de până la 37 Celsius (98,6 Fahrenheit) în părți ale țării. Unda de căldură timpurie este cauzată de vânturile sahariene care vin peste vestul Mediteranei către coastele germane.

De obicei, cea mai fierbinte perioadă a verii în Germania este între mijlocul lunii iulie și mijlocul lunii august, în așa-numitele „zile ale câinilor”.

0

Загрузка...